LIVIU VOINEA VREA SĂ-I RECOMPENSEZE PE PÂRÂCIOŞI Delaţiunea, ca politică de stat, criticată de Ponta

Viviani Mirică
Ziarul BURSA #Politică / 17 septembrie 2012

Delaţiunea, ca politică de stat, criticată de Ponta

În timp ce toată lumea critică proiectul lui Voinea, un economist australian îl laudă

Premierul Victor Ponta a reacţionat, în week-end, la proiectul avansat de secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Liviu Voinea, prin care acesta propune recompensarea persoanelor care transmit Fiscului informaţii privind fapte de evaziune fiscală, prin stimulente fiscale sau facilităţi, potrivit Mediafax.

Victor Ponta a spus:

"Am vorbit cu domnul secretar de stat Liviu Voinea şi l-am rugat - acuma că deja devine persoană politică, fiind secretar de stat - să se gândească de multe ori înainte de a veni cu un proiect.

Haideţi să lăsăm lucrurile (...) şi să le facem în sens european. Şi tot ceea ce la nivel european, în domeniul fiscalităţii, s-a dovedit ca fiind de succes, încercăm să aplicăm. Restul sunt idei, sunt propuneri, unele bune, unele mai puţin bune, dar e bine că le discutăm, că uite, dacă toată lumea zice că nu-s bune, nu le punem în practică".

Liviu Voinea a propus recompensarea persoanelor care aduc informaţii Fiscului, argumentând că mecanismul funcţionează în alte state, urmând să studieze legislaţia "denunţătorului" din Suedia.

Oficialul MFP a arătat că în Suedia populaţia este stimulată fiscal să dea informaţii despre averea cunoştinţelor sau despre operaţiunile unor companii.

Totodată, secretarul de stat a anunţat că va pleca peste două săptămâni în Suedia pentru a prelua normele de aplicare a plăţii TVA la încasare din această ţară şi pentru o analiză a modelului suedez de impozitare a proprietăţii.

Fiscul din Statele Unite, Internal Revenue Service, are un program pentru denunţători prin care aceştia pot câştiga o recompensă de până la 30% din veniturile recuperate de stat, datorită informaţiilor astfel obţinute.

Daniel Ionescu: "Propunerea domnului Voinea constituie un comportament care aduce aminte de vremea comisarilor sovietici"

Daniel Ionescu, fost deputat şi comisar al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, dezaprobă propunerea lui Liviu Voinea, de recompensare a românilor pârâcioşi:

"Trebuie plecat de la faptul că România nu s-a dorit niciodată un stat poliţienesc, în care consimţirea la plata impozitlor se înlocuieşte cu panoptica fiscală asigurată prin turnătorie. În acest context, propunerea domnului Voinea constituie un comportament care aduce aminte de vremea comisarilor sovietici, un comportament care nu are ce căuta în politica publică naţională, pentru că el încearcă să resusciteze practici nedemocratice de mult apuse.

Faptul că domnia sa aduce în dis­cuţie publică asemenea aberaţii - pe fond o testare a opiniei publice cu privire la posibila lor instituţionalizare ca politici publice - relevă, dincolo de modesta sa mobilare profesională şi morală, faptul că MFP se află într-o criză cronică de venituri fiscale şi faptul că aparatul public însărcinat cu urmărirea şi încasarea impozitelor este de proastă calitate şi nu corespunde funcţiei conform căreia este însărcinat".

În opinia lui Daniel Ionescu, "impotenţa intelectuală pe care o afişează domnul Voinea relevă, pe fond, lipsa de soluţii, de imaginaţie şi incapacitatea sa de a-şi onora, prin aportul adus, însărcinarea pe care şi-a asumat-o ca secretar de stat".

Ionel Blănculescu: "Cine nu ştie să comunice public, să se pregătească suplimentar la această disciplină"

Ionel Blănculescu, secretarul general al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri, îl critică, la rândul său, pe Liviu Voinea:

"Parafrazând o mare personalitate a mediului economic româ­nesc, mai precis pe domnul guvernator Mugur Isarescu, potrivit căruia " Gura bate fundul. Cine nu ştie să dialogheze, să plece acasă, nu să ne scoată pe noi din casă", aş spune că a te lua gura pe dinainte într-o funcţie publică importantă reprezintă o inabilitate. Cine nu ştie să comunice public, să se pregătească suplimentar la această dis­ciplină şi nu să ne scoată pe noi din sărite, transformând delaţiunea în tentaţie naţională, sport practicat cu mult succes nu demult, într-o ţară încă suferind de sindromul turnătoriei".

Evaziunea fiscală reprezintă o infracţiune, fie că este produsă de o companie, fie de o persoană fizică, iar cei care au cunoştinţă de astfel de fapte sunt obligaţi prin lege să înştiinţeze autorităţile, spune Ionel Blănculescu.

Economistul adaugă: "Când rezultatul unei astfel de acţiuni generează venituri la bugetul statului, provenite din recuperarea de pe urma evaziunii fiscale, atunci statul poate să procedeze la recompensarea persoanelor care oferă informaţiile. Pe de altă parte, dacă măsura propusă de domnul Liviu Voinea s-ar pune în aplicare, deşi consider că este destul de incert ca ea să fie legalizată, s-ar deschide o < cutie a Pandorei >. Am asista la delaţiuni de toate felurile, parte fără suport real, ceea ce va conduce la o multitudine de procese declanşate împotriva celor care au denunţat calomnios.

Recomand nelegiferarea acestei propuneri, având în vedere că exis­tă un cadru legal care să acopere această componentă".

Secretarul general al Consiliului Consultativ pentru Mediul de Afaceri spune că ar fi recomandabil "să nu se arunce pe piaţă astfel de idei" (recompensarea celor care informează Fiscul - n.r), pentru că oamenii ar putea crede că vor fi răs­plătiţi imediat ce oferă informaţia, nu după valorificarea ei, atunci când banii rezultaţi în urma acesteia creditează conturile Trezoreriei.

Faptul că secretarul de stat Liviu Voinea a propus public măsura recompensării persoanelor ce oferă informaţii Fiscului despre posibile acte de evaziune fiscală, relevă o comunicare publică defectuoasă, respectiv " o lipsă de strategie şi viziune în ceea ce priveşte construcţia economică românească", subliniază Ionel Blănculescu.

Analistul mai arată că, înainte de anunţarea unei astfel de măsuri, trebuie consultat MFP, urmând ca aceasta să fie prezentată de minis­trul de resort în şedinţa de Guvern, după efectuarea analizei de impact şi a analizei SWOT, pentru determinarea, în principal, a punctelor sale slabe şi forte, urmată de un pilot şi de simulări.

Numai când avantajele sunt mai mari decât punctele slabe ale unei măsuri, aceasta poate deveni realitate.

Eugen Ionescu, economist : "Măsurile prezentate de Liviu Voinea sunt foarte bune"

Măsurile prezentate de Liviu Voinea sunt binevenite, este de părere Eugen Ionescu, economist şi om de afaceri, stabilit în Australia.

În opinia sa, "soluţiile prezentate sunt foarte bune", pentru că urmăresc maximizarea veniturilor la bugetul de stat.

După părerea economistului, proiectul lui Liviu Voinea nu pune probleme de etică.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb