Leonard Orban a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Generale al Uniunii Europene

F.A.
Politică / 26 martie 2012

Ministrul afacerilor europene Leonard Orban a participat astăzi, la Bruxelles, la o dezbatere a Consiliului Afaceri Generale al Uniunii Europene (UE) referitoare la viitorul cadru financiar multianual al UE 2014-2020, arată un comunicat remis redacţiei.

"România susţine propunerea Comisiei Europene privind cuantumul total al bugetului pentru perioada 2014-2020, considerând că aceasta reprezintă un bun punct de plecare pentru negocierea viitorului cadru fianciar multianual. Aceste negocieri sunt o prioritate majoră a ţării noastre, care îşi propune menţinerea unor alocări semnificative pentru politica de coeziune şi politica agricolă comună", a declarat ministrul afacerilor europene Leonard Orban. "Aceste politici au potenţialul de a contribui la reducerea decalajelor de dezvoltare faţă de celelalte state membre, acesta fiind de fapt obiectivul major pe care îl urmărim", a adăugat ministrul.

La fel ca în cazul actualului cadru financiar multianual 2007-2013, negocierile pentru exerciţiul bugetar 2014-2020 se vor purta pe baza unui document ("pachet de negociere") care va reflecta principalele aspecte şi opţiuni rezultate din dezbaterile de orientare de la nivelul Consiliului Afaceri Generale (CAG).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb