Liderii PSD au zburat cu jetul privat închiriat de Nordis

A.B.
Miscellanea / 18 noiembrie

Sursa: Unsplash

Sursa: Unsplash

G4Media.ro publică luni un document de zbor (cunoscut în industria aviatică drept "gendec") din care rezultă că liderii PSD, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis şi Laura Vicol au zburat în anul 2022 cu jetul privat închiriat de la Ţiriac Air de compania Nordis, care a intrat la începutul lunii octombrie în insolvenţă. Deşi aceştia au negat cu toţii că ar fi zburat vreodată cu jet privat închiriat de Nordis, cu toţii figurează împreună cu copiii lor în aşa numita "declaraţia generală" (gendec) a zborului din data de 30 Mai 2022 pe ruta Nisa - Bucureşti, de unde liderii PSD împreună cu copiii lor se întoarceau de la Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco.

G4Media.ro a documentat în total 5 zboruri dus-întors cu destinaţia Nisa efectuate în perioada martie - octombrie 2022, dar nu în toate au fost prezenţi şi liderii PSD. Costurile pentru cele cinci curse se ridică la câteve zeci de mii de euro fiecare (în jur de 30.000). Sumele se dublează aproape dacă avionul face escală sau execută alte curse.

G4Media.ro a realizat o parte din documentare în Franţa (Nisa, Monaco) la începutul lunii septembrie, cu ajutorul unei echipe de jurnalişti francezi.

În câteva din cele cinci zboruri dus-întors figurează doar numele familiei Vicol - Ciorbă. În altele apar liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu sau Alfred Simonis, împreună cu alte persoane din anturajul lor, ca Sorina Docuz sau Monica Hunyadi, numită de ministrul Grindeanu în februarie 2022 administrator provizoriu la Compania CFR Electrificare, conform G4Media.

Liderii PSD au negat că ar fi zburat cu jetul privat plătit de Nordis. Marcel Ciolacu şi Alfred Simonis au declarat explicit pentru G4Media.ro că nu au fost niciodată în jetul privat închiriat de Nordis. Grindeanu s-a rezumat să spună că sunt informaţii false şi că a respectat mereu legea.

Din informaţiile G4Media.ro - multiple surse politice şi de business de la Bucureşti şi din Franţa, documente - la sfârşitul lunii mai 2022, o cursă Ţiriac Air închiriată de Nordis cu destinaţia Nisa îi transporta pe liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu şi Laura Vicol, împreună cu copiii lor, pentru a vedea Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco. În acelaşi avion s-a aflat şi Afred Simonis, pe atunci deputat PSD.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a admis într-o declaraţie pentru G4Media.ro pe data de 14 noiembrie că a zburat la Nisa împreună cu fiul său pentru a vedea Marele Premiu de Formula 1 de la Monaco, dar susţine că a zburat dus-întors cu o cursă de linie. Această declaraţie este infirmată de documentul publicat de G4Media.ro, din care rezultă clar că a zburat cu jetul privat Ţiriac Air închiriat de Nordis.

Mai mult, Ciolacu a afirmat că nu a participat vreodată la un eveniment privat cu Laura Vicol. Cu o zi înainte, Ciolacu negase categoric că a fost la Nisa în cursul anului 2022. Pe atunci, Marcel Ciolacu era preşedintele Camerei Deputaţilor.

Alt zbor cu jetul privat închiriat de Nordis de la Ţiriac Air a fost efectuat de la Bucureşti cu destinaţia Madrid (Spania). Acest zbor a făcut escală la Timişoara pentru a-l lua de acolo pe unul dintre liderii PSD.

Legea prevede că trebuie declarat orice "cadou, servicii sau avantaje" primite din partea unor persoane sau companii a căror valoare depăşeşte 500 de euro. Nici unul dintre liderii PSD nu a menţionat în declaraţiile de avere din 2023, aferente anului fiscal 2022, zborurile cu jetul privat, notează G4Media.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. intro tara normala astia ar fi arestati pentru faptele facute.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb