Compania Lemet, prin intermediul magazinelor LEM'S, s-a implicat în campania de informare şi educare a consumatorului InfoCons "o9atitudine", iniţiată de ANPCPPSR ce are ca scop principal informarea publicului larg pe tema Telefonul consumatorului, conform unui comunicat remis redacţiei. "Prin acest parteneriat ne dorim să facilităm accesul publicului la informaţie şi să încurajăm consumatorii să îşi cunoască şi să îşi exercite drepturile. Vrem să contribuim la crearea unei noi atitudini şi anume aceea de a transforma consumatorul pasiv într-unul activ, dar în primul rând acesta trebuie să ştie unde să se adreseze, unde să sune atunci când are o problemă. De aceea în fiecare magazin LEM'S se va găsi afişul InfoCons cu numerele de telefon utile consumatorilor, pe care îi încurajăm să le utilizeze", a declară Adina Ionescu, reprezentant Management Integrat Lemet.
Compania a distribuit în reţeaua sa de magazine din toată ţara, peste 200.000 flyere şi 1000 afişe cu Telefonul consumatorului InfoCons - 021/9551, număr la care consumatorii pot obţine informaţii despre modul în care pot depune o reclamaţie sau sesizare precum şi alte numere utile, se menţionează în comunicat.