Pilotul britanic Lewis Hamilton, de şapte ori campion mondial, şi-a prelungit contractul cu echipa de Formula 1 Mercedes AMG, informează news.ro.
Precedenta înţelegerea a expirat la finalul anului 2020, iar noul contract este valabil doar pentru sezonul 2021.
"Sunt încântat să încep al nouălea sezon alături de colegii mei de la Mercedes. Echipa noastră a realizat lucruri incredibile împreună şi aşteptăm cu nerăbdare să ducem succesul nostru şi mai departe, în timp ce căutăm continuu să ne îmbunătăţim, atât pe pistă, cât şi în afara ei. Sunt la fel de hotărât să continuăm călătoria pe care am început-o ca să facem sportul cu motor mai divers pentru generaţiile viitoare şi sunt recunoscător că Mercedes a susţinut extrem de mult apelul meu de a aborda această problemă. Sunt mândru să spun că ducem acest efort mai departe anul acesta prin lansarea unei fundaţii dedicate diversităţii şi integrării în sport. Sunt inspirat de tot ceea ce putem construi împreună şi abia aştept să revenim pe pistă în martie", a declarat pilotul.
Şeful echipei Mercedes, Toto Wolff, a precizat că semnarea noului contract a fost întârziată de complicaţiile cauzate de pandemie. Atât el, cât şi Hamilton au contractat virusul şi s-au recuperat în ultimele trei luni.
"Am fost întotdeauna pe aceeaşi linie cu Lewis că vom continua, dar anul foarte neobişnuit pe care l-am avut în 2020 a însemnat că a durat ceva timp pentru a finaliza procesul. Împreună am decis să extindem relaţia sportivă pentru un alt sezon şi să începem un proiect pe termen lung, de a face următorul pas în angajamentul nostru comun pentru o mai mare diversitate în cadrul sportului nostru", a afirmat Wolff.
Hamilton s-a alăturat echipei Mercedes în 2013 şi a câştigat şase din ultimele şapte Campionate Mondiale. Singurul an în care a pierdut titlul a fost în 2016, când coechipierul său de atunci, germanul Nico Rosberg, l-a învins înainte de a-şi anunţa retragerea în mod surprinzător, potrivit news.ro.