Liviu Dragnea a discutat cu Sultan bin Ahmad Sultan Al Jaber despre promovarea potenţialului investiţional

D.I.
Politică / 17 aprilie 2018

Liviu Dragnea (Sursa foto: Twitter)

Liviu Dragnea (Sursa foto: Twitter)

Oportunitatea promovării potenţialului investiţional al ţării noastre, cu accent pe industria turismului, s-a aflat pe agenda discuţiilor care au avut loc marţi între preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi ministrul de stat pentru afaceri economice şi comerciale din Emiratele Arabe Unite, dr. Sultan bin Ahmad Sultan Al Jaber, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor, dat astăzi publicităţii.

Potrivit documentului, întâlnirea, desfăşurată la Palatul Parlamentului, a avut în vedere revitalizarea şi consolidarea legăturilor tradiţionale dintre cele două ţări prin implementarea unor proiecte concrete, care să diversifice portofoliul relaţiilor comerciale şi să extindă colaborarea pe noi sectoare ale economiei, a informat un comunicat al Camerei Deputaţilor.

La debutul întâlnirii, Liviu Dragnea a declarat: "Îmi doresc ca această vizită să reprezinte un moment de început pentru o altă etapă a relaţiilor bilaterale, în care să explorăm domeniile pe care le putem dezvolta în ceea ce priveşte cooperarea economică. Există interese comune, importantă este evoluţia acestora pe viitor, pornind de la baze realiste, pragmatice".

La rândul său, demnitarul străin a exprimat interes faţă de consolidarea cooperării în domeniul agriculturii, prilej cu care partea română a prezentat progresele semnificative ale acestui sector, care foloseşte tehnologie modernă în vederea maximizării randamentului de producţie. Astfel, printre domeniile de potenţial interes pentru investitorii din Emirate menţionate de preşedintele Camerei Deputaţilor au fost cel al irigaţiilor şi cel legumicol, deoarece producţia consistentă a ţării noastre reprezintă o resursă care ar putea fi valorificată la nivelul unor reţele de preluare, respectiv prelucrare, rezultând astfel produse cu valoare adăugată.

Reprezentanţii Camerei Deputaţilor precizează că discuţiile "au oferit oportunitatea promovării potenţialului investiţional al ţării noastre care, prin poziţia strategică şi accesul la canale de transport pan-europene, oferă oamenilor de afaceri din Emirate oportunitatea dezvoltării unor parteneriate pe sectoare cheie, cum ar fi cel agricol, cel energetic sau de transport".

În ceea ce priveşte oportunităţile de investiţii majore, s-a discutat despre proiectul canalului Dunăre - Bucureşti, care ar cuprinde un hub de transport în sudul Capitalei, dar şi despre dezvoltarea infrastructurii rutiere, prin investiţii directe în sistemul de autostrăzi.

Potrivit sursei citate, un subiect abordat în cadrul întâlnirii a fost cel al turismului, industrie care are o contribuţie semnificativă la bugetul Emiratelor Arabe Unite. În acest context, demnitarul român a exprimat dorinţa autorităţilor de la Bucureşti de a beneficia de know-how-ul Emiratelor în acest sector, menţionând că ţara noastră prezintă excelente oportunităţi de dezvoltare a turismului montan, balnear sau la Marea Neagră.

De asemenea, pe agenda întrevederii s-a regăsit cooperarea în domeniul medical, ocazie cu care oficialul român a prezentat planurile coaliţiei de guvernare pentru construcţia a 8 spitale regionale şi a unui Spital Republican.

Realizarea primei sesiuni a Comitetului mixt de cooperare româno-emiratez a fost considerată, de ambele părţi, un semnal clar al interesului comun pentru recalibrarea relaţiilor bilaterale, în vederea identificării modalităţilor de lucru pentru exploatarea nişelor de colaborare identificate.

Din această perspectivă, preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că este esenţială monitorizarea atentă a angajamentelor asumate şi a iniţiativelor rezultate în cadrul consultărilor din aceste zile, astfel încât să se obţină rezultate concrete, pe termen mediu şi lung.

În comunicat se mai menţionează că o delegaţie emirateză, din care fac parte şi Khadim Al Daree - vicepreşedinte Al Dahra Holding, Humaid Ben Salem - secretar general al Federaţiei Camerelor Comerţ şi Industrie, Ahmed Matar Aimazrouei - senior advisor - Mubadala şi Saeed Al Shamsi - senior manager - Government Affairs - DP World, a participat, luni şi marţi, la Comitetul mixt de cooperare dintre România şi Emiratele Arabe Unite, în cadrul căruia au fost semnate cinci acorduri în domeniul agriculturii, culturii, sportului, mass-media şi afacerilor externe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb