MACRO NEWSLETTER 25 Octombrie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 octombrie 2019

MACRO NEWSLETTER 25 Octombrie 2019

Activitatea în sectorul privat din Franţa a înregistrat o expansiune peste aşteptări în octombrie 2019. Indicele agregat al activităţii a crescut până la 52,6 (o valoare sub 50 arată contracţie), de la 50,8 în luna precedentă, în condiţiile în care indicele sectorului serviciilor a crescut până la 52,9 de la 51,1 în luna anterioară. Indicele activităţii din industria prelucrătoare a crescut până la 50,5, cel mai ridicat nivel din ultimele 2 luni, de la 50,1 în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri a indicelui producţiei până la 51 de la 49,7 în luna anterioară. Expansiunea activităţii din sectorul privat a avut loc pe fondul creşterii preţurilor materiilor prime şi a preţurilor produselor finite.

(Sursa: IHS Markit)

Activitatea în sectorul privat din Germania şi-a menţinut contracţia şi în octombrie 2019. Indicele agregat al activităţii a crescut până la 48,6 (o valoare sub 50 arată contracţie), cel mai ridicat nivel din ultimele 2 luni, de la 48,5, în condiţiile în care indicele activităţii din servicii a scăzut până la 51,2, cel mai redus nivel din ultimele 37 de luni, de la 51,4 în luna anterioară. Indicele activităţii din industria prelucrătoare a crescut până la 41,9 de la 41,7 în luna anterioară, în condiţiile unei creşteri a indicelui producţiei până la 43,6 de la 43 în septembrie 2019. Expansiunea activităţii din sectorul privat a avut loc pe fondul temperării creşterii preţurilor materiilor prime şi a preţurilor produselor finite.

(Sursa: IHS Markit)

Activitatea în sectorul privat din Japonia a înregistrat o contracţie în octombrie 2019, pe fondul majorării taxelor asupra consumului. Indicele agregat al activităţii a scăzut până la 49,8 puncte (o valoare sub 50 arată contracţie), de la 51,5 în luna precedentă, în condiţiile în care indicele sectorului serviciilor a scăzut până la 50,3 de la 52,8 în luna anterioară. Activitatea din industria prelucrătoare şi-a accentuat contracţia, în condiţiile în care indicele corespunzător a scăzut până la 48,5 puncte, de la 48,9 în luna anterioară. Expansiunea activităţii din sectorul privat a avut loc pe fondul creşterii preţurilor materiilor prime şi a preţurilor produselor finite.

(Sursa: IHS Markit)

Preţurile producătorilor industriali din Finlanda au scăzut cu o rată anuală de 0,6% în septembrie 2019, după o scădere de 1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%, după o scădere de 0,2% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare şi-au temperat scăderea anuală până la 1,1%, de la 1,4% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,5%, iar preţurile energiei şi-au accelerat creşterea anuală până la 2,6%, de la 0,1% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,7%.

(Sursa: Statistics Finland)

Încrederea în economia Cehiei a scăzut şi în octombrie 2019, pe fondul declinului încrederii la nivelul companiilor. Indicele agregat al încrederii a scăzut până la 8,3 puncte, cel mai redus nivel din august 2014, de la 9,4 în luna precedentă, în condiţiile în care indicele încrederii consumatorilor a cres­cut cu 0,3 puncte, până la 1,3 puncte, iar indicele încrederii companiilor a scăzut până la 10 puncte, de la 11,6 puncte în septembrie 2019.

(Sursa: CZSO)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb