Macron va avertiza Beijingul împotriva oricărei ''decizii funeste'' de a susţine militar Moscova

G.D.
Internaţional / 31 martie 2023

Macron va avertiza Beijingul împotriva oricărei ''decizii funeste'' de a susţine militar Moscova

Preşedintele francez Emmanuel Macron îl va avertiza pe omologul său chinez Xi Jinping săptămâna viitoare, cu ocazia vizitei sale în China, împotriva consecinţelor unei eventuale "decizii funeste" de a susţine din punct de vedere militar Rusia contra Ucrainei, a declarat astăzi Palatul Elysee, conform Agerpres.

"Dacă China ia această decizie funestă, va exista un efect strategic major asupra conflictului", a apreciat un consilier al şefului statului francez. El a precizat că preşedintele Macron vrea "să găsească un spaţiu" cu Beijingul pentru "iniţiative" cu scopul de a "susţine populaţia civilă" ucraineană, dar şi "să identifice o cale pe termen mediu pentru o ieşire din conflict".

"Dorim să evităm răul şi este motivul pentru care trebuie să-i implicăm (pe chinezi), să le prezentăm poziţia noastră", a adăugat el în faţa câtorva jurnalişti.

Potrivit preşedinţiei franceze, acest dialog este cu atât mai crucial cu cât "China este singura ţară din lume în măsură să aibă un impact imediat şi radical asupra conflictului, într-un sens sau altul".

Emmanuel Macron va efectua o vizită de stat în China, de miercuri până vineri, urmărind să facă acest "demers de reangajare" după o perioadă îndelungată fără contacte personale din cauza pandemiei de COVID-19, întreruptă de o întâlnire cu Xi Jinping în noiembrie în marja unui summit în Indonezia.

Parisul consideră Beijingul "de neocolit" în numeroase provocări mondiale, în primul rând în lupta împotriva încălzirii climatice.

În conflictul ucrainean, China - care nu a condamnat niciodată invazia rusă - este un "game changer", a explicat consilierul prezidenţial, utilizând expresia anglofonă pentru a spune că atitudinea acesteia poate schimba cursul războiului.

Franţa încă mai spera până recent să-l convingă pe preşedintele chinez să-şi exercite "influenţa" asupra omologului său rus Vladimir Putin pentru a-l împinge spre o ieşire negociată din conflict, sau să joace "un rol de mediere".

Dar vizita lui Xi Jinping la Moscova cu zece zile în urmă, în cursul căreia cei doi conducători au lăudat relaţia lor "specială" şi au atacat vehement Occidentul, pare să fi determinat autorităţile franceze să-şi reducă ambiţiile.

"Suntem foarte lucizi", a asigurat preşedinţia franceză, subliniind în special că China nu are intenţia să condamne Rusia.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. FILFIZONULE ! NU TE MAI IA NIMENI ÎN SEAMĂ ! ...

    1. Ai dreptate frate,

      micul dictator transmite mesaje de la sefii lui 

    Asta nu realizează ca e penibil? Isi face țara de ras...

    De ce oare ar chinezii vreun ban pe propunerile lui Macrou, cand ei stiu ca, in orice moment poporul francez asuprit il poate transforma intr-o salata de macrou afumat?!

    Xi al Chinei decide aparitia WW3 daca sustine militar Rusia.

    sau 

    Xi al Chinei decide absenta WW3 daca nu sustine militar Rusia.  

    La asta se reduce totul.  

    1. WW3 se decide EXCLUSIV de USA,

      Institutul International de Cercetare a Pacii din Stockholm, 

      arata ca in 2021 bugetul ptr. armata USA a fost MAI MARE 

      decat urmatoarele 9 TARI IMPREUNA, 

      acum Biden propune si mai mult 886 milliarde $ ptr. 2023

      Exact fiindca ei din asta traiesc,din razboaie!Xi al Chinei alege calea diplomatica deoarece nu are niciun motiv sa faca din Taiwan a doua Ucraina.Noroc ca americanii sunt previzibil,au iscat razboaie peste tot in acelasi mod.China va taia legaturile economice ale Taiwanului si rezolva problema.Ar trebui intrebati si taiwanezii daca isi doresc razboi dupa cum ar fi trebuit intrebati inainte si ucrainenii,nu sa decida unul ca Zelenski pentru ei.Imi vor spune unii ca au vrut sa iasa de sub influenta rusa,ca asa au vrut toate tarile aflate sub influenta rusa.Iesi cand poti,cand vine momentul,nu-ti distrugi tara!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb