Lecţia de engleză

Că englezii sunt în general conservatori, este deja un loc comun. "Splendida izolare" insulară a făcut posibilă o perioadă de stabilitate de peste 300 de ani. Prin comparaţie, Franţa, cu cei 47 de ani ai Republicii a V-a, reprezintă un regim politic relativ recent, iar România, cu cei 15 ani ai săi nu a depăşit încă vîrsta copilăriei. De la "glorioasa revoluţie" din 1688, Marea Britanie nu a cunoscut nici o schimbare de regim politic. A rezistat însă marilor probe ale istoriei, iar acum, cînd se comemorează 60 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, anul în care britanicii au fost singuri împotriva forţelor Axei (din iunie 1940 în iulie 1941) îşi dezvăluie unicitatea. Paradoxal, una din explicaţiile acestei extraordinare stabilităţi este chiar mult-criticatul sistem electoral englez. Alegerile de joi, 5 mai, au relevat o dată în plus caracterul injust al mecanismului electoral englez. În Marea Britanie mandatul parlamentar este ocupat de primul clasat într-o circumscripţie unică, chiar dacă nu a obţinut cel puţin jumătate din voturi, sistem cunoscut sub denumirea de majoritar relativ, sau în forma engleză single-member constituency.

După stabilirea rezultatelor în 645 din cele 646 (într-o circumscripţie votul fiind amînat pentru luna următoare datorită decesului unuia dintre candidaţi), laburiştii au obţinut 356 de mandate cu 35,2% din voturi (cu 47 de mandate mai puţin şi cu 5,5% mai puţine voturi faţă de 2001), iar conservatorii cu 32,3% din voturi (dar o modestă creştere de doar 0,6%) au trimis 197 de membri în Camera Comunelor (cu 33 mai mulţi decît la precedentele alegeri). Deşi la nivelul procentelor diferenţa este de 2,9%, laburiştii au cu 32 de mandate mai mult decît majoritatea absolută, cu 168 de locuri mai mult decît conservatorii, altfel spus cu 35% din voturi au cîştigat 555 din mandate, pe cîtă vreme adversarii lor conservatori cu 33% din voturi au ocupat doar 30,5% din locuri. Liber democraţii (care au progresat cu 3,8% faţă de alegerile precedente) au obţinut cel mai important rezultat la nivel procentual din 1924 încoace, dar cele 22% din voturi au însemnat doar 62 de mandate, adică 9,6% din totalul locurilor din Camera Comunelor. Alte 30 de locuri au fost împărţite de 9 formaţiuni politice, însă în afara celor trei partide istorice, doar partidele regionaliste şi dizidenţa laburist socială au cîştigat mai mult de un mandat. În Irlanda de Nord, mai ales partidele extremis-te, precum Partidul Democrat Unionist (partidul protestant) cu 9 mandate cîştigate (cu 4 mai mult decît în 2001) şi Sinn Fein (aripa politică a Armatei Republicane Irlandeze) cu 5 parlamentari (un mandat în plus) au fost marii beneficiari ai alegerilor parlamentare în dauna partidelor moderate, ceea ce indică o altă limită a sistemului electoral englez. Votul util, poate, în caz de criză, să favorizeze atitudinile politice excesive, deşi, în general izolează extremiştii. Dar în Irlanda de Nord fragmentarea politică a fost fructificată de cele două partide greu de conciliat, ceea ce îngreunează şi mai mult procesele politice în această regiune. În Scoţia şi Ţara Galilor, provincii care după devoluţia din 1999 îşi consolidează autonomia, parti-dele regionaliste tradiţionale şi-au conservat poziţiile, Partidul Naţional Scoţian reuşind chiar să îşi îmbunătăţească prezenţa cu 2 par-la-mentari, ajungînd la 6 reprezentanţi, pe cîtă vreme Plaid Cymru (partidul naţionalist galez) cu 8 mandate a obţinut cu un loc mai puţin decît în 2001.

Criticat pentru disproporţia şi efectele sale nedemocratice sis-temul electoral englez rămîne un instrument cu puternice implicaţii instituţionale, ceea ce limitează şansele numeroaselor încercări de a-l schimba. Reforma sa a început din 1832, dar nu s-a terminat nici astăzi. Ca o compensaţie, alte sisteme sunt folosite pe teritoriul Regatului Unit pentru a asigura o reprezentare cît mai proporţională. Pentru Parlamentul European este folosit sistemul proporţional, iar pentru alegerile din Ţara Galilor sau din Scoţia a fost propus votul unic transferabil folosit în Irlanda din 1919, în Malta din 1947, dar şi în alegerile locale din Irlanda de Nord. Acest sistem permite cea mai echitabilă selecţie a reprezentanţilor oferind fiecărui alegător posibilitatea de a-şi manifeste preferinţa pentru mai mulţi candidaţi, pe care îi ierarhizează, votul său putînd fi transferat şi altui candidat, dacă primul a obţinut un număr suficient de voturi.

Lecţia engleză ne indică atît limitele, cît şi beneficiile unui sis-tem electoral multisecular într-un moment cînd în România se reia necritic dezbaterea despre votul uninominal. Favorizarea marilor majorităţi din Camera Comunelor se face prin sacrificarea egalităţii votului, unul dintre principiile democraţiei. În 2005 în Marea Britanie un vot laburist a însemnat mai mult decît un vot liberal sau conservator. În schimb această formulă creează stabilitate politică şi dă alegătorilor posibilitatea de a-şi controla, chiar cenzura, aleşii.