Formaţiile Paris Saint-Germain şi Bayern Munchen s-au calificat, marţi seară, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, trecând în optimi de Real Sociedad, respectiv de Lazio Roma.
PSG a învins în deplasare Real Sociedad, scor 2-1, după ce în tur s-a impus cu 2-0. Au marcat Mbape '15, '56 pentru Paris Saint-Germain şi Merino '89 pentru Real Sociedad.
La Munchen, Bayern a învins cu 3-0 Lazio Roma, prin golurile marcate de Kane '39, '66 şi Muller "45+2. În tur, a fost 1-0 pentru Lazio.
Miercuri, au loc în optimi meciurile Real Madrid - Leipzig, scor 1-0 în tur, şi Manchester City - FC Copenhaga, 3-1 în tur.
La 12 martie se vor disputa partdele Arsenal - FC Porto (0-1 în tur) şi FC Barcelona - Napoli (1-1 în tur), iar la 13 martie sunt programate confruntările Atletico Madrid - Inter (0-1 în tur) şi Borussia Dortmund - PSV (1-1 în tur).