MAE: Bogdan Aurescu s-a întâlnit astăzi cu ambasadorul agreat al Regatului Ţărilor de Jos

Mirabela Vasile
Politică / 1 septembrie 2015

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit astăzi pe ambasadorul agreat al Regatului Ţărilor de Jos, doamna Stella Ronner-Grubaèić, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare, informează un comunicat de presă.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au trecut în revistă perspectivele relaţiilor bilaterale româno-olandeze, exprimând dorinţa comună de a continua dinamica pozitivă a contactelor bilaterale politice şi tehnice din ultima perioadă, atât la nivelul miniştrilor de externe din cele două ţări, cât şi la nivel sectorial. Ministrul de externe a exprimat încrederea în consolidarea dialogului bilateral la nivel înalt şi a salutat vizita la Bucureşti a omologului olandez Bert Koenders. La iniţiativa părţii române, această aniversare va fi marcată prin prezenţa comună a celor doi miniştri de externe la concertul susţinut de Orchestra Regală Concertgebouw Amsterdam, în cadrul Festivalului George Enescu.

Discuţiile au vizat şi perspectivele cooperării economice şi sectoriale, exprimând convingerea că acestea vor continua să se dezvolte într-un ritm susţinut în perioada următoare, având în vedere posibilităţile de cooperare în diferite domenii de interes comun, precum şi oportunităţile investiţionale reciproce. Ministrul Bogdan Aurescu şi-a exprimat satisfacţia pentru faptul că Olanda se situează pe primul loc în ceea ce priveşte investiţiile în România, cu un capital investit de peste opt miliarde de euro.

De asemenea, ambii oficiali şi-au exprimat dorinţa de a consolida colaborarea dintre România şi Olanda la nivel european, pe dosare de interes comun, inclusiv din perspectiva asigurării de către Olanda a viitoarei Preşedinţii a Consiliului UE, în primul semestru al anului 2016. De asemenea, cei doi diplomaţi au discutat despre situaţia migraţiei ilegale, despre situaţia regională, cu accent pe Ucraina şi Republica Moldova, respectiv despre perspectivele aderării României la spaţiul Schengen.

La finalul întrevederii, demnitarul român a urat ambasadorului olandez succes deplin în îndeplinirea atribuţiilor sale pe durata mandatului în România şi a asigurat-o de întregul sprijin al autorităţilor române.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb