Lucrătorii din industria de prelucrare cer subvenţii pentru export

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 13 aprilie 2005

Angajaţii din industria de prelucrare a lemnului, sticlei şi ceramicii, a produselor textile, articole de îmbrăcăminte, pielărie şi încălţăminte, ce reprezintă 45% din efectivul total al salariaţilor din industrie şi care realizează 40% din activitatea de export a României (zece miliarde euro pe an), cer guvernului să subvenţioneze exporturile aces-tor sectoare, în caz contrar societăţile comerciale vor intra în faliment, a declarat marţi Vasile Bădica, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Lemnului, într-o conferinţă de presă la care au participat liderii sindicatelor din toată indus-tria de prelucrare, indiferent de afilierea lor confederală.

În industria prelucrătoare din România lucrează peste 650.000 de angajaţi, iar societăţile comerciale sunt foarte grav afectate de impactul variaţiilor cursului valutar - între 5 şi 20 la sută - şi al recentelor creşteri de tarife şi preţuri la energia electrică - cu 11,57 la sută -, la gaze naturale - 21,5 la sută şi la carburanţi - în medie cu 29,62 la sută, la care se adaugă şi creşteri majore ale preţurilor la materii prime şi materiale, situaţie în care aces-tea sunt în pragul falimentului şi ameninţă cu disponibilizarea personalului, susţin liderii sindicali.

Pentru a salva de la faliment societăţile comerciale şi pentru a păstra locurile de muncă ale salariaţilor, sindicatele, de comun acord cu patronatele, au recurs la o serie de măsuri precum îngheţarea salariilor, încetarea acordării tichetelor de masă, a plăţilor pentru concediile medicale, au introdus munca voluntară între două şi cinci zile pe lună şi au acceptat disponibilizări masive de personal. Numai în industria lemnului, în lunile decembrie şi ianuarie, au fost disponibilizaţi peste 8.000 de angajaţi.

"Cu toate aceste măsuri, nu am reuşit să stopăm criza agenţilor economici, fapt pentru care solicităm primului minis-tru o discuţie deschisă, pe care să o modereze şi la care să participe toţi factorii cu putere de decizie care pot lua măsuri privind redresarea situaţiei economico-financiare şi de protecţie socială a angajaţilor", afirmă liderul sindical Dan Mitrea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Sticlărie şi Ceramică - STICEROM, citat de Rompres.

Sindicaliştii consideră că o primă măsură pentru a opri falimentul acestor societăţi ar fi subvenţionarea exporturilor cu diferenţa dintre valoarea euro la cursul zilei şi o valoare standard de 39.000 lei.

În condiţiile în care nu vor primi un răspuns favorabil, sindicaliştii sunt decişi să demareze toate acţiunile de protest care să culmineze cu greva generală.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb