Ludovic Orban afirmă că românii ar putea plăti pentru vaccinarea împotriva COVID-19

S.B.
Politică / 24 mai 2021

Ludovic Orban afirmă că românii ar putea plăti pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că românii ar putea plăti pentru vaccinarea împotriva COVID-19 "într-un viitor oarecare", menţionând că se va putea ajunge în situaţia vaccinului antigripal, când sunt imunizate gratuit doar grupele de risc, informează news.ro.

Ludovic Orban a declarat, luni, în judeţul Argeş, că în România campania de vaccinare se derulează în condiţii foarte bune.

"Campania de vaccinare în România este o campanie care derulează în condiţii foarte bune, puteţi face comparaţie cu celelalte ţări europene, noi ne-am organizat mai bine, am asigurat suportul logistic, încercăm să comunicăm cât mai mult, încercăm să ducem vaccinarea cât mai aproape de cetăţeni prin caravane inclusiv în mediul rural. Este adevărat, în mediul rural este o rată de vaccinare mai mică. Pentru a creşte rata de vaccinare e nevoie şi de implicarea primarilor, preoţilor care susţin vaccinarea, medicilor de familie, asistenţilor sanitari comunitari, în general a persoanelor care au influenţă la nivelul comunităţilor locale pentru a-i convinge pe oameni să se vaccineze", a afirmat Orban.

El a precizat că ar trebui ca atunci când caravana merge într-o localitate să nu vaccineze 50 de oameni, ci 3-400 de persoane.

"În ceea ce priveşte organizarea efectivă, sigur că, dacă tot se duce caravana într-o localitate, să nu vaccineze 50 de oameni, să vaccineze 200 sau 300 sau 400 de oameni. De aia e nevoie de o coordonare foarte bună. Aici am înţeles că şi prefecturile se implică foarte atent. Noi am solicitat primarilor liberali să se implice în prima linie în campania de convingere a populaţiei şi aş da şi un mesaj celor mai în vârstă care încă mai au reticenţe, până acum peste 4 milioane de români s-au vaccinat şi nu au existat contrareacţii, nu a existat niciun risc. Poate o să-i stimuleze un lucru, poate dacă vor să se ducă la nunta nepotului sau nepoatei sau a copilei sau dacă vor să îi protejeze pe nepoţi care o să vină în vacanţa de vară sau pe copiii care or să vină în vacanţa de vară, e bine să se vaccineze", a explicat Orban.

El a fost întrebat şi dacă autorităţile încurajează şi acordarea de stimulente materiale pentru următoarea etapă a campaniei.

"Şi aşa organizăm vaccinarea gratuită, practic, statul român suportă toate costurile de vaccinare. E o situaţie excepţională, dar şi aici aş spune că mai facem asta o perioadă de timp, până ajungem la un nivel de imunizare de grup, până la urmă se va merge pe mecanisme de exemplu de la vaccinare pe gripă unde numai persoanele vulnerabile vor fi vaccinate gratuit, celelalte categorii de cetăţeni vor trebui să se vaccineze că e răspunderea lor, aici e vorba de sănătatea fiecăruia dintre noi", a afirmat preşedintele PNL.

Întrebat dacă românii ar putea plăti pentru vaccinarea anti-COVID, Ludovic Orban a răspuns: "Într-un viitor oarecare".

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. PAPAGALU,doreste sa ii sperie pe romanii care nu sau vaccinat ca or sa plateasca vaccinul daca nu se vaccineaza mai repede. RAPANDULA,crede ca prin acest anunt,romanii,vor da buluc sa se vaccineze.PAPAGALULE,nu asa pot fi convinsi romanii sa mearga sa se vaccineze, ci,prin campanii de informare bine articulate din punct de vedere medical. Cand esti beat,dute si te culca.!

    1. ai inceput bine si ai dat cu mucii in fasole in final cu informarea . ce informare mai vrei si articulata pe deasupra , dupa un an si jumate de panarama ? se vorbeste de dimineata pina seara pe toate canalele numai de asta , internetul e plin , ce informari mai vrei , asta e o vb folosita asa aiurea din lipsa de idei .

    asa si ce este cu asta ? Nu ai decat sa te vaccinezi tu si pentru noi sa fi,, imunizat,, mai bine.....

    smecherie ieftina , sa se vaccineze oamenii chipurile cat e gratis . deja se comenteaza pe la tv prosteala .

    Inca o data: cine este Orban Ludovic???

    Sica, taticule, e ca si cum ai zice: românii ar putea plăti pentru a-si procura alimente injectate cu cianura de potasiu! Sunt convins, ca exista printre noi si astfel de retardati in ultimul stadiu, dar totusi, numarul lor trebuie sa fie foarte mic!

    Ce șobolani bai nene...ce metoda tâmpită au găsit de a convinge lumea să se vaccineze, amenințarea că e gratuit, pentru sclavi, doar până mâine.

    Ce ființe abjecte, lipsite de orice repere morale, bai tatutzu... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb