MADR: Ministrului Agriculturii, Florin Barbu, se va întâlni cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri

A.F.
Politică / 15 ianuarie

Ministrului Agriculturii, Florin Barbu

Ministrului Agriculturii, Florin Barbu

Ministrului Agriculturii, Florin Barbu, se va întâlni luni şi marţi cu reprezentanţii asociaţiilor de fermieri, ai procesatorilor şi retailerilor, pentru a discuta problemele cu care se confruntă, măsurile de sprijin şi soluţiile de finanţare, informează MADR.

Astfel, luni, 15 ianuarie 2024, de la ora 11:00 sunt aşteptaţi fermierii din sectorul ovine şi caprine, respectiv 16 asociaţii, de la ora 13:00 vor intra cei din sectorul vegetal (nouă asociaţii), iar de la 16:00 sunt programaţi reprezentanţii Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) şi marii retaileri prezenţi în România.

Marţi, 16 ianuarie, de la ora 11:00 sunt programaţi fermierii din sectorul zootehnic, respectiv cinci asociaţii care reprezintă vaca de lapte şi cea de carne, de la 14:00 vor intra la discuţii cei care reprezintă sectorul de porc şi pasăre (cinci organizaţii), iar de la ora 16:00 sunt aşteptaţi procesatorii din industria alimentară, respectiv cele cinci organizaţii patronale reprezentative din sector.

"Mulţumesc celor care au răspuns apelului meu de a participa la întâlniri. Am programat întrevederile astfel încât să putem discuta, pe îndelete, cu fiecare sector în parte măsurile de sprijin şi soluţiile de finanţare pentru toate situaţiile pe care le întâmpină în acest an agricol fermierii. Ne vom aşeza la masa discuţiilor civilizat, astfel încât să putem înţelege exact cu ce probleme se confruntă cu toţii. Vom căuta să găsim rezolvare în cel mai scurt timp, pentru că activitatea în agricultură trebuie să continue şi să se dezvolte, în beneficiul fermierilor, dar având în centrul atenţiei consumatorul român, care aşteaptă produse sigure şi de calitate", a declarat ministrul Florin-Ionuţ Barbu.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb