Lukoil a devansat Gazprom după capitalizarea bursieră

A.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 martie 2018

Lukoil a devansat Gazprom după capitalizarea bursieră

Lukoil, al doilea mare producător de ţiţei din Rusia, a devenit, ieri, cea mai mare companie din Rusia în funcţie de capitalizarea bursieră, depăşind grupul energetic de stat Gazprom, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În luna ianuarie, acţiunile Lukoil au atins un nivel record de 3.985 de ruble (69,24 dolari), pe fondul revenirii preţului petrolului, însă atunci valoarea de piaţă a Lukoil era sub cea a Gazprom.

Ieri, în primele minute de la debutul şedinţei de tranzacţionare, acţiunile Lukoil se tranzacţionau la 3.900 de ruble, ceea ce a dus capitalizarea de piaţă a companiei la 3.320 miliarde ruble (57,6 miliarde dolari), peste cea a Gazprom, 3.310 miliarde ruble, sau cea a companiei petroliere de stat Rosneft (3.240 miliarde ruble).

Acţiunile Lukoil şi-au revenit în ultimele luni graţie acordului de limitare a producţiei de petrol convenit de OPEC cu Rusia. Lukoil, companie controlată de preşedintele Vagit Alekperov şi adjunctul său Leonid Fedun, a sprijinit acest acord de limitare a producţiei.

De asemenea, acţiunile Lukoil au fost impulsionate şi de opiniile favorabile ale analiştilor şi investitorilor faţă de noua strategie a grupului petrolier care prevede răscumpărări de acţiuni şi majorarea dividendelor. "Strategia prezentată recent clasează Lukoil în rândul companiilor stabile cu afaceri predictibile care sunt protejate de perioadele nefavorabile graţie unor datorii reduse şi expunerii limitate pe proiectele riscante şi care presupun investiţii mari de capital", susţin analiştii de la firma de brokeraj Aton.

Lukoil este al doilea mare producător de ţiţei din Rusia, cu rezerve dovedite de hidrocarburi care se ridică la aproximativ 1,3% din rezervele globale.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cerere-oferta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb