Duster, Logan şi Sandero s-au situat în februarie în topul celor mai bine vândute 25 de modele în Rusia, conform datelor publicate joi de Association of European Businesses (AEB), însă livrările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare pe această piaţă au scăzut cu 13,4%, la 111.145 unităţi, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia şi a deprecierii rublei, informează Reuters.
Ritmul declinului anual al vânzărilor a încetinit semnificativ, minus 13% fiind cel mai redus nivel din ultimele 14 luni.
"În următoarele săptămâni ne aşteptăm la o evoluţie bună a vânzărilor", a spus Joerg Schreiber, preşedintele Association of European Businesses.
Luna trecută, pe primul loc în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia s-a situat Solaris, de la Hyundai (8.130 vehicule), Rio, de la Kia (7.017 unităţi), Lada Granta (6.335 unităţi), fabricată de AvtoVAZ şi Duster, cu 4.197 vehicule. Pe locurile 11 şi 12 se află Sandero şi Logan, cu 2.260 şi, respectiv, 2.225 vehicule.
Duster, Logan şi Sandero sunt fabricate de Renault.
În primele două luni din acest an au fost vândute în Rusia 193.072 de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, în scădere cu 20,8% faţă de perioada similară din 2015. Anul acesta, cererea va scădea probabil cu încă 4,7%, la 1,53 milioane de vehicule, a estimat Joerg Schreiber, preşedintele Association of European Businesses.
Luni, alianţa Renault-Nissan a anunţat că suedezul Bo Inge Andersson intenţionează să demisioneze din funcţia de director general al producătorului auto rus AvtoVAZ.
Boardul Avtovaz se va întâlni în data de 15 martie şi ar urma să anunţe înlocuirea lui Andersson, se arată în comunicatul alianţei Renault-Nissan.
Săptămâna trecută, şeful alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a afirmat că o schimbare a conducerii AvtoVAZ ar fi "normală la un anumit moment", confirmând aşteptările potrivit cărora Bo Andersson va fi înlocuit curând, aminteşte Agerpres.
Speculaţiile privind viitorul lui Andersson s-au intensificat, în principal în presa rusă, după ce pierderile AvtoVAZ s-au triplat, de la 25 de miliarde de ruble în 2014, până la 73,85 miliarde de ruble (930 de milioane de dolari) anul trecut.
Renault a decis să deprecieze valoarea investiţiei sale la AvtoVAZ cu 225 milioane de euro, până la 91 milioane de euro.
Sub conducerea lui Andersson, AvtoVAZ a concediat mulţi angajaţi, a diminuat costurile şi a încercat să scadă corupţia şi ineficienţa.
Ghosn a subliniat că posibila înlocuire a lui Andersson nu ar trebui să fie văzută ca o reacţie la performanţele financiare ale AvtoVAZ, afectate de problemele economice din Rusia.
Vânzările de automobile pe piaţa rusă s-au prăbuşit cu 36% anul trecut pe fondul intrării în recesiune a economiei ruseşti, din cauza sancţiunilor internaţionale şi a scăderii preţului petrolului.
Renault deţine o participaţie de 50% la compania holding care controlează AvtoVAZ, în timp ce partenerul nipon Nissan Motor Co. deţine un pachet de 17,13%, iar corporaţia rusă de stat Rostec are un pachet de 32,87%. Împreună, Renault, Nisan şi AvitVAZ au fost responsabile pentru aproximativ o treime din cele 1,6 milioane de autoturisme noi vândute anul trecut în Rusia, însă, cu toate acestea, vânzările lor combinate au scăzut cu 32% în ritm anual.