LIVIU DRAGNEA:  "Eu vreau să ne unim cu Moldova, vreau să fim împreună în UE, dar ca o singură naţiune"

D.I.
Politică / 27 martie 2018

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat astăzi că îşi doreşte unirea Basarabiei cu ţara noastră şi vrea ca acestea să devină o singură naţiune parte a Uniunii Europene, informează News.ro.

El a susţinut că Guvernul şi Parlamentul de la Chişinău trebuie să facă nişte acţiuni concrete, menţionând că iar deja a avut discuţii în acest sens cu preşedintele Parlamentului moldovean, Andrian Candu.

Într-o conferinţă susţinută la finalul şedinţei solemne dedicate celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, social-democratul a precizat: "Pentru mine, această zi este foarte importantă. Mi-am dorit şi sper ca ziua de astăzi să devină o zi istorică. Eu, astăzi, fiind conştient de implicaţiile oricărui cuvânt pe care îl voi rosti clar, am spus-o clar, deschis, fără echivoc şi simplu, eu vreau să ne unim cu Moldova, vreau să fim împreună în UE, dar ca o singură naţiune. Este de datoria nostră să începem să avem curaj să spunem ceea ce vrem, lucrurile în care credem".

Referitor la opinia populaţiei din ţara noastră, Liviu Dragnea a afirmat: "În România există o dorinţă uriaşă pentru unire, atunci când poporul moldovean, autorităţile din Moldova vor dori, eu sper cât mai repede, să facem acest pas, suntem pregătiţi".

Preşedintele Camerei Deputaţilor a mai subliniat: "Este important ca în perioada următoare Guvernul şi Parlamentul să facă nişte acţiuni concrete şi este un plan desul de bine structurat, discutat cu domnul preşedinte Candu (Andrian - n.r.), cu Guvernul R. Moldova, de sprijin serios din punct de vedere economic. În vară, la rectificare, se va aproba şi aloca o sumă semnificativă pentru a reprezenta un sprijin direct pentru cetăţenii din Republica Moldova care au venituri foarte mici. Este, în acelaşi timp, vorba despre un plan de investiţii pe care România, prin companiile de stat, îl va derula în continuare în R. Moldova. Sunt domenii în care ne vom concentra împreună, şi mă refer la agricultură, pentru că este important ca fermierii din R. Moldova să aibă acces şi şansele pe care le au fermierii de aici".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb