Libertatea şi "libertăţile" presei

Ei, dacă nu ştiaţi, aflaţi acum de la noi. Iar dacă ştiaţi, vă mai spunem o dată, pe principiul repetitio mater studiorum est. ONU, organizaţia aceea care ar fi trebuit să împiedice războiul, să consolideze pacea, să promoveze soluţiile de cooperare şi respectul faţă de legea internaţională, dar nu face mai nimic din toate astea, cam de la înfiinţare şi pînă azi, face totuşi cîte ceva! La bugetul de vreo trei miliarde de dolari pe an, pe care îl toacă de peste 75 de ani, între multe altele, se ocupă cu stabilirea a tot felul de zile remarcabile în calendarul naţiunilor. Una dintre ele, iaca, la 3 mai, este "Ziua libertăţii presei". Evident, nu puteam lăsa să treacă pe lîngă noi asemenea ocazie!! Drept pentru care, ce ne-am zis: ia să vedem cum stăm noi, aci în bătătura noastră, cu libertatea presei. Şi, iaca ce-am găsit în ogradă!

Primul şi cel mai remarcabil lucru descoperit este acela că suntem foarte aproape de situaţia paradoxală de a ne bucura de diferite libertăţi ale presei, în timp ce presa dispare fără urmă. Vedeţi dumneavostră, "presă" vine în limba română, ca şi în germană de altfel, de la verbul "a presa". Operaţiunea fundamentală prin care cerneala pusă pe literele unui tipar mobil era imprimată pe o foaie de hîrtie, numită ulterior gazetă, ziar, jurnal sau chiar foaie (vezi "Foaie pentru minte, inimă şi literatură" Braşov, 1835!). Aceasta este presa şi orice altceva este... altceva. Dar să nu anticipăm. Această invenţie minunată a lumii moderne a avut perioada ei de copilărie, de creştere, înflorire şi maturitate, dar şi de decădere, iar în zilele noastre de accelerată decrepitudine, finalizată pur şi simplu prin dispariţie. De tot, pentru totdeauna! Libertatea presei este un drept derivat, nu primar. Se sprijină pe spinarea dreptului, cu adevărat fundamental, al libertăţii de exprimare publică, recunoscut ca atare în Carta drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului, inclusiv în varianta acreditată de ONU. În rest, tot ceea ce are legătură cu presa nu este mai deloc liber! Banii necesari lansării şi susţinerii unei "gazete" nu umblă nicăieri "liberi" şi nici nu-i pune cineva, la cerere, la dispoziţia celui căruia i-ar fi trecut prin minte ideea de a scoate un ziar. Competenţele manageriale şi editoriale nu umblă nici ele libere... aşa de capul lor. Sunt resurse cel mai adesea limitate, pe o piaţă a muncii cu atîtea distorsiuni, încît cu greu ar putea fi numită vreodată "liberă". Nici distribuţia presei la cititorul potenţial nu este cîtuşi de puţin liberă. Una dintre bătăliile decisive pentru uciderea cu sînge rece a presei din România post-decembristă, deloc întîmplător, s-a dat pentru acapararea şi ulterior distrugerea sistemului de distribuire moştenit din era pre-decembristă, iar ulterior, a oricăror altor înjghebări de soluţii pentru distribuţie la nivel naţional. O să vă vină a crede sau nu, dar nici măcar cititorul presei nu este o "entitate liberă" în acest ciudat univers. Adesea el este un cititor "captiv". Dă bani pe gazetă să citească, mai ales, dacă nu în exclusivitate, ideile cu care este deja familiarizat şi în mare măsură de acord! Oameni care să dea bani doar ca să se contrazică cu cineva nu s-au văzut decît în celebrul scheci al celor de la "Monty Python". Cel puţin în materie de presă politică aşa stau lucrurile. Alte tipuri de presă, cum ar fi cea de cultură şi informare ştiinţifică, ori de umor, de jocuri şi alte activităţi recreative etc. au oarecum reguli diferite de relaţionare cu cititorii lor, dar ele oricum nu mai intră în discuţie pentru că au dispărut de mult, cu totul, toate! După trei decenii de exerciţii democratice din ce în ce mai rău executate, presa liberă a devenit şi în România o rara avis. Iar de cînd cu "ciuma virală", au dispărut, cîte mai erau, şi chioşcurile de presă şi presa. Mă rog, nu chiar de tot, dar nici prea multe nu mai sunt. Încet, încet, de la tarabă, presa a fost mutată pe internet. Ceea ce n-ar fi chiar cel mai rău lucru din lume, dacă nu ar fi atît de ruinător pentru relaţia "obiectului cu cititorul". Am să încep cu ce-i mai simplu. Un ilustru filosof anonim spunea că obiectul, bunul, pe care nu dai doi bani, nu va face niciodată pentru tine mai mult de doi bani! Cu alte cuvinte, ziarul, jurnalul ca "obiect" a pierdut angajamentul cititorului. Cînd scoteai din buzunar 2, 3, 5, ba chiar 10 lei pentru un exemplar, nu-l aruncai la coş după două minute. Ba, mai mult, aveai pretenţii de la el, de la conţinut, de la autorii de articole, de la redacţie etc. Erai, cum s-ar spune, exigent. Acum, cînd ziarul vine la un clic de maus, la fel de repede şi pleacă de sub ochii cititorului cu ochii în tabletă, telefon sau vreun altfel de display. Puţin îţi pasă cum arată, ce grafică sau culori are, ce punere în pagină, ce scrie dincolo de articolul pe care eventual ţi-ai aruncat ochii reţinut, cît să citeşti măcar primele rînduri. Cu foarte puţine excepţii, aşa zisele ziare de pe net sunt doar nişte platforme bune aproape la orice. Reclamă, propagandă, ştiri alandala, trivialitate rostogolită în cascade, munţi de moloz pseudo-informaţional. Un ziar mare avea ca unitate de evaluare nu doar numărul de cumpărători, ci credibilitatea şi prestigiul de care se bucura. Aşa zisele platforme de ştiri nu pot crea nici credibilitate, nici prestigiu, cel mult audienţă. Iar fluctuaţia ei este atît de mare, încît şansa de a se susţine pe termen lung devine relativ redusă. Nu platforma contează, ci viteza ei de schimbare, ori chiar de înlocuire cu alta nouă, chiar dacă este la fel de slabă calitativ. Cît despre presa "audio-vizuală", ea nu este prin niciuna dintre caracteristicile sale presă, ci doar un alt fel de platformă audio-vizuală utilizată 24.7.365, cel mai adesea doar pentru reclamă comercială, propagandă şi circ bine garnisit cu trivialitate şi irelevanţă socială. Mai mult decît a fost vreodată presa autentică "arondată" şi controlată politic, platformele de audio-vizual-media sunt pur şi simplu "încazarmate" consemnate în tranşee şi lagăre de trust. Principiul absolut care le "organizează", ca la crîşmă: cine dă banul, comandă muzica. Mai nou comandă şi zgomotul, care a devenit încă şi mai important decît muzica!

Drept pentru care mă întorc şi zic: bine e că avem ziua internaţională a libertăţii presei. Rău e că presa a fost demolată, barată, blocată, aproape îngropată, nu cu pricaz de la putere, ci prin jocul forţelor oculte ale "pieţei" şi ale intereselor de turmă, gaşcă, haită sau cumetrie dezvoltate în interiorul diferitelor centre de putere, care dau tonul şi au grijă să facă toată muzica, de la A la Z, oricît de proastă şi detrimentală pentru politica şi societatea României.

Vorba lui Caragiale: Birjar, eşti liber? Liber, coane. Atunci, du-te acasă!!!