Emmanuel Macron îl întâmpină pe Olaf Scholz la Palatul Élysee, cu o lună înaintea alegerilor germane. Intalnirea are loc în contextul aniversării Tratatului de la Élysee şi al unei relaţii Franţa-Germania consolidată după al Doilea Război Mondial, transmite news.ro.
Emmanuel Macron şi Olaf Scholz se întâlnesc pentru un prânz şi declaraţii înaintea alegerilor legislative germane din 23 februarie, unde Friedrich Merz (CDU) este favorit. Agenda discuţiilor include UE şi Ucraina, la scurt timp după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă şi o posibilă revitalizare a relaţiei transatlantice.
"Vor evidenţia importanţa muncii francezo-germane în consolidarea unei Europe unite, puternice şi suverane, ataşată legăturii transatlantice şi care ştie să-şi afirme propriile interese şi valori şi să le apere", a transmis ieri preşedinţia franceză.
Preşedintele francez şi cancelarul german vor discuta despre garanţiile de securitate pentru Ucraina, în contextul promisiunii noului preşedinte american de a accelera pacea între Kiev şi Moscova, fără detalii clare. Întâlnirea are loc cu ocazia aniversării a 62 de ani de la semnarea Tratatului de la Élysee, care a marcat reconcilierea Franţei şi Germaniei după al Doilea Război Mondial.
"Va fi o vizită de curtoazie", anticipa un consilier în relaţii francezo-germane de la Institutul Francez al relaţiilor Internaţionale (IFRI), Hans Stark.
În ciuda cooperării strânse între Paris şi Berlin în ultimele decenii, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz nu au reuşit să menţină un "cuplu franco-german" solid, având divergenţe pe majoritatea subiectelor importante. În acest context, atenţia în Franţa este acum îndreptată către liderul opoziţiei germane, Friedrich Merz, cu care Palatul Élysee a început deja contacte, având în vedere că diplomaţia franceză speră într-o relaţie mai puţin dificilă, chiar dacă colaborarea între cele două capitale a continuat pe marile teme europene.
"Acest lucru va alina un pic pe toată lumea, chiar dacă Merz nu este nici el uşor şi dacă totul nu se va schimba radical cu el", a semnalat o specialistă în Germania de la Sorbona, Helène Miard-Delacroix.
"Felul lui Scolz de a fi încăpăţânat este să nu spună nimic. Merz, dacă este încăpăţânat, o vom auzi. El este un pic coleric", subliniază ea.
Guvernul francez, alături de probabilul viitor cancelar, speră să facă progrese pe teme sensibile, cum ar fi relansarea competitivităţii şi a investiţiilor, precum şi consolidarea Europei Apărării. Ministrul francez al relaţiilor Europene, Benjamin Haddad, a declarat că îşi doreşte să înceapă lucrul concret pe aceste subiecte, care sunt importante pentru viitorul Uniunii Europene.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.01.2025, 14:09)
Intalnire de gradul zero,
Macronel si leber Sholtz,
numai Dorinela Ursula mai lipseste
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.01.2025, 14:39)
Trump a dat deja cu„ mucii in fasole” Isi face dusmani din prietenii de o viata .Milioanele de cetateni ce sunt acum amenintati de deciziile lui Trump ba chiar si cei care nu sunt inca se trezesc rapid la realitate .Simpatizantii lui Trump din intreaga lume ii vor deveni dusmani ca si milioanele de americani care nu vor accepta caricatura. Biden ia oferit lui Trump prabusirea .