Liderul deputaţilor PNL acuză PSD că nu a vrut introducerea pe ordinea de zi a proiectului de defiinţare a SIIJ

S.B.
Politică / 22 martie 2021

Liderul deputaţilor PNL acuză PSD că nu a vrut introducerea pe ordinea de zi a proiectului de defiinţare a SIIJ

Şeful grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, Gabriel Andronache, a acuzat luni, în şedinţa de plen, încălcarea regulamentului în privinţa proiectului de desfiinţare a Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din Justiţie, în condiţiile în care introducerea acestuia pe ordinea de zi nu a fost supusă votului Comitetului liderilor "de către liderul deputaţilor PSD", informează Agerpres.

"Din punctul nostru de vedere, al grupului parlamentar PNL, am constatat o încălcare a regulamentului astăzi, în sensul în care, printr-o interpretare restrictivă şi necutumiară a dispoziţiilor regulamentare, în cadrul Comitetului liderilor, solicitarea grupului parlamentar PNL de introducere pe ordinea de zi a proiectului legii de desfiinţare a Secţiei speciale nu a fost supusă votului de conducătorul şedinţei Comitetului liderilor, respectiv colegul lider de grup PSD, ceea ce din punctul nostru de vedere reprezintă un mic abuz procedural. Din perspectiva aceasta, considerăm că procedura care trebuia aplicată, aşa cum pe cutumă s-a întâmplat nu o dată, ci de zeci de ori, proiectul ar fi trebuit să figureze pe ordinea de zi pentru dezbatere, având în vedere faptul că această ordine de zi nu este doar pentru ziua de astăzi, ci şi pentru ziua de miercuri. Din considerente pe care grupul PSD le ştie sau liderul de grup PSD, acest fapt nu s-a întâmplat", a spus Gabriel Andronache.

El a adăugat că desfiinţarea SIIJ reprezintă un pas important pentru România în ceea ce priveşte încetarea MCV. "Şi, din perspectiva aceasta, vă rugăm domnule lider de grup să respectaţi regulamentul. Sunt sigur că proiectul va fi totuşi dezbătut săptămâna aceasta", a completat Andronache.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a afirmat că liderii grupurilor coaliţiei de guvernare nu au propus săptămâna trecută introducerea proiectului pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului.

"Domnule lider al grupului PNL, dacă vreţi să comunicaţi cu mine, mă puteţi invita la o cafea şi stăm de vorbă, fără să distragem atenţia întregii asistenţe din plenul Camerei Deputaţilor. Pe de altă parte, niciodată o cutumă nu bate regulamentul, domnule Andronache. (...) Cutuma se mai poate încălca. Dar, pe de altă parte, nu e vina mea, stimate domnule Andronache şi stimaţi lideri al grupurilor coaliţiei de guvernare, că săptămâna trecută aţi fost nepregătiţi şi n-aţi propus introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect, sub rezerva primirii raportului, aşa cum aţi făcut-o pentru alte proiecte. V-am prins astăzi nepregătiţi, am respectat regulamentul şi asta e, am câştigat de data asta", a explicat Simonis.

Gabriel Andronache a replicat că săptămâna trecută era "imposibil" de propus introducerea pe ordinea de zi a proiectului, atât timp cât pe ordinea de zi de joi a Comisiei juridice figura dezbaterea acestuia. "A crea cercuri vicioase cu privire la procedura parlamentară, nu este tocmai ceea ce este de recomandat", a adăugat deputatul liberal.

Simonis a susţinut că iniţiativa putea fi introdusă sub rezerva primirii raportului, aşa cum s-a procedat în cazul altor proiecte de lege.

O decizie va fi luată, cel mai probabil, în următoarea şedinţă a Comitetului liderilor.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, joi, raport favorabil proiectului privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, adoptând mai multe amendamente. S-au înregistrat 17 voturi "pentru" şi 11 "împotrivă", potrivit Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb