Citesc un interviu cu şefa de la Ludwig Museum din Budapesta şi pic în reverie. Ce bine să trăieşti într-un oraş care are un Ludwig Museum!!! Alo, deşteptarea, te caută un Ciucaş! Nu, asta e o reclamă, alo, deşteptarea, eşti în Bucharest not in Budapest! Iar Bucureştiul nu are Ludwig Museum. Dar ar fi putut să aibă, unu mare şi frumos, cu girul părinţilor acestei iniţiative de excepţie în lumea artelor, Peter şi Irene Ludwig. Deşi a murit subit, în iulie 1996, Peter Ludwig a apucat să vină la Bucureşti, cu scopul declarat de a aduce şi aici un Museum. Dar ne-a găsit în plină şi traumatizantă tradiţie, croiţi pe interesele personale, oricât de mici ar fi fost ele. Prieteni buni şi-au făcut soţii Ludwig la Bucureşti, dar nu au găsit răspunsul inteligent şi implicat al decidenţilor, nici reacţia corespunzătoare a societăţii. Şi astfel Bucureştiul nu se află pe o listă pe care găsim Budapesta, Beijing, Viena şi mai multe oraşe germane, începând cu Aachenul lui Carol cel Mare şi Emil Ciocoiu. Acolo, la Aachen, se află şi sediul Fundaţiei Peter und Irene Ludwig care gestionează moştenirea şi opera celor doi făcători de muzee.
Multe minunăţii prezintă muzeele Ludwig, mai ales marile nume ale artei secolului XX, colecţionate cu prietenie de Irene şi Peter Ludwig şi aşezate cu generozitate la baza donaţiilor cu care au înconjurat lumea, dar nu are Courbet şi nici Deborah De Robertis. Gustave Courbet este un artist francez din secolul al XIX-lea care a pictat cu realism uneori dramatic scene cotidiene din viaţa de atunci, printre care şi un sex feminin lăsat vederii de cămaşa de noapte ridicată. Încadrarea este originală pentru acele vremuri mustind de academism, nici capul şi nici restul corpului neavând loc în compoziţie. Deborah de Robertis este o tânără artistă luxemburgheză care, mizând pe o culoare a pilozităţii aproape identică cu pictura lui Courbet, a recreat pe viu poza năbădăiosului Gustave, într-un "act artistic" catalogat drept expunere indecentă de poliţia franceză. Mai profan spus, şi-a ridicat rochia de lux şi s-a aşezat într-o poziţie de consult ginecologic chiar în faţa picturii lui Courbet, acolo unde este ea expusă, la Musée d'Orsay. Păi, dacă nici francezii nu mai înţeleg arta atunci unde să mai expui capodopera aia de preş de picioare a lui Levente Benedek reprezentând harta României decupată dintr-o poză ce exhibă, epilat însă, exact organul ce i-a pozat lui Courbet pentru "Originea lumii"? Diferenţele sunt, totuşi, remarcabile. În timp ce francezii au purces la ecranizarea picturii, noi am banalizat-o cu o fotografie din revistele corozive de care să îţi freci picioarele. În timp ce Deborah de Robertis a organizat un adevărat performance filmat şi youtubat, cu fond sonor atent ales, la pachet cu comentarii ample şi hiper-filosofice, Levente al nostru a dat înapoi cu căinţă, promiţând să dea naştere la creaţii mai subtile decât un preş cu o poză în contururile României reprezentând exteriorul unui organ sexual feminin lăbărţat de o mânuţă ce vine dinspre Ungaria şi o alta dinspre Rusia.
Poate n-avem nici muzee nici origini, dar avem licitaţii. Şi, din plin, rezultate. Cea mai recentă licitaţie Artmark a fost una caritabilă, destinată copiilor şi ţinută în sala de gală a Băncii Naţionale. Din fericire, nu s-au oferit creaţii Levente Benedek şi nici Deborah cea fără de lenjerie nu a fost zărită prin mitica sală Mitiţă Constantinescu a BNR. Cifrele de la o licitaţie caritabilă nu trebuie luate în calcul când vorbim de starea unei pieţe de artă pentru că ele sunt influenţate nu de fenomene economice sau culturale, ci de stări umane şi de propunerile organizatorilor. Important este să se strângă bani, cât mai mulţi bani, pentru îndeplinirea unor scopuri nobile, astfel că oferta este, de multe ori, doar un pretext. "Marele infractor" Gică Popescu era o prezenţă discretă, dar cu mare greutate la astfel de licitaţii unde oferea suveniruri importante din cariera sa, piese ce ar fi adunat sume remarcabile în orice licitaţie de memorabilia de sport, oriunde în lume. Există şi formula în care o parte din suma obţinută revine donatorului, de regulă chiar autorul acelei opere de artă. Atunci, nivelul licitat ţine mai aproape de preţurile şi tendinţele reale ale unui artist, în detrimentul performanţei umanitare.
"Ţărăncuţă cu broboadă galbenă", pictură de Luchian descrisă perfect de titlul oficial, a fost adjudecată cu 28 de mii de euro. În schimb, "Curtea lui moş Gheorghe din Brebu", adică un copac şi o casă, nu s-a dat, evaluarea fiind aceeaşi, 30-40 de mii de euro. Un profil feminin cu basma roşie şi chip expresiv de Ion Theodorescu-Sion a fost vândut cu 16 mii de euro, iar după licitaţie, cineva a dat 15 mii de euro pe "Ulcică cu garoafe şi mere verzi" de acelaşi autor. Tot la finalul strigărilor publice, s-au dat 12 mii de euro pe o pânză de un stat de om, de 1,74 m, dezlipită de pe peretele unei vile, o pictură de Rodica Maniu ce a mai văzut ciocănelul licitaţiilor.
Cea mai recentă licitaţie Goldart a fost dominată de o triadă Piliuţă, cu 2 mii de euro pentru doi dansatori albi şi filiformi, 3,6 mii de euro pentru o scenă cu două nuduri feminine, pline de nuri şi atitudine, "servind" o ţigară la o masă pe o terasă la malul mării, dar fără menţionarea terasei unde sunt posibile astfel de viziuni, şi 3,4 mii de euro pentru un cal cam mârţoagă, privind la o răsadniţă cu sclipiri de verde crud. Un nume de reţinut, prezentat de Goldart, este Tudor Lorman, trăitor între 1896 şi 1972, care a apărut mai de mult în oferta trecătoarei Pogany şi acum mai insistent în ofertele serioase. La Goldart a obţinut 1,3 mii de euro iar la Artmark 1,5 mii, cea de a doua provenind dintr-o colecţie de român din Germania.
Alis şi-a ţinut şedinţa obişnuită în marţea de acum 10 zile. Cel mai mare preţ a fost de 60 de mii de lei - expresia în euro se obţine împărţind totul la 4,44 - şi a fost reuşit de un Şirato, o schiţă pentru "Vânzător de covoare", cu însemnare manuscrisă pe spate. De asemenea, un grup de ţărani, imagine semnată Petraşcu, a luat suta de milioane, adică 10 mii de lei, expresie nouă care se obţine împărţind totul la 10 mii.
Triada licitaţiei Alis este semnată de Paul Neagu, londonezul nostru sculptor. Din două desene cu viziuni davinciene, unul s-a vândut cu 2,4 mii de lei, iar altul a rămas neadjudecat, cam la aceeaşi evaluare. "Walking Star - Open Fusion", un posibil proiect de monument stelat cu 12 colţuri, tot în cărbune şi creion, pe hârtie, a fost vândut cu 2,6 mii de lei.