Macroeconomie

26 ianuarie 2011

Consiliul UE a adoptat noua directivă privind plăţile contractuale

F. A.Macroeconomie / 26 ianuarie 2011

Consiliul Uniunii Europene (UE) a adoptat luni, 24 ianuarie, forma revizuită a Directivei privind combaterea întârzierii efectuării plăţilor în cazul tranzacţiilor comerciale. Noua formă stabileşte termene specifice pentru plata facturilor şi dreptul la despăgubire în cazul întârzierii efectuării plăţilor în toate tranzacţiile comerciale, indiferent dacă sunt realizate între întreprinderi sau între autorităţi publice şi întreprinderi.

APDRP asigură implementarea financiară a FEADR

F. A.Macroeconomie / 26 ianuarie 2011

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) asigură implementarea tehnică şi financiară a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

ARR a aplicat în 2010 amenzi de 68 milioane lei

F. A.Macroeconomie / 25 ianuarie 2011

Autoritatea Rutieră Română (ARR) a controlat anul trecut 238.334 de vehicule atât în trafic, cât şi la sediul operatorilor de transport, şi a aplicat amenzi totale de 68,19 milioane lei, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Delegaţia FMI a ajuns la sediul BNR

F. A.Macroeconomie / 25 ianuarie 2011

Delegaţia FMI a ajuns în jurul orelor 10:45 la sediul Băncii Naţionale a României (BNR), unde vor avea loc discuţii cu Guvernatorul Mugur Isărescu şi cu directorii unor direcţii din BNR. Potrivit agendei discuţiilor, oficialii FMI vor aborda...

Acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei

F. A.Macroeconomie / 24 ianuarie 2011

Alocaţiile familiale complementare şi alocaţiile de susţinere pentru familiile monoparentale vor fi înlocuite de alocaţii pentru susţinerea

familiei, începând cu data de 1 ianuarie 2011, de această categorie de prestaţii urmând să beneficieze...

Continuă programele "Rabla" şi "Casa Verde"

F. A.Macroeconomie / 20 ianuarie 2011

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a anunţat azi, la Târgu Mureş, că programele care au avut succes în anul precedent vor continua şi în 2011. Din februarie va fi deschisă o nouă sesiune de depunere a dosarelor în cadrul programului...

Proiecte de dezvoltare a municipiului Piteşti

F. A.Macroeconomie / 20 ianuarie 2011

Răzvan Murgeanu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a semnat azi 2 contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional, incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al municipiului Piteşti,...

MApN a publicat pe site pensiile recalculate

F. A.Macroeconomie / 19 ianuarie 2011

Ministerul Apărării Naţionale (MapN) a postat pe site-ul său tabelele cu datele pentru dosarele de recalculare a pensiei. Este vorba despre 25.798 de dosare. MApN informează că toţi pensionarii cu carieră militară completă care aveau pensie până...

Peste 12.400 de controale efectuate de ANCOM în anul 2010

F. A.Macroeconomie / 19 ianuarie 2011

În anul 2010 Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a efectuat 12.460 de controale pe piaţa de comunicaţii electronice şi servicii poştale, aplicând 394 de notificări, 270 de avertismente şi 23 de amenzi...

Peter Harrold

Nou acord cu Banca Mondială, FMI şi CE

F.A.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 19 ianuarie 2011

Banca Mondială (BM) va acorda asistenţă tehnică şi finanţare României în cadrul unui nou acord care va fi încheiat împreună cu FMI şi Comisia Europeană (CE), cel mai probabil pe doi ani, a declarat, ieri, Peter Harrold, directorul de ţară pentru...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6178
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3013
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9835
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.0927

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo