Lecţia Greciei va accelera divizarea Uniunii Europene

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 iulie 2015

Ştergerea datoriei directe a Greciei către BCE, de aproape 7 miliarde de euro, ar însemna consumarea a peste jumătate din baza de capital a instituţiei şi insolvenţa acesteia.

Ştergerea datoriei directe a Greciei către BCE, de aproape 7 miliarde de euro, ar însemna consumarea a peste jumătate din baza de capital a instituţiei şi insolvenţa acesteia.

CĂLIN RECHEA

Liderii europeni de ieri şi de astăzi, aceiaşi în natura lor, la fel cum şi la noi comuniştii de ieri au devenit "democraţii" de astăzi, au reuşit o performanţă uimitoare: i-au transformat în eurosceptici până şi pe cei mai înfocaţi suporteri ai visului european.

Wolfgang Munchau, un susţinător fervent a tot ceea ce a însemnat programul de "unificare" a Europei, a scris recent în Financial Times despre demolarea proiectului zonei euro de către creditorii brutali ai Greciei. "Ei au distrus zona euro aşa cum o ştim şi au demolat ideea uniunii monetare ca pas către o uniune politică democratică", este verdictul lui Munchau, deoarece "i-au ameninţat cu sărăcia extremă pe cei care au pus sub semnul întrebării ordinea actuală".

Ce fel de ordine este aceasta? Una în care "prea multe posturi politice au fost create la Bruxelles", după cum scrie consultantul financiar Martin Armstrong pe blogul său, iar scopul actualelor structuri politice nu este "binele Europei", ci "păstrarea cu orice preţ a puterii".

Deosebit de îngrijorătoare este concluzia lui Armstrong, în opinia căruia "cei de la putere sunt animaţi doar de propriul interes şi vor risca războiul şi accentuarea tensiunilor sociale doar pentru menţinerea viselor eşuate de putere".

Pentru Wolfgang Munchau, "soluţia" impusă Greciei a determinat revenirea la "luptele naţionaliste pentru putere din secolul al XIX-lea şi începutul secolului trecut", în condiţiile în care "beneficiile" zonei euro sunt tot mai evidente din Italia până în Finlanda.

În cazul Italiei, Munchau scrie că "euro a fost un dezastru economic total", pe fondul stagnării productivităţii de la adoptarea monedei unice, iar Finlanda, deşi considerată campion mondial al reformelor structurale, pare să se confrunte cu o recesiune fără sfârşit, aflată dincolo de puterea de acţiune a autorităţilor.

În condiţiile în care datoria publică a Austriei depăşeşte semnificativ limita impusă de criteriile de aderare la zona euro, Franz Schellhorn, preşedintele organizaţiei neguvernamentale Agenda Austria, a scris recent că "una dintre principalele lecţii oferite de Grecia este aceea că anii de supraîndatorare reprezintă cea mai sigură cale pentru pierderea independenţei". Schellhorn îndeamnă guvernul federal să înveţe din aceste greşeli şi să treacă la adoptarea unor măsuri urgente pentru spargerea monopolurilor şi reducerea cheltuielilor guvernamentale, dar şi la reformarea sistemului de pensii.

Problemele amintite de Franz Schellhorn sunt comune tuturor ţărilor europene şi este greu de crezut că, după noul bailout al Greciei, va exista suficientă voinţă politică pentru reforme care să treacă de nivelul schimbărilor cosmetice.

Noul program de asistenţă financiară vine, bineînţeles, cu noi cerinţe de austeritate bugetară. Dar a fost austeritate până acum în Grecia? Chris Hunter, de la Bonner & Partners, prezintă o comparaţie între dimensiunea sectorului guvernamental din Grecia şi media Uniunii Europene. În cazul Greciei, datele din 2013 arată cheltuieli guvernamentale per capita de circa 8.000 de euro, în timp de media Uniunii Europene este de 6.754 euro, iar media pentru ţările care au intrat în UE după 1993 este de 5.122 euro. Concluzia lui Hunter este că sectorul guvernamental din Grecia este supradimensionat chiar şi după standardele europene.

Publicistul şi autorul Bill Bonner numeşte austeritatea din Grecia un mit, deoarece "austeritate este ceea ce s-ar fi întâmplat în Grecia fără programele de bailout de 220 de miliarde de euro şi două restructurări ale datoriei".

Acum este prea târziu pentru a schimba istoria "salvării" Greciei din ultimii ani, însă autorităţile europene ar fi putut să înveţe ceva şi să îndrăznească să facă noi greşeli, în loc să le repete la nesfârşit pe cele vechi.

Într-un interviu acordat revistei New Statesman după demisia sa, dar înainte de aprobarea noului program de bailout, Yanis Varoufakis a vorbit despre "lipsa totală a oricăror scrupule democratice din partea presupuşilor apărători ai democraţiei europene" în cadrul negocierilor cu Grecia. Fostul ministru de finanţe de la Atena a mai precizat că s-a confruntat şi cu "refuzul categoric în faţa propunerilor de discutare a argumentelor economice". Atunci care a fost subiectul dezbaterilor şi negocierilor? Moda de toamnă de la Paris?

Astfel se explică de ce guvernul Tsipras a fost forţat să accepte noi credite de zeci de miliarde, în condiţiile în care economişti reputaţi şi FMI s-au pronunţat pentru reducerea drastică a datoriei publice a Greciei, ca prim pas pentru stabilizarea ţării.

Ultima voce care s-a exprimat în acest sens a fost a lui Mario Draghi. Pe fondul publicării raportului FMI în care se arată necesitatea reducerii masive a datoriei publice a Greciei, preşedintele BCE a precizat că "este incontestabilă necesitatea tăierii datoriei".

Bineînţeles că "iertarea" unei părţi a datoriei revine exclusiv autorităţilor europene, fără participarea BCE, la fel cum s-a exprimat şi FMI. De ce? Pentru că ştergerea datoriei directe a Greciei către BCE, de aproape 7 miliarde de euro, ar însemna consumarea a peste jumătate din baza de capital a instituţiei şi insolvenţa acesteia, chiar şi după cele mai relaxate condiţii de adecvare a capitalului.

Declaraţia lui Draghi a fost întâmpinată de opoziţia fermă a ministrului de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schäuble, care a amintit de interdicţia reducerii valorii nominale a datoriei suverane din tratatele europene în faţa Comitetului pentru Buget din cadrul Bundestagului.

Este păcat că ministrul german nu s-a exprimat la fel de vehement, poate alături de preşedintele Bundesbank, şi împotriva programului de tipărire al BCE, pentru care s-au folosit toate trucurile şi justificările astfel încât să-i fie declarată legalitatea conform aceloraşi tratate.

În condiţiile în care interpretarea legilor fundamentale ale UE este contradictorie şi la discreţia marilor puteri, nu va trece mult timp până când vom asista la extinderea divergenţelor între naţiunile europene şi poate chiar la primele "revolte" deschise faţă de dictatul de la Bruxelles.

Şi pentru ce toate acestea? Pentru nimic, deoarece opiniile sunt aproape unanime referitor la "eficienţa" noului program de "asistenţă" financiară pentru Grecia. Într-un interviu acordat BBC, Yanis Varoufakis a declarat că "programul va intra în istorie drept cel mai mare dezastru de management macroeconomic înregistrat vreodată".

Corespondent la Bruxelles între 1999 şi 2004 şi eurosceptic de la început, Ambrose Evans-Pritchard compară acordul impus Greciei, în cotidianul The Telegraph, cu Tratatul de la Versailles care a urmat Primului Război Mondial, dar consideră că "depravarea acestuia nu este pe deplin relevată de o astfel de comparaţie", deoarece "Greciei i se cere să facă ceva imposibil din punct de vedere ştiinţific" şi "nu există nici cea mai mică şansă ca ţara să-şi stabilizeze datoria şi să redevină viabilă".

În opinia lui Evans-Pritchard, modul în care a fost "rezolvată" problema Greciei a expus "o diplomaţie germană aflată în ruine", în condiţiile în care "lumea a ajuns la concluzia că Berlinul nu a respectat opiniile celorlalte puteri europene şi a ameninţat un stat membru cu excluderea din zona euro".

Deşi opiniile publice ale liderilor europeni nu au contrazis, nici măcar voalat, poziţia Germaniei faţă de Grecia, este mai mult ca sigur că altfel stau lucrurile în cancelariile naţionale.

Oare astfel trebuie să se închidă cercul istoriei în Europa?

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. Si eu am fost un sustinator al "visului european", pe vremea cand singurele voci timide care indrazneau sa püna intrebari erau rapid ridiculizate si reduse la tacere.

    Am sperat ca prin aderarea la UE vechii comunisti inlocuiti de Ion Iliescu, impreuna cu regulile lor, vor fi inlocuiti de oameni noi, cu comportamente si norme europene, democratice. 

    Din pacate, birocratia de la Bruxelles nu face decat sa sfideze democratia, indeplinind orbeste ordinele marii finante.

    Mare dezamagire! 

    Orice sistem complex cum este cel al Uniunii Europene trebuie ajustat pentru a functiona fie in parametrii pentru care a fost creeat fie pentru a se stabili noi regului. Sistemul UE creeat pentru dezvoltare si coeziune (declarativ ) a devenit in fact un sistem in care institutiile economice si politice lucreaza in favoarea dezvoltarii Germaniei in dedtrimentul celorlalte tari europene. Sistemele politice instituite asigura ca celelalte state nu se pot apara in fata tavalugului german care isi impune zi de zi nu numai politicile ci mai nou si fitele si puterea discretionara a unor figuranti cate isi boteza toanele viziuni. Scauble este intransigent insa in cazul Greciei, Spaniei, Irlandei, Italiei etc datoriile nu mai sunt de mult sustenabile si o masura de reducere a acestora trebuie luata. A se vedea ca din UE, tarile cele mai indatorate sunt cele care "au beneficiat" de cele mai multe fonduri europene.

    1. Nu lucreaza in favoarea Germaniei!

      Daca i-ar obliga cinevai pe francezi,pe olandezi sau mai ales pe englezi sa lucreze in favoarea nemtilor s-ar declansa un macel! 

      Englezii se duc dimineata la Rolls Royce sa lucreze pentru BMW, la Rover sa lucreze pentru Volkswagen, la Bentley sa lucreze pentru Volkswagen la Airbus sa faca parti pentru avioanele europene, in chimie este exact la fel doar ca nu se vede. De la constituirea CE incoace, lucrurile merg intr-o singura directie. Nu se poate confunda subdezvoltata romanie cu tarile pe care le mentionezi insa cara Olandezii la praz si branza in Germania ca sa-si pota cumpara masini nemtesti din greu. In practica, Metopola vinde Coloniei bunuri complexe si scumpe primind in schimb bunuri ieftine care presupun munca multa la adaos mic. Englezii, francezii si olandezii pe care i-o amintit au crezut ca au castigat al doilea razboi si ca au subjugat Germania pentru totdeauna. Olandezii o duc bine pentru ca fiind aprope de nemti pot cara mai usor prazul, pentru ca prin retelele de magazine germane, il pot aduce in Romania si Grecia, nu pentru ca nu muncesc pentru nemti amice anonim. Si in 39 se punea problema ca mai bine cu nemtii decat impotriva lor.Demult, spaniolii dadeau aztecilor pretioasele bile de sticla pe maruntul aur, acum nemtii ne vand pretioasele autoturisme euro n!, frigidere si masini de spalat de unica folosinta pe petrol, gaze, terenuri, paduri si ce om mai avea noi de dat pe degeaba ...

      Insa petrolul, gazele, padurile nu se dau pe de a moaca nemtilor. Poate vrei sa spui austriecilor. E adevarat ca unii dintre ei nu pres cunosc linba Germana cand le pui un tratat contabil in Fata. De aceea Te iert SI putem spune ca sunt in esenta identici:-)

      Bravo Eu, ai pus punctul pe j!

      Ar mai fi de adaugat doar ca statele de dupa Germania, dar din zona Euro, copiaza ce fac taticii lor si aplica fraierilor din afara zonei si, uite asa, noi am fost i vom ramane in lumea a treia a Marii UE in care ama intrat cu mare bucurie ! 

      Noi luam masini bengoase de la nemti, dam padurile petrolul la austrieci si banii obtinuti de la austrieci ii dam la nemti.Noi luam masini si bilute colorate si dam petrol, paduri si gaz. Pe cracul celalalt, nemtii cumpara lemnul romanesc si petrol de la Austrieci si le dau banii care in final ajung in Romania. Ca in 39, doar ca la o scara mai mare. Fondul ramane acelasi, Virgil. Treaba aia cu cumpararile din vanzari anterioare, si cu banii care odata intrati in buget se depersonalizeaza, nu tine la toti.

      Da, muncitori francezi si englezi lucraza pentru mari firme care sunt cu numele germane, dar sunt plătiți mai bine decât muncitorii nemți!

      Insa daca ne luam dupa CE spunea prietenul J.D. SI gandim doar o zi pe Luna la finante suntem mai castigati decat muncind 30,de zile.Baietii din zona golfului cumpara si ei masini bengoase. Au petrol e drept mai mult. Noi insa avem rabdare.;-)

      Este un mod de a privi lucrurile. Firmele nu sunt germane doar cu numele ci au actionari 100% germani, profitul se duce in Germania, controleaza preturile cu care trimit piesele in UK si controleaza preturile de pe piata UK cand vand masinile, chestia cu englezii sau francezii care sunt mai bine platiti decat nemtii este o pozitionare absolut relativa. Pe termen lung, banii din UK se muta in Germania (cu o viteza mai scazuta insa) pentru ca au avut puterea sa se opuna trecerii la EUR. Unde era UK in 1945, unde era in 1977 unde este acum...

      Toate încercările de demonizare a Germaniei nu țin seama de educația în spiritul cultului muncii si a cumpatarii pe care o primește fiecare neamț.

      Scopul lor in viață nu este să profite de alții ci să-și facă treaba. 

      Lucrul bine făcut.

      De aceea ne-a amintit-o Johannis in campania electorala. 

      Cel Mai frumos mesaj a fost exprimat de Comandant in 17,septembrie 2012 VIATA AR TREBUI SA NE ARATE CA NU PUTEM SA REALIZAM, CA NU SUNTEM CAPABILI DE ACEST LUCRU. Astazii se implinesc 3 ani de cans maestrul Florian a supus dezbaterii idea unui imbecil intitulata THE PRESIDENT VIEW POTI FI CHIAR TU. O oferta Unica care m-a facut sa inteleg ca important este

      Veneam de la Atena cu trenul spre romania, la clasa II-a. In Bulgaria, pana la Sofia am fost mutati intr-un compartiment unde nu se inchidea geamul. Binanteles ca am incercat toate metodele sa il fac sa stea inchis insa nu am reusit. Un neamt, prost suficient si ingamfat cu suficienta tipic germana, mi-a explicat ca nemtii nu se apuca sa faca decat ceea ce stiu sa faca bine. Fiind cu prietena am decis ca cel mai bine ar fi sa ii dau controlorului 10 dolari sa ne dea o cuseta, unde dealtfel am dormit gandindu-ne la nemtul cel suficient care a ramas in compartimentul cu geamul stricat. Nu cred ca avea nici jumatate din scoala pe care am facut-o eu, vorbea o engleza aproximativa, nici cultura nici inteligenta. II ajungea superioritatea germana.

      Amice, esti idiot!

    Omul nu stie istorie europeeana.

    UE si zona Euro ce sunt de fapt decat refacerea inperiului roman, a imperiului carolingian si a sfantului imperiu romano-german. 

    Nu a remarcat ca Spania si Portugalia, si chiar Italia cumva au sustinut reforma statului.

    Grecia a fost o eroare intrarea ei si in final se dovedeste o proba care intareste prin practica coeziunea si claritatea m,embrilor Euro. 

    1. Istoria nu se repeta identic insa. Zona Euro, asa cum este rebuie sa se reformeze fie alegand niste mecanisme de corectie fie lasand relatiile interne sa ajusteze sustemul de la sine. Atata timp cat nemtii au volanul uniunii niciodata nu sa accepte sa lase Euro sa se devalorizeze pana unde ar insemna ajustarea de la sine a valorii imprimate de actiunile Greciei sau a altor tari asemanatoare. Nemtii nu lasa nici iarba, copacii, animalele "salbatice" sa creasca decat in soiurile si dimensiunile dorite. Masurile de corectie inclusiv corijarea (pe persoana fizica, pe coji de nuca) celor care gresesc, sunt logice in logica tutonica

      Saa-i omoram dracului atunci pe nemtii astia nemernici!

      Huuooo!!! 

      Macar sa intelegem lume in care traim. Asta este lumea, astia suntem noi, asta este bine asta este rau indiferent ce ne vinde propaganda oficiala. Noi, cei nascuti in comunism ar trebui sa ne aducem aminte ca intre ce se spune si ce se face in spatele spuselor este o diferenta mare. Putin nationalism nu strica.

      Trebuie doar sa le descriem cum a facut privatizarea la Oltchim prietenul Viorel si cum a scos din cacao prietenul Florin capitalul social al Petrom.

    Centralizarea excesiva si tendinta de a coordona totul de Bruxelles par a fi problemele majore ale zonei. O integrare mai relaxata folosind mai abil punctele forte ale zonei ar fi mai benefica. Capitalismul a sfidat mai mereu democratia(nu ca comunismul ar fi facut altfel); o democratie reala presupune partenerii cat decat egali...

    Moto: Toate-s vechi si noi sunt toate....

    Cum sta treaba domnule Bestea, unde-s totusi brutele ? in est sau in west? iata ca domnul Wolfgang Munchau localizeaza in cu totul alta parte brutale; nu s-o fi pus de acord cu Treichalutul? 

    1. Dragul meu Plaies. SI iti explic de CE ASA cum am publicat in FAZ.

      Cei care NE trag in continue in piept se minuneaza cum le Teuerste de fiecare data SI intind coarda din CE in CE mai rare. Intai NE spun brute SI apoi vazand cat suntem de inerti ne alinta cu epitetul imbecili. Trendul merge spre ticalosi. Tu cum doresti a FI caracterizat? EU ma recomand BIT adica Bruta Imbecila si Ticaloasa 

      globalizarea inainteaza implacabil, next stop russia si toti satelitii, in africa deja se fac pasi mari, inamicii invetati isi fac treaba murdara(isis, al queda.boko haram etc) iranul e cu botul pe labe,irakul nu mai exista , china e in ceata si face doar "joc de glezne" propaganda si paradisul promis creaza si validaza noile valori dupa care tanjesc toti, forta tehnologica, militara si financiara uniformizeaza totul, alb, negru,galben,musulman.crestin, ateu,iudeu,hindus, etc toti vor drepuri, o viata linistita, vacante pe malul marii, hamburgheri si bmw si peste toate vor societate de consum.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb