Leul s-ar putea aprecia în următoarele zile

Andreea ARĂBOAEI
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 ianuarie 2009

Leul a continuat să fie caracterizat de o volatilitate accentuată pe parcursul şedinţei de ieri, cursul de referinţă al Băncii Naţionale fiind cu peste 2 bani mai mic decât cel de marţi - 4,2772 lei/euro.

Pe piaţa interbancară, leul a deschis la cotaţii de 4,24 lei/euro, apreciindu-se, în prima parte a zilei până în jurul a 4,2 lei/euro pe baza unui entuziasm regional, ne-au precizat dealerii. În partea a doua a sesiunii de tranzacţionare, moneda naţională s-a depreciat din nou, ajungând la valori de 4,3030 - 4,3100 lei/euro. Dealerii au fost rezervaţi în a susţine că aprecierea din prima parte a zilei s-a datorat intervenţiei BNR pe piaţă.

Ei consideră că tendinţa de apreciere a leului va apărea în condiţiile în care Guvernul va lua măsuri concrete şi credibile, cum ar fi un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) sau Banca Centrală Europeană (BCE).

Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), susţine că leul se va aprecia în perioada următoare, ca urmare a intervenţiilor BNR care nu va lăsa cursul să crească mai mult deoarece un nivel mai ridicat al acestuia dăunează prea mult economiei.

În comparaţie cu celelalte monede din regiune, leul se poate caracteriza ca fiind la fel de volatil ca forintul, dar mai volatil comparativ cu zlotul, ne-au precizat analiştii din bănci. Volumele de tranzacţionare au fost mai reduse decât cele de ieri, dar dealerii le consideră ca fiind destul de bune.

Zlotul polonez a fluctuat în intervalul 4,1115 şi 4,1493 unităţi/euro, stabilizându-se la 4,1350 zloţi/euro, iar forintul a închis la un nivel de 277,5 forinţi/euro, după o depreciere de la 274 la 279,61 unităţi/euro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. se anuntza investitii straine respectiv vor intra miliarde de euro in Romania???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb