Reporter: Cum aţi luat decizia construirii hotelului? V-a inspirat cineva/ ceva?
Arnold Klingeis:Îmi amintesc cu plăcere momentul în care am auzit pentru prima dată despre existenţa unor hoteluri de gheaţă: eram student la Heidelberg, în Germania. M-a cucerit ideea şi repede mi-am zis că Bâlea Lac este locul potrivit pentru aşa ceva. Sincer însă, nu îmi imaginam că în 10 ani o să ajungem să fim vizitaţi de turiştii din toată lumea. Fiind prima construcţie de acest fel din Europa de Est, succesul a venit imediat, circa 3.000 de turişti din ţară şi străinătate au vizitat inedita construcţie, situată la peste 2.000 m altitudine. După succesul primului sezon, am hotărât continuarea proiectului. În 2009, Hotelul de Gheaţă a adus ceva surprinzător vizitatorilor noştri - pentru prima dată a fost amenajat un Ice Bar şi un Ice Restaurant, cu o expoziţie unică de statui din gheaţă. Între timp, s-a mai alăturat hotelului şi un Winter Park, pentru iubitorii de schi şi snowboard.
Reporter: Ce presupune Ice Bar?
Arnold Klingeis:Este inima Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac, care încălzeşte şi pune în mişcare şi cel mai îngheţat sânge! Oferim într-un ambient cool o gamă largă de băuturi. Specialitatea noastră sunt cocktailurile, pe care le servim în pahare cioplite, bineînţeles, din gheaţă. Ice Bar este deschis zilnic, între orele 9 - 21. În caz că ai nevoie să te încălzeşti, îţi recomandăm un vin fiert cu scorţişoară sau un ceai negru delicios. Indiferent de alegere, cu siguranţă vei trăi o experienţă de povestit nepoţilor.
Reporter: Nu mă îndoiesc. Dar Ice Restaurant?
Arnold Klingeis:Oferim supe şi ciorbe, preparate din carne şi peşte, precum şi deserturi tradiţionale din zonă. Oaspeţii noştri preferă specialităţile de vânat şi păstrăvii proaspeţi.
Reporter: Ce vă propuneţi?
Arnold Klingeis:Principalul scop este promovarea potenţialului turistic din Masivul Făgăraş, crearea şi dezvoltarea unui brand turistic puternic pentru Bâlea Lac.
Reporter: Ce fel de camere are hotelul?
Arnold Klingeis:Pentru o experienţă inedită şi fascinantă, oaspeţii noştri pot dormi, în funcţie de preferinţă, în Salonul vienez (Austria) , în Dutch room (Olanda) , Santa's Ice Office (Finlanda), English Home (UK), High Lisbon (Portugalia), Bella Italia (Italia), Casa maghiară (Ungaria), Spanish Kingdom (Spania), Deutsche Haus (Germania), Irish room (Irlanda), La maison parisienne (Franţa), Luxemburg, Greek Studio (Grecia) sau în Odaia de sus (România).
Reporter: Câţi turişti aţi găzduit în perioada sărbătorilor?
Arnold Klingeis:Ne bucurăm să constatăm că şi anul acesta am fost în topul preferinţelor turiştilor din lumea întreagă. Numai în cele trei zile de Crăciun, la Bâlea Lac au urcat în jur de 2.000 de persoane. Telecabina a făcut zeci de curse/ zi, pentru a urca sau pentru a coborî vizitatorii Hotelului de gheaţă.
Reporter: Printre aceştia se numără şi străini?
Arnold Klingeis:În ultimii ani avem de-a face cu turişti mai pretenţioşi. Lucrăm cu agenţii din Marea Britanie, Germania, Franţa, Belgia, China şi evident că standardele serviciilor pe care le oferim sunt foarte înalte, aliniate la cele impuse în turism la nivel internaţional. E greu să faci turism în vârf de munte, mai ales că iarna se poate urca până la cota 2.000 doar cu telecabina. Cu toate acestea, feedback-ul pe care l-am avut şi în acest sezon este pozitiv şi ne încurajează să mergem mai departe.
Reporter: Ce le puneţi la dispoziţie celor ce vă trec pragul?
Arnold Klingeis:Atât cele 14 camere, cât şi cele trei igloo-uri au paturi matrimoniale din gheaţă. Pe fiecare pat se află o saltea moale, acoperită cu lenjerie, pături şi blănuri pufoase de animale. În plus, înainte de culcare, turiştii primesc saci călduroşi de dormit, deoarece temperatura medie în hotel este între -2 şi +2 grade C.
Reporter: Cu cât se poate închiria o cameră pe noapte?
Arnold Klingeis:O noapte într-o cameră dublă costă 440 lei, iar într-una de tip igloo - 660 lei. Copiii între 6 şi 15 ani beneficiază de o reducere de 50%, iar pentru cei sub 6 ani este gratuit. Micul dejun nu este inclus în preţ, se serveşte la Cabana Bâlea Lac şi costă 30 lei/zi.
Reporter: Aţi venit cu ceva nou în 2015?
Arnold Klingeis:În fiecare an, camerele din Hotelul de Gheaţă sunt unice şi originale. Ca si element de noutate, am reuşit să construim 14 camere, în loc de 12, câte au fost anul trecut. Proiectul turistic "Hotelul de gheaţă Bâlea Lac" a fost o provocare şi în anul 2005, când l-am construit pentru prima dată şi avea 8 camere şi cu atât mai mult acum, la a 11-a ediţie, când aproape am dublat capacitatea de cazare.
Reporter: Cum au arătat camerele în anul ce tocmai s-a încheiat? Aţi avut vreo temă anume?
Arnold Klingeis:Da. Tema "Europa". Ne-am gândit să reproducem în vârful Carpaţilor o mică Uniune Europeană, deoarece în aceste zile, aşa cum ştim cu toţii, Europa trebuie să fie mai unită ca oricând. Mulţi dintre turişti vor găsi la peste 2.000 de m altitudine simbolurile ţărilor din care provin, reproduse în gheaţă, la o scară mai mică. Ca să vă dau câteva exemple, în camera ce reprezintă Austria avem un bust al marelui Mozart, în camera numită sugestiv "La maison parisienne" se află o statuie ecvestră ce îl înfăţişează pe Napoleon, călare pe calul său şi, nu în ultimul rând, aş aminti de Odaia de Sus, camera în care am concentrat valori reprezentative pentru ţara noastră. Aici a fost sculptat în gheaţă Constantin Brâncuşi şi a sa minunată Coloană a infinitului, dar şi Badea Cârţan, un personaj emblematic şi reprezentativ pentru zona Cârtişoara - Bâlea. Încercăm astfel să le oferim turiştilor sentimentul că au ajuns acasă, sau, cu alte cuvinte, să le oferim acea casă departe de casă.
Reporter: Ce planuri aveţi pentru anul în curs?
Arnold Klingeis:Vom construi cele trei igloo-uri. Unul se va numi Cabinet de Bruxelles şi va reprezenta Belgia. Aici va fi punctul central al proiectului nostru de anul acesta, întrucât va fi sculptat în gheaţă prezidiul Parlamentului European şi tot aici vom aduna steagurile tuturor ţărilor membre are Uniunii Europene. În cel de-al doilea igloo, Frozen Sweden, vor prinde viaţă celebrele personaje din filmul de desene animate Disney, "Frozen". Elsa, Ana şi Olaf vor fi cu siguranţă foarte îndrăgiţi de copii şi de părinţii acestora. Cel de-al treilea igloo va fi tărâmul lui Heidi, fetiţa munţilor, şi de aceea se va numi Heididorf. Aşa cum ştiţi, probabil, Heidi a trăit în Alpii Elveţieni.
Reporter: Ce ne puteţi spune despre Biserica de Gheaţă? Cum a apărut?
Arnold Klingeis:În sezonul 2006/07, tema proiectului Hotel of ice a fost "Turismul religios". Atunci s-a născut ideea de a ridica un lăcaş de cult, unde se pot ruga şi se pot reculege turişti de orice naţionalitate şi creştini de orice religie. Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac are o înălţime de aproximativ patru metri şi este contruită după modelul şi arhitectura unei vechi biserici din Mălâncrav, judeţul Sibiu. Biserica a devenit repede foarte populară în rândul turiştilor, iar in iarna 2008/09, însuşi Mitropolitul Ardealului, I.P.S. prof. dr. Laurenţiu Streza, a binecuvântat ineditul obiectiv. În decursul anilor, au fost oficiate mai multe botezuri şi cununii religioase.
Reporter: Vă mulţumesc pentru timpul acordat!