Litoralul românesc a fost ani de zile Făt Frumosul din povestea vacanţelor de vară. După anii 90, Făt Frumos a ieşit pas cu pas din poveste, cauzele fiind multiple, iar la un moment dat părea condamnat la uitare. Lucrurile încep să revină la normal şi firul poveştii se reînoadă în mijlocul unui şantier care se întinde de la Mangalia până la Mamaia. La capitolul planuri se stă bine şi dacă măcar jumătate dintre acestea vor fi puse în operă, atunci Riviera Românească are viitor. Lucrurile bune sunt evidente, la fel şi cele care au nevoie de corecţii. Există locuri de top, dar încă sunt prezente şi ruinele fostului turism comunist. Luat la pas, litoralul autohton este surprinzător în toate direcţiile.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), în parteneriat cu patronatele din industrie, reunite sub umbrela Organizaţiei de Management al Destinaţiei - (OMD) Judeţul Constanţa au organizat un Mega Infotrip pe Riviera Românească. Peste 300 de agenţi de turism şi jurnalişti din întreaga ţară au vizitat hotelurile care s-au bucurat de investiţii şi modernizări.
Adrian Voican, vicepreşedinte ANAT, a declarat, cu această ocazie: "De la 1 iunie sunt deschise pe litoral peste 2000 de unităţi de cazare şi 304 hoteluri. Hotelurile sunt cele mai importante. Avem o diversitate de servicii pentru că oamenii şi-au diversificat dorinţele. În sudul litoralului parcarea este gratuită. Turismul pe litoralul românesc este pentru familii şi sunt sute de hoteluri deschise cu family room. Avem 19 unităţi deschise cu SPA. Litoralul este şi va fi o nucă tare a turismului românesc. Nu se poate fără litoralul românesc, chiar dacă sunt români care vor să meargă şi în alte părţi, foarte bine, e frumos, dar noi am crescut cu gândul la vacanţa mare în care ne duceam pe litoralul românesc şi atât cât vom fi vom susţine litoralul românesc din toată inima. Acum avem alături de noi Ministerul Turismului şi ştim cât de mult a contat în pandemie faptul că am avut vouchere de vacanţă - noi le-am păstrat cu greu, pentru că au fost tot felul de negocieri politice. Aţii le-au introdus ca măsură de revenire după pandemie şi ne-au felicitat că avem o astfel de măsură în România. Deci trebuie să promovăm turismul românesc pentru că sunt alţii care promovează destinaţiile lor şi ne fură clienţii. Toată lumea vrea să profite de banii făcuţi în alte economii. Hai să profităm şi noi! România are 1% din nopţile de cazare europene. Avem 30 de milioane de nopţi de cazare din trei miliarde. Este uşor să aducem turişti, pentru că au buget, au bani, consumă bani pe vacanţe, putem să îi aducem aici, dar ne batem cu marketingul profesionist. Toată lumea vrea să îşi aducă turiştii la el acasă".
George Măndilă, preşedintele OMD Mamaia Constanţa, a punctat câteva aspecte legate de dezvoltare: "Intenţionăm ca, în colaborare cu OMD judeţean şi ANAT, să organizăm în fiecare an acest infotrip, care să devină din ce în ce mai mare şi să devină o tradiţie pe litoralul românesc. Aşteptăm şi celelalte staţiuni turistice să ni se alăture, încât să facem, de la Vama Veche şi până la ieşirea din Năvodari, tot litoralul o singură destinaţie, dacă se poate spune aşa. Trebuie să lămurim problema apartamente versus hoteluri. Trebuie să încurajăm dezvoltarea staţiunii şi pe timp de iarnă. Trebuie să regândim domeniul public pe porţiuni mari. Ne interesează ce se va întâmpla cu bulevardul Mamaia. OMD trebuie să propună tipul de mobilier urban şi modul de iluminare, cartea de vizită a staţiunii".
Vicepreşedintele OMD Mamaia Constanţa, Sebastian Puznava, a afirmat, la rândul său: "Staţiunea Mamaia este o staţiune care se dezvoltă în continuare, cu toate că uneori se crede că nu. Pe această cale vă spun că urmează să se deschidă în Mamaia trei hoteluri de patru stele, un hotel de lanţ internaţional, Crown Plaza. Vă pot spune că în ultimii doi ani s-au renovat hoteluri de trei şi de patru stele aici, la Mamaia, şi în continuare sunt investiţii noi pregătite pentru a acorda facilităţi şi o bunăstare turiştilor care vin în destinaţia Mamaia, Constanţa. Cu toţii am fost parteneri la acest mare eveniment şi sperăm să îl avem an de an prezent pe litoral în această perioadă de început a sezonului estival şi ne-am dori să avem un astfel de eveniment şi la sfârşitul sezonului estival, când cred că ar trebui cu toţii să tragem linie, să vedem ce am făcut bine, ce nu am făcut bine, ce putem îmbunătăţi şi unde vrem să ajungem cu toţii în următorul an. În staţiunea Mamaia, pe lângă investiţiile care se desfăşoară în momentul de faţă, trebuie precizat faptul că ne dezvoltăm şi pe zona de wellness şi wellbeing, deoarece hotelul Siret din staţiunea Mamaia este primul în care o astfel de bază şi-a deschis porţile, în completarea celorlalte hoteluri în care se oferă facilităţi de acest tip prin spa-uri şi piscine interioare, locuri în care inclusiv în perioada iernii am avut turişti".
Riviera Românească păstrează trendul ascendant din ultimii ani, rezervările pentru primele două luni, faţă de perioada similară a anului trecut, fiind în medie cu 25% mai mari. Programele "Înscrieri Timpurii" s-au bucurat de un interes major, rezervările pornind încă din toamna anului trecut, cu reduceri de până la 60% din tariful pachetelor de bază. La acest lucru au contribuit şi voucherele de vacanţă, a căror valoare în 2023 a fost de aproape două miliarde de lei, 95% dintre acestea fiind deja decontate. Tarifele pe Riviera Românească au crescut în medie cu 10-15%, dar unele hoteluri le-au păstrat pe cele din 2023. Astfel, preţul mediu al unui sejur pe litoral este de 2.250 de lei, faţă de 1.750 de lei, cât a fost anul trecut, cu o durată medie a sejurului de 4,5 nopţi. Potrivit ANAT, staţiunile preferate de turiştii români sunt, în ordine: Mamaia şi Mamaia Nord, Eforie Nord, Venus, Neptun-Olimp, Jupiter, Saturn, Cap Aurora, Costineşti, Vama Veche, Eforie Sud, Techirghiol, Mangalia.
• Zeci de mii de turişti au fost pe litoral în prima zi a verii
Vara are şi primele semne bune. Aproximativ 60.000 de turişti au fost prezenţi pe Litoralul românesc în primele două zile ale verii (1-2 iunie), gradul de ocupare a hotelurilor deschise fiind de peste 60%. Secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Corina Martin, a declarat: "Grad mare de ocupare, de 70%, în Mamaia, dar şi în oraşul Constanţa! Cele mai aglomerate staţiuni sunt acum, la început de vară, Mamaia, Eforie Nord şi Costineşti". Potrivit sursei citate, turiştii se bucură în această perioadă de tarife reduse cu cel puţin 60-80% faţă de tarifele din plin sezon, dar şi de facilităţile pentru copii, locuri de joacă, piscine încălzite ori spectacole cu animatori. Pentru cazare cu mic dejun la un hotel de trei stele tariful este între 120 şi 170 de lei, pentru hoteluri de patru stele - între 170 şi 250 de lei, iar în zona all-inclusive tarifele sunt cuprinse între 370 şi 500 de lei, preţ valabil pe cameră, pentru două persoane. Corina Martin a mai adăugat: "Spectacolele la Delfinariu, vizitele în Parcurile de aventură din sudul Litoralului, plimbarea cu Telegondola Mamaia, croazierele pe mare cu plecare din Portul Tomis, turul deasupra oraşului Constanţa şi a Mării Negre din Roata panoramică şi un dejun sau o cină savuroasă de peşte şi fructe de mare la restaurantele din Marina Tomis a oraşului Constanţa se numără printre cele mai solicitate atracţii. În plus, avem un început de iunie extrem de călduros. (...) Un debut de sezon surprinzător de bun, dar binemeritat şi îndelung aşteptat de turişti şi de operatorii din industria ospitalităţii de pe Litoral".
• Cazinoul din Constanţa - bijuteria arhitecturală de la malul mării
Clădirea Cazinoului din Constanţa redevine perla de la malul mării. Bijuteria arhitecturală, aşa cum anumit-o, recent, Vergil Chiţac, primarul Municipiului Constanţa, în cadrul unui interviu acordat ziarului BURSA, urmează să fie inaugurată în luna iulie.
Edilul oraşului ne-a dezvăluit: "Cazionul de pe faleza din Constanţa începe să strălucească. Lucrările au început în 2020, au fost monitorizate în permanenţă şi, cel mai important, se desfăşoară conform graficului. Vom avea un Cazino spectaculos, maiestuos, stilizat cu migală şi grijă, o bijuterie arhitecturală în adevăratul sens al cuvântului".
După redeschidere, Cazinoul nu îşi va menţine funcţiunea sa iniţială, adică nu va mai funcţiona ca spaţiu destinat jocurilor de noroc. "Constănţenii au fost consultaţi, şi-au exprimat opinia şi doresc ca, după redeschidere, Cazinoul să se transforme într-un spaţiu pentru manifestări şi evenimente culturale de calitate, concerte şi spectacole, loc pentru evenimente publice de anvergură la nivel naţional şi european, să facă parte din patrimoniul cultural şi artistic local", ne-a transmis Vergil Chiţac.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2024, 07:54)
un raportele arata ca turismul in ro e cazut in cap…
prea multa specula… demografic in crash… prea multe unitati betoane livrate neconform… rata de umplere cazare in prabusire in multe regiuni… statiuni…
multe scumpe in raport cu veniturile nete produse/economisite local…
romania mai are de lucrat pt atragere populatie…
mamaia era pentru familii azi e pentru mahari speculatori combinatori si pt fosti primari drog…ti…
Batea vantul in mamaia… si prin altele… goale cu duiumul… unii comercianti nici nu aveau ce tine deschi in sezon deschis…
s c c r e t
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2024, 09:05)
"Litoralul romanesc e o nuca tare...", zice nea Voican, vicepres la ANAT.
Ce viziune! Ce gindire strategica! Halal sa-ti fie, coane Fanica!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2024, 11:31)
Din pacate e un amestec de mizerie, paragina si cladiri inghesuite, fara verdeata...
4. Am fugit
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2024, 11:36)
Agresiunea kitchoasa si la limita legii pe terenuri verzi, masacrarea padurii din zona Neptun Olimp Navodari, lipsa unei legiferari arhitectonice, etc m au impins sa merg vara in alte tari. A ramas turismul de weekend si cel de betie...
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2024, 12:06)
Preferatul la Primăria Constanţa
Vergil Chiţac (PNL)
7%
Horia Constantinescu (PSD)
5%
Stelian Ion (ADU)
18%
Ovidiu Cupşa (AUR)
12%
Felicia Ovanesian (independent)
nu exista independent exista doar dezinformare....
adica ai pnl psd... si independent care inseamna "alianta penl psd?"..sau cine...
ca nu pot "guverna/conduce" independetn... tot in cardasie cu alte partide conduci... si deci lucrurile astea de "independenta"... e o deziformarea publicului..pentru ca nu ii spui catre ce inclini sau cu ce cine vei conducee sau ai apartenente ori inclinatii politice ideologice... prosteste clasa de alegatori...pentru ca eticheta "independent"... se arunca in cloaca mai mare de alegatori ... e ca la datul la peste... cu o momeala buna sfaramitata si aruncata in balta atragi mai multi pesti.... iar dupa arunci si carligul cu momeala finala....
s c c r e t
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2024, 12:36)
ce tinea in viata litoralul romanesc, erau plajele. le-au stricat cu speranta ca in cativa ani se vor reface natural pe noile coordonate.
Ghinion, vom merge la bulgari, la greci, la turci, nu ne riscam viata pe plajele romanesti, in nici 2 metri ai apa pana la gat si nisipul devine miscator, gropi de te trezesti sub apa desi la 2 pasi era pana la piept.
trist ca dupa 30 ani litoralul organizat de comunisti da lectii litoralului organizat de capitalisti autohtoni.