Lupta cu inerţia

În sfîrşit, la spartul tîrgului, mai precis la sfîrşit de mandat, Parlamentul României s-a apucat de pachetul legislativ pentru alegeri. Toată tevatura, discuţiile savante şi imprecaţiile privind necesitatea schimbării clasei politice, pe care PSD-ul şi opoziţia, deopotrivă, le-au risipit cu dărnicie prin campania electorală trecută, au fost uitate, de îndată ce înalţii demnitari şi-au luat în primire birourile parlamentare sau guvernamentale, maşinile de protocol şi însoţitorii oficiali furnizaţi de SPP. Şi uitate au rămas pînă în ziua de azi, pentru că ceea ce-i preocupă pe liderii partidelor politice nu este cîtuşi de puţin schimbarea, ci dimpotrivă, folosirea cu cît mai mare folos a inerţiei. Folosul, evident, este al celor care trag sforile listelor de partid şi le folosesc drept pîrghii nemiloase pentru a colecta "fonduri gri pentru campanii multicolore", pentru a-i pune la colţ pe cei cu idei, opinii şi alte "disfuncţionalităţi" de comportament care ar putea să strice şefilor şi baronilor locali socotelile, ori umorile. Reprezentanţii de frunte ai Parlamentului au şi o justificare, cît se poate de nobilă, pentru această "programare": înaltul for legislativ a fost ocupat cu legile integrării, cu legile reformei şi mai presus de toate cu legea legilor, Constituţia. Drept pentru care, nu a mai încăput şi discuţia despre legile electorale. Iar pe deasupra, ca oameni gospodari şi cu scaun la cap ce se află, ni se spune, nu puteau să pună carul înaintea boilor, adică să se apuce de legile electorale înainte de a mîntui "sfînta costituţiune", vorba lui Ipingescu. Dacă ne-am fi născut ieri, ori am fi trăit prin "Gibon", nu în România, vorba primului ministru, mai că am fi fost tentaţi să credem că aşa stau lucrurile. Realitatea dîmboviţeană este însă mereu în ciondăneală cu "raţiunea pură" şi se subordonează mai degrabă intereselor personale ale liderilor de partid, decît "imperativului moral absolut". Dacă ar fi luat în serios problema schimbării sistemului electoral, ca instrument al înnoirii modului de a face politică în România, nimic nu ar fi împiedicat ca ideile şi soluţiile să fie discutate de către partide, de către Parlament, specialişti şi opinia publică, puse de acord şi codificate, chiar înainte de a se fi scris primul cuvînt din noua Constituţie. Odată cristalizată, noua concepţie de organizare a spaţiului politic ar fi fost încorporată în textul constituţional, uşurînd masiv procesul redactării. Realitatea este că atît Constituţia, cît şi legile întîrziate ale alegerilor sunt concepute sub spectrul capacităţii lor de a nu produce schimbare.

Sperietura cea mai mare, că ceva s-ar putea totuşi schimba, au tras-o, cum este uşor de înţeles, partidele care beneficiază cel mai tare de pe urma inerţiei: PRM, UDMR şi PSD. Iar, pentru că nu dădea bine la electorat să se pună în rol lui Ghiţă Napoilă, cei trei au jucat un renghi liberalilor şi pediştilor. Ca din pămînt, au apărut cîteva "studii" apocaliptice care arătau negru pe alb că, într-un sistem uninominal de alegeri, PSD-ul ar deveni un partid supra-reprezentat în Parlament. "Democraţia în pericol, nu mai poci merge cafine", ca să-l parafrazăm pe inegalabilul Caragiale. Aşa de tare s-au speriat cei din clubul 7% că la viitoarele alegeri ar putea să nu mai pupe nici bruma de locuri parlamentare pe care o au acum că, dintr-o dată, au devenit avocaţii "înţelepciunii" şi ai "echilibrului", lăsîndu-şi baltă toate interesele şi grăbindu-se să arunce la troacă pruncul din copaie, odată cu zoaiele. PSD şi-a rîs în barbă şi şi-a văzut de drum! Legile electorale vor rămîne tot aşa cum erau. Ba nu, pe ici pe colo, prin părţile neesenţiale, se vor schimba. Vom alege primari în cel mult două tururi de scrutin, indiferent de numărul votanţilor, iar pentru a fi reprezentate în consiliile judeţene şi locale, partidele vor trebui să treacă de pragul electoral, altfel rămîn pe afară. Cît de tare va fi supra-reprezentat PSD-ul prin acest sistem, mai ales că la data alegerilor ţine în mînă toată administraţia ţării, nimeni nu mai pare azi curios să afle!

Vom avea sau nu vot uninominal? Cel mai probabil, nu! Chiar şi ideea unui sistem mixt, cum este cel din Germania, spre exemplu, îi sperie pe parlamentarii noştri. Justificarea e uşor de găsit: electoratul e prost şi s-ar putea crea confuzie! Adică s-ar mai găsi unii să pună ştampila şi pe alături de trandafiri! Un risc inutil şi pe deasupra neproductiv!

În lupta cu inerţia, România va fi învinsă, încă o dată, de clasa ei politică!