Lucrările la podul peste Canalul Dunăre-Marea Neagră vor începe anul acesta

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 10 aprilie 2009

Lucrările la podul peste Canalul Dunăre-Marea Neagră şi două proiecte de dezvoltare a capacităţii feroviare în Portul Constanţa vor demara în cursul anului 2009, a anunţat, ieri, ministrul Trans­porturilor, Radu Berceanu, la reuniunea "Dezvoltarea Portuară. Construirea Coridorului Logistic Constanţa - Rotterdam", organizată la bordul navei "HNLMS Johan de Witt".

"Prin implementarea acestor proiecte sperăm ca, începând cu anul 2014, să avem pe sectorul român al Dunării o navigaţie fluentă pe toată perioada anului", a precizat el.

Ministrul Transporturilor a apreciat că Dunărea este o autostradă paneuropeană foarte importantă, desemnată ca axă prioritară Rin - Main - Dunăre, prin care se poate crea o legătură de trans­port directă pe căile navigabile între cei doi poli ai Europei: Portul Rotterdam şi Portul Constanţa. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte capacitatea de transport, în prezent, Dunărea este folosită doar în proporţie de 10 - 15% şi există numeroase oportunităţi pentru intensificarea schimburilor de mărfuri între ţările riverane fluviului.

În acest context, ministrul Transporturilor a anunţat că, în anul 2009, vor începe lucrările pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul Călăraşi-Brăila, iar în anul 2011 pe sectorul comun româno-bulgar. Totodată, tot în cursul acestui an, vor începe şi lucrările de modernizare a infrastructurii din porturile fluviale, având prioritate cele în care sunt investiţii private.

În ceea ce priveşte priorităţile Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ministrul Radu Berceanu a reiterat că acestea sunt modernizarea căii ferate Constanţa-Bucureşti şi a tronsonului de autostradă Cernavodă-Constanţa

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb