Lungul drum spre libertate

Nu există libertate fără piaţă liberă. Acest truism al gîndirii (neo)liberale a influenţat politica ultimelor trei decenii. Ideea că pierderea libertăţii înseamnă şi mai puţină prosperitate şi un control scăzut al puterii a stat la baza renaşterii democratice. Dar libertatea economică este măsura de bază. Deşi aparent abstract acest principiu măsoară gradul în care oamenii obişnuiţi se pot implica la toate nivelele activităţii economice. Iar în anul care a trecut libertatea economică pare să se fi întărit. Aceasta ar fi în linii mari concluzia Indexului Libertăţii Economice publicat la începutul fiecărui an de Fundaţia Heritage şi Wall Street Journal. Din cele 157 de state evaluate, 99 şi-au îmbunătăţit situaţia faţă de anul precedent, media scorurilor de ţară fiind pentru prima dată clasată în categoria "economie aproape liberă". Ca de fiecare dată Hong Kong şi Singapore sînt în frunte, urmate de Irlanda, Luxemburg, şi Marea Britanie. Pentru prima dată o fostă ţară comunistă intră în primii zece: Estonia, clasată a 7-a, care devansează cu două locuri Statele Unite. La acest capitol România a reuşit un progres, fără însă să schimbe categoria. Clasificate în patru categorii (libere, aproape libere, aproape nelibere şi represive) economiile lumii sînt cotate de la 1 (total liber) la 5 (lipsită total de libertate). Cu scorul 3,19 România realizează cea mai bună cotaţie de cînd este evaluată, dar rămîne o economie aproape neliberă. În 2005 obţinuse 3,58, în 2003 şi 2004 acelaşi scor, 3,71, pentru ca în 2002 să atingă cea mai slabă notă, 3,78. După 1995, cînd primea 3,65, România progresase modest între 1997 (3,30) şi 2000 (3,20 în doi ani consecutivi 1999 şi 2000), pentru ca între 2001 şi 2004 să cunoască o scădere a libertăţii economice, variind între 3,59 (2001) şi 3,71 (2004). Faţă de percepţia comună, chiar şi la comentatorii economici din ţara noastră, cotaţiile cercetătorilor americani relevă un climat economic mai propice în anii guvernărilor declarat conservatoa-re. După ce în 2005 era doar pe locul 125 din 155, între Rusia (124) şi Camerun (126), în 2006 ţara noastră a ajuns pe poziţia 92 din 157 de state analizate, între Columbia (3,16) şi Sri Lanka (3,19).

În cei 12 ani de existenţă Indexul Libertăţii Economice a fost mai puţin comentat în România. Nici politicienii, nici presa nu i-au dedicat un loc important. Doar la începutul anului 2004, în condiţiile anului electoral, concluziile raportului au fost respinse de guvernanţii de atunci care acuzau calitatea datelor folosite. Dar coeficientul libertăţii economice nu poate fi acuzat de subiectivitate. El este calculat în funcţie de aproximativ 50 de variabile care investighează 10 tipuri de politici (politicile comerciale, fis-calitate, intervenţii guvernamentale, politici monetare, investiţii străine, dinamica bancară şi financiară, preţuri, dreptul la proprietate, gradul de reglementare şi amploarea pieţei negre). Concluziile sale indică tendinţa economiei mondiale, dar, prin compararea rezultatelor anuale permite analiza evoluţiei economice a statelor inves-tigate. Din perspectiva indexurilor anuale ale libertăţii economice România a cunoscut o fluctuaţie importantă a poziţiei: am plecat de pe poziţia 77 din 101 state analizate în 1995, am coborît la 111 din 142 de state în 1996, am urcat din nou la 95 din 150 în 1997, am obţinut poziţia 92 din 155 în 1998, 95 din 161 în 1999, şi am început să coborîm în clasament pe poziţia 94 din 161 în 2000, apoi pe 124 din 155 în 2001, ajungînd la 131 din 155 în 2002 sau chiar la 138 din 156 de state analizate în 2003.

Dacă faţă de anii trecuţi, România reuşeşte să se desprindă de Rusia, care, cu 3,50, se află pe poziţia 122, ţara noastră rămîne în urma Turciei (poziţia 85 cu 3,11), ca să nu mai vorbim de Bulgaria (poziţia 68 cu 2,88) sau Croaţia (poziţia 55 cu 2,78) care sînt deja calificate în rîndul statelor cu economie aproape liberă, şi asta pentru a ne raporta numai la partenerii noştri de integrare europeană.

Din nou ultima între statele ce aspiră la integrare într-o piaţă comună liberă, România apare ca o ţară în schimbare. Pentru a fi siguri pe direcţie sînt necesare atît politici publice curajoase, cît şi o structură politică corespunzătoare. Iar drumul spre libertate este încă lung.