Liberalizarea şi gazele naturale româneşti

ANDREI MURGULEŢ
Companii #Energie / 30 aprilie 2016

Liberalizarea gazelor naturale trece printr-un proces menit să conducă la dezvoltarea pieţei naţionale şi participarea acesteia la viitoarea piaţă unică.

Etapele care formează întregul proces de liberalizare sunt: acordarea de licenţe şi autorizaţii agenţilor economici din sector, autorizarea personalului de specialitate din domeniu, elaborarea de reglementări tehnice şi comerciale specifice, implementarea unor noi metodologii de tarifare, prin care s-a urmărit stimularea operatorilor licenţiaţi în vederea realizării de investiţii şi reducerii costurilor operaţionale, monitorizarea şi controlul activităţii agenţilor economici autorizaţi şi licenţiaţi.

Ce implicaţii atrage pentru consumatorii români liberalizarea pieţei?

De când a fost implementată ideea de liberalizare, am constatat că preţul gazelor naturale, în general, a crescut, unul dintre scopuri fiind să ajungem la preţul mediu al Uniunii Europene (UE).

Într-adevăr, Uniunea Europeană nu doreşte să se ajungă la o piaţă în care este introdus dumpingul, astfel încât producătorii din ţara noastră să beneficieze de avantaje neconcurenţiale comparativ cu ceilalţi din UE.

Pentru o exemplificare, la începutul anului trecut preţul gazelor naturale din ţara noastră era de trei ori mai mic comparativ cu cel din Suedia.

Pe de altă parte, este prezent şi interesul producătorului din ţara noastră de a împinge preţul gazelor în sus, deoarece doresc să vândă la un preţ mai mare.

Însă, nivelul veniturilor medii al populaţiei a reprezentat, pe parcursul ultimilor ani, un factor care a îngreunat respectarea datelor din calendarul de liberalizare a gazelor, deoarece raportul dintre venituri şi preţul mediu al statelor UE se clasa la coada clasamentului comparativ cu celelalte ţări UE.

Deci, se creează o tensiune între piaţa locală şi cea europeană, cea de pe urmă având o putere de cumpărare superioară pieţei noastre. Bugetul românilor ar suporta cu greu o liberalizare timpurie.

Însă, în ultimele luni, nivelul mediu al preţului gazelor din UE a scăzut încontinuu şi accelerat. Acest eveniment contribuie la efectuarea unei liberalizări timpurii.

Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu declara, în 2014: "Creşterea preţului gazului produs în România, prognozată la 1 octombrie 2015, nu va mai avea loc din motive tehnice, însă cred că populaţia României are nevoie de un repaus mult mai mare, cel puţin până la 1 iulie 2016".

"Moment optim pentru liberalizare timpurie"

Recent, mai mulţi oficiali din ţara noastră au declarat că, acum, este un moment optim de liberalizare timpurie a gazelor naturale.

Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a explicat: "Preţurile pe pieţele internaţionale au scăzut foarte mult şi continuă să scadă mai mult decât preţurile prevăzute în calendarul de liberalizare. Astfel, este un moment prielnic pentru liberalizarea timpurie a pieţei gazelor. Părerea mea este că, odată ajunşi la nivelul de convergenţă a preţurilor, nu se mai susţine un calendar de liberalizare unde există preţuri mai mari decât cele de pe piaţă".

De asemenea, potrivit domnului Frank Hajdinjak, director general al E.ON România, "o şansă bună pentru Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) să liberalizeze piaţa gazelor naturale timpuriu o reprezintă situaţia actuală, când preţurile pe pieţele internaţionale se află la un nivel scăzut, dar acest lucru trebuie făcut corect".

Şi secretarul general al Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), Daniel Apostol, a transmis că o liberalizare timpurie a pieţei este posibilă: "O liberalizare totală o considerăm o revenire firească la normal, în conformitate cu legislaţia europeană. Liberalizarea într-o piaţă aşezată este, până la urmă, în beneficiul consumatorilor, care ar trebui să câştige în urma concurenţei între furnizori, cu accent pe calitatea serviciilor".

Pericolul liberalizării pentru consumatorii casnici

Pericolul major, pentru consumatorii casnici din ţara noastră, în caz de liberalizare a pieţei, îl reprezintă o creştere neaşteptată în viitorul apropiat a preţului gazelor naturale importate, care ar influenţa direct preţul gazelor noastre, ceea ce ar conduce la pierderea protecţiei consumatorului.

Totodată, Vasile Ciolpan, directorul comercial al Romgaz susţine: "Încă nu suntem pregătiţi să experimentăm acest lucru. Încă nu avem un mediu concurenţial. Piaţa de gaze din România este una închisă, uitaţi-vă că nu are cine să consume gazele. Dacă noi modificăm legea în funcţie de conjunctură, când conjunctura va fi alta va trebui să o modificăm din nou".

De fapt, liberalizarea gazelor naturale este o ecuaţie care creează tensiune internă, iar o liberalizare timpurie, probabil, va afecta bugetul românilor, acum sau pe viitor. Dar, şi dacă nu se liberalizează la timp, pierdem teren în faţa producătorilor de gaze naturale din Uniunea Europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb