Secretarul general al PNL Lucian Bode a transmis, luni la Congresul Seniorilor Liberali, că liberalii au asigurat "cele mai sustenabile creşteri de pensii în ultimii ani", informează news.ro.
El a precizar că politicile sociale şi creşterile de pensii nu sunt apanajul stângii. "Este o greşeală politică să abandonăm altora aceste teme care, chipurile, nu ar fi liberale", a adăugat Bode.
"PNL este mai puternic cu dumneavoastră alături pentru că experienţa dumneavoastră este pentru noi o resursă vitală pentru a construi proiectul liberal pe mai departe. Vă apreciem perseverenţa şi puterea de muncă, seriozitatea şi implicarea în viaţa internă de partid, dar mai ales înţelepciunea şi sfatul bun în conturarea deciziilor Partidului Naţional Liberal. Vreau să ştiţi că ne bazăm pe dumneavoastră şi pe faptul că veţi duce mai departe mesajul liberal în comunităţi. Cele două moţiuni de astăzi, intitulate «Bunăstarea pentru seniori într-o Românie liberală» şi «Organizaţia Seniorilor Naţional Liberali - un nou început», sunt două viziuni bine articulate care surprind în mod sintetic preocupările si problematicile vârstei a treia, dar şi dorinţa de a aşeza pe noi baze organizaţia liberală de seniori. Obiectivele exprimate în cele două moţiuni sunt în concordanţă cu misiunea asumată de către Partidul Naţional Liberal de consolidare a structurilor interne în perspectiva anului 2024, dar mai ales cu promovarea măsurilor şi politicilor liberale care să asigure dezvoltarea României în contextul actual extrem de complicat cu atât de multe crize suprapuse", a afirmat Lucian Bode, la Congresul seniorilor liberali, de luni la Palatul Parlamentului.
Secretarul general a PNL le-a mai transmis seniorilor că "sunt o voce avizată şi îi încurajează să fie prezenţi cu expertiza lor "alături de celelalte organizaţii ale PNL, în creionarea politicilor şi în acţiunile publice prin care le explicăm oamenilor că o guvernare liberală este o guvernare pentru oameni".
"Trebuie spus în interacţiunile noastre cu cetăţenii că PNL este partidul care a asigurat în ultimii 3 ani stabilitatea ţării pentru protejarea românilor şi a economiei. Iar anul 2023 va fi anul consolidării şi accelerării acestor procese. Împreună cu dumneavoastră, PNL trebuie să-şi întărească profilul de partid dinamic şi prezent în comunităţi. Dinamic prin funcţionarea organismelor interne şi o viaţă de partid care pulsează, implicat prin punerea intereselor naţionale mai presus de interese partinice de moment. Trebuie acţionat cu tact şi înţelepciune pentru a ne urma calea aleasă, fără abatere, toţi împreună uniţi în jurul obiectivelor fixate. Generaţiile dumneavoastră au trăit şi văzut multe, aţi traversat perioade poate mai dificile care v-au călit şi v-au dat o perspectivă mai sănătoasă asupra vieţii. De aceea, sunteţi echilibrul de care avem nevoie pentru a calibra deciziile. Aţi ales să vă implicaţi în viaţa politică şi unii dintre dumneavoastră în administraţie, ceea ce este un lucru lăudabil şi, categoric, un câştig pentru noi toţi ceilalţi", a explicat Bode.
Acesta a adăugat că este fals că persoanele în vârstă nu au de spus prea mult societăţii.
"Ştiu că nu este uşor, dar sunteţi un exemplu de implicare civică pentru generaţiile mai tinere. Există în societatea românească o mentalitate greşită pe care vă propun să o schimbăm împreună. Conform căreia persoanele în vârsta nu mai au de spus prea mult societăţii. Nimic mai fals! Sunteţi portavocea liberală pentru generaţia din care faceţi parte. Suntem credibili ca partid dacă reuşim să ajungem cu mesajul nostru la cât mai mulţi dintre români, iar dumneavoastră aveţi această abilitate şi disponibilitatea să o faceţi. Modul în care vă organizaţi şi faceti echipă la nivel local este de asemenea foarte important. Sunt convins că veţi reuşi să ajungeti la firul ierbii şi să le explicaţi celor cu care interacţionaţi că pentru PNL nevoile şi aşteptările vârstei a 3-a constituie priorităţi la guvernare", a completat Lucian Bode.
Liderul liberal a mai explicat că "în general, partidele de stânga sunt percepute ca fiind mai aproape de această categorie, dar să nu uităm că la baza politicilor sociale, de sănătate sau educaţionale stă economia, o economie robustă, în creştere".
"Dacă nu produci, nu ai de unde să consumi şi să susţii politicile sociale. De aceea, PNL s-a axat pe a genera creştere economică prin investiţii, dar nu a ignorat nici categoriile vulnerabile şi expuse la risc. Totul este un balans, un echilibru. Să spunem lucrurilor pe nume, aici, la Congresul Seniorilor Liberali. Iar dumneavoastră să le spuneţi aceste adevăruri tuturor pensionarilor cu care vă întâlniţi. Adevărul este că PNL a asigurat cele mai sustenabile creşteri de pensii în ultimii ani, de când guvernăm şi conducem guvernarea României. Creşterile de pensii şi politicile sociale nu sunt apanajul stângii, nu poartă eticheta social-democraţiei! Este o greşeală politică să abandonăm altora aceste teme care, chipurile, nu ar fi liberale. Sunt temele României şi bineînţeles, sunt şi ale PNL! Aşadar, dragi colegi liberali, PNL nu se fereşte de măsuri sociale, dimpotrivă! Cele mai bune politici sociale - pensii, alocaţii, compensări la facturi - sunt liberale, au fost şi vor fi promovate de PNL! Sunt eficiente şi sigure, sustenabile pe termen lung, nu sunt simple focuri de artificii. Este important să explicaţi oamenilor aceste lucruri pentru a nu cădea pradă unui discurs populist, cu promisiuni nerealiste. Este trist să vezi că partide cu mesaje înşelătoare obţin voturi pe seama celor care poate din lipsă de documentare cad în plasa lor. PNL niciodată nu i-a amăgit pe români. Am mers pe principiul fapte, nu vorbe. Respect, nu dispreţ. Bunicii şi părinţii noştri nu pot fi masă de manevră pentru astfel de partide. De aceea, vă invit să facem front comun împotriva celor care vând iluzii false pentru profit electoral", a mai precizat Bode.
El a mai afirmat că partidul are nevoie de organizaţii puternice, proiecte vizionare care sunt ancorate în realitate. Acesta a adăugat că PNL e la jumătatea guvernării şi consideră că de abia acum începe greul.
"Vreau să fiţi convinşi de un lucru- şi anume, PNL în toată istoria sa, şi în curând se împlinesc 148 de ani de existenţă, a ţinut cu ţara şi cu cetăţenii ei, indiferent de vremuri şi de provocări. Şi asta nu se va schimba pentru că este în ADN-ul nostru politic. Fiţi mândri că faceţi parte din acest partid şi ridicaţi-vă la înălţimea exigenţelor. Momentul de astăzi este unul de pregătire pentru anul 2024. El trebuie să vă unească, nu să vă dezbine. PNL are nevoie de organizaţii puternice, de proiecte vizionare şi ancorate în realitate. Suntem la jumătatea guvernării şi cred că abia de acum începe greul. De aceea, PNL are obligaţia faţă de români să continue să guverneze responsabil. Guvernarea locală şi cea centrală merg mână în mână, se potenţează reciproc. Acolo unde activaţi, la nivel local sau la nivel central, vă rog să vă aduceţi-vă aportul din plin pentru a contribui la victoriile mult dorite în anul 2024. Doar aşa, cu un scor bun, la toate cele 4 tururi de alegeri, PNL va continua guvernarea. Aveţi de ales astăzi între doi membri cu greutate. Doi oameni cu vechime în partid, care s-au dedicat cauzei acestui partid şi care au multă experienţă. Succes, Victor Paul Dobre! Succes, Lucreţiu Tudoroiu!", a mai declarat Bode.
"Seniorii liberali sunt parte din proiectul liberal şi aveţi sprijinul nostru, al tuturor", a continuat secretatul general al PNL.
"Împreună suntem mai puternici, împreună suntem Partidul Naţional Liberal! Vă doresc sănătate, putere de muncă pentru a construi împreună proiecte pentru oameni. Vă mulţumesc tuturor pentru efortul pe care l-aţi făcut pentru a fi astăzi într-un număr atât de mare aici, prezenţi la congresul seniorilor naţional-liberali. Îi mulţumesc domnului Virgil Guran pentru implicarea şi coordonarea cestui Congres de alegeri al seniorilor naţional -liberali. Gânduri bune şi multă sănătate tuturor!", a concluzionat Bode.