MAE: Alţi cinci cetăţeni români evacuaţi din zona calamitată de uraganul Irma

Andrei Stan
Miscellanea / 14 septembrie 2017

MAE: Alţi cinci cetăţeni români evacuaţi din zona calamitată de uraganul Irma

Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a evacuat alţi cinci cetăţeni români, în cursul zilelor de ieri şi astăzi, din zona calamitată de uraganul Irma, informează un comunicat de presă al MAE, trimis Redacţiei.

În prezent, numărul cetăţenilor români care au fost evacuaţi cu sprijinul Celulei de Criză a MAE din zonele calamitate de uraganul Irma este de paisprezece.

Instituţia precizează că Celula de Criză pentru coordonarea intervenţiilor misiunilor diplomatice române în zona calamitată de uraganul Irma îşi continuă activitatea prin toate structurile componente, active şi operaţionale în regim de permanenţă (24/7), pentru sprijinirea tuturor cetăţenilor români afectaţi.

Aceasta coordonează în prezent activitatea a treisprezece misiuni diplomatice şi oficii consulare (Washington, Ciudad de Mexico, Havana, Chicago, Los Angeles, New York, Paris, Haga, Londra, Bogota, Lisabona, Varşovia, Ankara), atât din ţările afectate de recenta calamitate naturală, cât şi din statele care au cetăţeni în zonele respective şi întreprind demersuri de asistenţă şi evacuare.

Potrivit MAE, pentru evacuarea celor cinci cetăţeni români din zona calamitată s-au întreprins următoarele demersuri punctuale:

"- Celula de Criză a MAE împreună cu partenerii portughezi au organizat preluarea unei persoane de cetăţenie română din Guadelupa, care va ajunge la Lisabona în cursul zilei de astăzi. O echipă consulară a Ambasadei României la Lisabona este prezentă la aeroport pentru a acorda asistenţă consulară în vederea repatrierii;

- O persoană a părăsit Insula Sint Maarten / Saint Martin, cu destinaţia finală Bogota, Columbia. Acţiunea de evacuare, coordonată de Celula de Criză a MAE, s-a realizat prin intermediul Ambasadei României la Bogota şi cu sprijinul autorităţilor columbiene. O echipă consulară din cadrul misiunii diplomatice române la Bogota a asistat cetăţeanul român la sosirea pe aeroportul din capitala Columbiei, oferindu-i întregul sprijin necesar;

- Un alt cetăţean român a fost evacuat în siguranţă în Insula Guadelupa cu un zbor militar organizat de autorităţile franceze;

- Membrii Celulei de Criză a MAE, în coordonare cu autorităţile spaniole, au realizat evacuarea a 2 (doi) cetăţeni români de pe Insula Sint Maarten / Saint Martin, cu destinaţia Madrid. O echipă consulară din cadrul misiunii diplomatice de la Madrid a preluat cei 2 (doi) conaţionali şi acordă asistenţa necesară pentru continuarea călătoriei spre România".

Celula de Criză a MAE, prin intermediul Ambasadelor României la Paris, Haga şi Londra, continuă demersurile de cooperare şi menţine permanent legătura cu Celulele de Criză ale autorităţilor celor trei state sub a căror jurisdicţie se află principalele teritorii insulare afectate (Insula Saint Martin/Sint Maarten, Insulele Virgine Britanice), se mai arată în comunicat.

MAE subliniază faptul că, în continuare, comunicarea cu cetăţenii români aflaţi în zona calamitată se realizează cu dificultate, din cauza disfuncţionalităţilor care afectează reţelele de telefonie şi internet. "În acest context, reprezentanţii Celulei de Criză a MAE au intrat în direct la singurul post de radio local aflat încă în funcţiune, pentru a transmite informaţii cu privire la posibilităţile şi coordonatele acţiunilor de evacuare atât în limba română, cât şi în engleză şi spaniolă", menţionează sursa citată.

Ministerul reaminteşte totodată că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară următoarelor misiuni diplomatice şi oficii consulare:

- Ambasada României la Washington: +1 (202) 332-2392, +1 (202) 332-2935, +1 (202) 332-4858, număr de urgenţă: +1 (202) 420-8350;

- Consulatul General al României la New York: +1 (212) 682-9120, +1 (212) 682-9121, număr de urgenţă: +1 (917) 6799874;

- Consulatul General al României la Chicago: +1 (312) 573-1315, +1 (312) 573-1181, număr de urgenţă: +1 (312) 307-2923;

- Consulatul General al României la Los Angeles: +1 (310) 444-0623, +1 (310) 473-8061, +1 (310) 231-4468, număr de urgenţă: +1 (310) 721-0474;

- Ambasada României la Bogota: +57 1 2566458; +57 1 2566719, număr de urgenţă: +57 316 4495197;

- Ambasada României la Ciudad de Mexico: +52 55 52 80 04 47, număr de urgenţă: +52 55 38 83 30 72;

- Ambasada României la Londra: +44 20 76027328;+44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 020 7602 2065, număr de urgenţă: +44 7738716335, pentru teritoriile dependente de Marea Britanie;

- Ambasada României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, număr de urgenţă: +33 (0) 68 07 13 729, pentru teritoriile dependente de Franţa;

- Ambasada României la Haga: +31 70 354 15 80, +31 70 322 86 12, +31 70 331 99 80, număr de urgenţă: +31 651 596 107, pentru teritoriile dependente de Regatul Ţărilor de Jos.

Apelurile sunt redirecţionate automat, cu excepţia numerelor de urgenţă, către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi sunt preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă.

De asemenea, Guvernul din Sint Maarten pune la dispoziţia cetăţenilor afectaţi următoarele numere de telefon:

- Centrul Medical St Maarten / St. Maarten Medical Center: 910 sau +1 721 543-1111;

- Poliţie/Police Department: 911 sau +1 721 542-2222;

- Ambulanţă/Ambulance Services: 912 sau +1 721 542 2111.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb