Ligia Deca: "Noua lege a învăţământului preuniversitar prevede programul Masă Sănătoasă"

S.B.
Politică / 8 septembrie 2023

Ligia Deca: "Noua lege a învăţământului preuniversitar prevede programul Masă Sănătoasă"

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat vineri că noua lege a învăţământului preuniversitar prevede programul "Masă sănătoasă", cu extindere a numărului de beneficiari la 1.000.000 faţă de circa 180.000, cât au în prezent în programul "Masă caldă", informează news.ro.

Ea a precizat că, până când se vor pregăti actele normative secundare şi se pot face licitaţiile în teritoriu, doresc să continue pe formula valabilă până acum, cele 450 de şcoli din programul pilot "Masă caldă" şi aşteaptă ca toate avizele de pe circuitul interministerial să fie obţinute. Despre programul Cornul şi laptele, Ligia Deca a afirmat că, din câte ştie din discuţiile cu colegii care gestionează programul, urmează să fie acordat.

"Programul "Masă caldă" a fost introdus printr-o ordonanţă de urgenţă care avea aplicabilitate pentru anul şcolar anterior. Noi am făcut demersurile încă de pe perioada verii, avem pachetul legislativ în procedură de avizare pentru a avea o continuitate a programului până la finele anului calendaristic. Noua lege a învăţământului preuniversitar prevede programul "Masă sănătoasă", cu extindere a numărului de beneficiari la 1.000.000 faţă de circa 180.000, cât avem acum. Până când se vor pregăti actele normative secundare şi se pot face licitaţiile în teritoriu pentru a avea 1.000.000 de beneficiari, ne dorim să continuăm pe formula valabilă până acum, cele 450 de şcoli din programul pilot "Masă caldă" şi aşteptăm ca toate avizele de pe circuitul interministerial să fie obţinute pentru a intra în şedinţă de guvern şi a fi aprobată", a spus ministrul.

Ea a precizat că ministerul îşi doreşte ca pentru şcolile care au fost până acum incluse în program, să continue programul şi apoi în anul următor să poată extinde la numărul asumat prin legea învăţământului preuniversitar.

Despre programul Cornul şi laptele, Ligia Deca a afirmat că, din câte ştie din discuţiile cu colegii care gestionează programul, urmează să fie acordat.

"El este acordat din fonduri europene. Nu ştiu de problemele din teritoriu, dar vă promit că mă interesez. (. ) Din câte ştiu, este gestionat prin Ministerul Agriculturii, ei gestionează această linie", a arătat Deca.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb