Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a crescut la de 5 ori subvenţia, valoarea creditării pe care fermierii o pot accesa în condiţii avantajoase, în baza adeverinţelor emise de Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA).
"În urma discuţiilor cu fermierii şi a consultărilor cu reprezentanţii mediului bancar, am majorat valoarea creditelor garantate de stat pe care fermierii le pot solicita în baza adeverinţelor eliberate de APIA. Astfel, «Programul de 3 ori subvenţia» devine «Programul de 5 ori subvenţia», ceea ce înseamnă că fermierii pot solicita acum credite echivalente cu valoarea subvenţiei cuvenite pe 5 ani. Acest instrument oferă fermierilor capitalul de lucru atât de necesar, la o dobândă foarte bună, dar şi predictibilitatea de care au nevoie pentru a-şi dezvolta afacerea, în condiţiile în care plafonul de alocare este garantat de către Ministerul Agriculturii prin Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR). FGCR are deja încheiate Convenţii de lucru, pentru garantarea creditelor «De 5 ori subvenţia» cu 7 instituţii finanţatoare, iar cu alte 3 instituţii finanţatoare convenţiile sunt în curs de semnare", a declarat, ieri, ministrul Florin Barbu.
Creditele se acordă pentru finanţarea activităţii curente/capitalului de lucru în agricultură, atât în sectorul vegetal cât şi pentru sectorul zootehnic, pentru măsurile de ameliorare, cele de bunăstare şi pentru schemele de sprijin cuplat pentru creşterea animalelor (SCZ), pe baza adeverinţelor emise de APIA.
În cazul creditelor date pe programul "De 5 ori subvenţia", FGCR oferă următoarele garanţii:
a) până la 80 % din valoarea creditelor noi acordate:
- beneficiarilor care nu au în derulare o finanţare pe baza adeverinţei eliberate de APIA şi nici nu au încasat avans în baza acesteia şi care nu pot depăşi de 5 ori procentul maxim admis din valoarea adeverinţei;
- beneficiarilor care nu au în derulare o finanţare pe baza adeverinţei eliberate de APIA şi care au încasat avans/plata integrală ce nu pot depăşi de 4 ori procentul maxim admis din valoarea adeverinţei; această prevedere se aplică până la eliberarea de către APIA a adeverinţelor aferente anului agricol următor;
b) până la 80 % din suma cu care se majorează valoarea creditului acordat fără garanţie FGCR, în cazul creditelor acordate anterior solicitării de garantare, pe baza adeverinţelor eliberate de APIA, pentru care instituţia finanţatoare a aprobat majorarea valorii până la concurenţa valorii de maxim 5 ori procentul maxim admis din valoarea adeverinţei eliberate de APIA şi pentru care beneficiarul nu a încasat avans.
În condiţiile în care programul anterior, "De 3 ori subvenţia", a fost aprobat vara trecută, la iniţiativa lui Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, pe baza creşterii de acum ne aşteptăm ca viitorul ministru al Agriculturii, care îl va înlocui pe Florin Barbu, să aprobe o nouă majorare şi să ajungem la o creditare "De 7 ori subvenţia".
Atât timp cât creditele neplătite vor fi în final achitate din fondurile europene alocate pe Politica Agricolă Comună, nu vedem de ce, până la finalul deceniului creditarea să nu ajungă la "De 10 ori subvenţia". Sistemul bancar din ţara noastră are destui bani şi eventualele găuri din creditele neperformante acordate micilor fermieri vor fi acoperite din fondurile europene.
Menţionăm că anul trecut, FGCR a acordat garanţii de peste 400 milioane lei pentru programul "De 3 ori subvenţia".
Suntem curioşi ce au de spus cei de la Comisia Europeană despre o astfel de schemă de sprijin.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Danusia în data de 22.08.2023, 20:33)
Agricultura o face ptr noi Ukraina