LUKOIL CONTESTĂ SECHESTRUL PROCURORILOR Ruşii spun că nu vor să închidă sau să vândă rafinăria Petrotel

ANA ZIDARU
Ziarul BURSA #Companii / 15 iulie 2015

Ruşii spun că nu vor să închidă sau să vândă rafinăria Petrotel

Actualizare 21:46 Lukoil vrea ca CE să se implice în dosarul de evaziune fiscală

Grupul petrolier rus Lukoil a solicitat ajutorul Comisiei Europene (CE) pentru a putea răspunde la acuzaţiile de spălare de bani şi evaziune fiscală aduse rafinăriei sale din România, a declarat, astăzi, unul dintre directorii Lukoil, transmite Reuters.

Vicepreşedintele pentru rafinare de la Lukoil, Thomas Mueller, a declarat, astăzi, că active în valoare de până la 2,2 miliarde de euro, inclusiv conturi bancare din Olanda şi Marea Britanie, ar putea fi puse sub sechestru, potrivit Reuters.

Mueller, care săptămâna aceasta urmează să se întâlnească cu o serie de oficiali de la Comisia Europeană, a recunoscut că "nu există o linie dreaptă între Comisia Europeană şi un tribunalul municipal din România", dar a subliniat că acuzaţiile aduse de procurorii români sunt nejustificate.

"Am dori să vedem o implicare europeană în acest caz pentru că avem un tribunal relativ minor care ia decizii uriaşe cu un impact nu doar asupra activelor din România ci şi asupra activele europene. Nu credem că este corect", a spus Mueller. Potrivit acestuia, dosarul este unul important pentru că Lukoil are active în valoare de 9 miliarde de euro în Uniunea Europeană şi Balcani.

La rândul său, preşedintele grupului Lukoil, Vagit Alekperov i-a scris, săptămâna trecută, o scrisoare vicepreşedintelui CE Maros Sefcovic, responsabil pentru Uniunea energetică, în care cere o "investigaţie mai deschisă, în condiţiile în care activitatea stabilă la rafinărie afectează aprovizionarea cu produse petroliere în toată Uniunea Europeană".

Comisia Europeană a confirmat că a primit scrisoarea venită de la Lukoil şi că investighează acest caz, dar nu a făcut alte comentarii.

(A.C.)

-----------------

Grupul rus Lukoil a anunţat, ieri, că nu are în plan să închidă rafinăria Petrotel din România. Însă vicepreşedintele grupului, Thomas Mueller, a declarat, într-o conferinţă de presă, că Lukoil ar putea fi nevoit să facă acest lucru dacă autorităţile impun un drept de gaj asupra activelor şi conturile sale.

Mueller a explicat, citat de agenţia rusă TASS: "Nu vrem să închidem rafinăria, dar s-ar putea să fim nevoiţi dacă este pusă sub sechestru. Structura de management de la Petrotel este similară cu cea de la rafinăriile Shell şi ExxonMobil. Nu avem de gând să schimbăm nimic în acest sens".

Thomas Mueller a subliniat faptul că Lukoil este gată să ajungă la un compromis cu autorităţile noastre asupra situaţiei Petrotel: "Vrem să facem tot posibilul ca să rezolvăm situaţia. S-ar putea să fie o neînţelegere, aşa că suntem gata de dialog".

Săptămâna trecută, procurorii ploieşteni au extins cercetările faţă de SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti şi directorul acesteia, Bogdanov Andrey Iurevici, sub aspectul infracţiunii de folosire cu rea credinţă a creditului societăţii şi o nouă faptă de spălare de bani, care ar fi dus la decapitalizarea societăţii, prejudiciul estimat fiind de aproape 1,2 miliarde euro şi peste 1,5 miliarde dolari. În plus, procurorii au dispus şi extinderea măsurilor asiguratorii, acestea fiind aplicate asupra unor bunuri aparţinând Lukoil Europe Holdings BVATRIUM Olanda, până la concurenţa sumei de circa 2 miliarde de euro, respectiv asupra conturilor bancare deţinute de această entitate juridică la bănci comerciale situate în Regatul Unit şi Olanda, precum şi asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni, deţinute de companie în cadrul SCPetrotel Lukoil S.A. Ploieşti.

Potrivit procurorilor, măsurile instituite au avut un caracter strict procedural, în conformitate cu legile speciale şi normele de procedură penală, singurele care guvernează procesul penal. Procurorii susţin că vor continua cercetările pentru strângerea şi a altor probe necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt în integralitatea ei, pentru identificarea altor persoane ce au săvârşit infracţiuni şi în vederea stabilirii răspunderii penale a acestora.

Ieri, oficialul grupului rus a mai spus că Lukoil a primit o ofertă de preluare a rafinăriei Petrotel, dar că nu are în plan să o vândă: "Nu vom scoate rafinăria la vânzare. Este ciudat că am primit o ofertă de preluare deşi noi nu avem de gând să o vindem".

Thomas Mueller a mai declarat, conform Reuters, că sechestrul procurorilor români a fost contestat în instanţă şi că acuzaţiile care se aduc Lukoil sunt nefondate. "În prezent, rafinăria este operaţională şi sperăm că vom putea continua", a conchis Mueller.

Petrotel s-a aflat şi anul trecut în mijlocul unui scandal, după ce Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a decis, în luna octombrie, punerea sub sechestru asigurător a produselor sale, aflate în depozitele şi conductele Oil Terminal, până la concurenţa sumei de circa un miliard de lei. Prejudiciul estimat era, la vremea respectivă, de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), dintre care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.

Victor Ponta a intervenit la acea vreme, declarându-se nemulţumit de sechestrul impus de procurori în cazul presupusei evaziuni de 230 de milioane de euro de la Lukoil. Premierul a afirmat că acolo sunt 3.500 de angajaţi care trebuie să îşi primească salariile şi că acţionarii "nu aveau să fugă cu conductele în Rusia". După declaraţiile lui Victor Ponta, sechestrul asupra bunurilor Petrotel a fost ridicat parţial, în acea perioadă Lukoil ameninţând cu închiderea rafinăriei.

După noile măsuri instituite de procurori săptămâna trecută, conducerea grupului rus a reacţionat, respingând acuzaţiile şi amintind că în România a creat aproximativ 1.000 de locuri de muncă la nivel regional. În ultimii nouă ani, s-au investit 540 de milioane de dolari în modernizarea rafinăriei, conform grupului rus, care speră că orice obstacole în calea funcţionării acestei companii-cheie vor fi depăşite cu succes.

Conform procurorilor, SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti "a rambursat în baza unor contracte, cu titlu de împrumut, acţionarului majoritar LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda suma de 1.511.904.038,94 dolari SUA şi 552.977.284,35 euro cu justificarea restituire creditare" şi a primit ca investiţii, de la aceeaşi companie, care este acţionar majoritar al rafinăriei de la Ploieşti, suma de 32.476.926 euro şi 304.186.078,78 dolari SUA, "deşi conform bilanţurilor, balanţelor şi raportărilor către ANAF, activul societăţii este de 48.522.486 euro echivalent monedă naţională, diferenţa de 257.995.952 euro neregăsindu-se în activul patrimonial al societăţii".

Procurorii susţin, de asemenea, că acţionarul majoritar Lukoil Europe BV Olanda a virat în contul Petrotel Lukoil, conform virajelor de cont, suma totală de 480.176.734,90 euro, echivalent monedă naţională, cu titlu de majorare capital social, dar, conform situaţiei raportate la Oficiul Registrului Comerţului pe baza documentelor financiar-contabile ale societăţii, capitalul social este de 105.881.929,76 euro echivalent monedă naţională, diferenţa de 374.294.805,14 euro neregăsindu-se în aportul de capital.

Ei susţin că, în ciuda faptului că suma respectivă a fost primită cu titlu de majorare de capital social, conform rulajelor de cont, aceasta a fost fracţionată şi rambursată cu titlu restituire creditare în aceeaşi zi în care a intrat în conturile bancare.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. O afacere similara este si cea facuta de omv dupa privatizarea petrom, prin care a "vandut" petromului 250 benzinarii pentru 234 mil euro (mentinand brandul omv pe ele), adica la un pret de cost mai degraba decat la un pret de piata (ce tine cont si de profitabilitate, redusa sau pe pierdere a benzinariilor). Adica transfer de risc si extragere de capital din companie, in conditiile in care infuzia de capital din contractul de privatizare avea ca scop investitiile, modernizarea, nicidecum transfer de active neprofitabile la pret de cost de la actionarul majoritar.

    1. Marea evaziune asa se face la nivelul intregii economii romanesti. Banii si resursele de la petrol, lemn, energie etc reprezentand capital forte sunt extrase din economie la preturi de colonie africana de la inceputul secolului trecut.

      Fiscul, doarme, SRI doarme, DIICOT doarme, BNR doarme adanc, iar ploliticinii lucreaza ... pentru straini bineinteles . 

      asta cam asa e daca noi nu am facut contracte beton când le-am vandut si trebuia sa urmarim orice miscare atat a omv-ului cat si a Lukoil ca doar nu am vandut saci de cartofi.ca sa indreptam acest lucru nu o sa ne mai permitem ca exista atat costuri sociale cat si economice vina o stim cu totii a cui este a IMBECILILOR de politicieni

    Nice blog! Is your theme custom made or did you download it from somewhere? A theme like yours with a few simple tweeks would really make my blog stand out. Please let me know where you got your design. Bless you bbbeeddfgbcdebed

    Very nice site!

    Very nice site!

    Very nice site!

    Very nice site!

    Very nice site!

    Very nice site!

    Very nice site!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb