Compania "Loulis International Foods Enterprises" Ltd. din Grecia a oferit societăţii "Loulis" Pantelimon (simbol MPN la BVB) un credit de două milioane euro, care urmează a fi restituit până la data de 31 decembrie anul curent. Împrumutul nu este purtător de dobândă şi va fi utilizat de către "Loulis" pe post de capital de lucru în derularea activităţii curente a companiei.
Săptămâna trecută, în data de 12 iulie, "Loulis International" a finalizat vânzarea pachetului de 60% (245,27 milioane acţiuni) din capitalul social al MPN. Valoarea transferului s-a ridicat la 106,36 milioane lei. Titlurile au fost achiziţionate de holdingul austriac "Leipnick Lundenburger Invest Euromils" GMBH, în spatele căruia se află banca "Raiffeisen Zentralbank Österreich" şi "Raiffeisen Holding Niederösterreich".
După încheierea tranzacţiei, "Loulis International Foods Enterprises" mai deţine 26,09% din titlurile companiei "Loulis", un alt acţionar al acesteia fiind "Katselis Sons", cu o participaţie de 10,15% la capitalul social al emitentului.
"Loulis" Pantelimon realizează produse de morărit şi dispune de un capital social de 40,84 milioane lei, împărţit în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei. În şedinţa bursieră desfăşurată ieri, cotaţia MPN a coborât cu -0,95% până la 0,52 lei/titlu, pe fondul unui rulaj de doar 28.831 lei.