Primăria municipiului Galaţi a mai semnat un contract cu fonduri europene pentru reabilitarea unei unităţi de învăţământ din oraş. Este vorba despre Liceul cu Program Sportiv, iar valoare proiectului este de peste 15 milioane de lei, bani din care vor fi modernizate atât clădirea unităţii de învăţământ, cea a sălii de sport cât şi cea a căminului.
"Proiectul presupune în principal lucrări izolare termică a clădirilor, reparaţii la faţade, reabilitarea capitală a instalaţiilor electrice şi termice, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie, montarea unor panouri fotovoltaice şi/sau termice, realizarea unui acoperiş de tip şarpantă la sala de sport şi la cămin, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Obiectivul general al proiectului vizează creşterea performanţei energetice a construcţiilor aferente Liceului cu Program Sportiv şi reducerea nivelului consumului anual specific de energie!, informează Primăria Galaţi.
Valoarea totală a proiectului este de 15.816.992,75 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă reprezintă 11.749.040,12 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 16 luni.
Proiectul "Reabilitarea şi eficientizarea energetică a Liceului cu Program Sportiv" este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B - Clădiri publice, Apel de proiecte POR/2020/3/3.1/B/2/NE,SE,SM, cod SMIS 137461.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.09.2022, 20:57)
adevarat ca a costat mai mult decat daca il ridicau de nou si de 3 ori suprafata.
da ciordeala.
sa fie primit.
si ne intrebam de ce este inflatia asta ca naiba in piata... daca se sparg banii fara contrapartida in bunuri si servicii....
s c cret