Mahmureala celtică

Concentraţi asupra chestiunilor domestice, aproape că nu am observat referendumul irlandez. Luând prin surprindere Europa oficială, mult prea încrezătoare, majoritatea irlandezilor a votat pe 13 iunie împotriva Tratatului de la Lisabona. Deşi au beneficiat în cea mai mare măsură de fondurile europene ca urmare a adeziunii ţării lor la Piaţa Comună acum trei decenii enorm, irlandezii s-au lăsat fermecaţi de tenorii "Nu-ului". Şi, chiar dacă nu a fost un vot împotriva Europei în general, ci o reacţie de apărare în faţa necunoscutului, votul irlandezilor a generat o nouă criză. Încet, fisura care se insinuase în laborioasa construcţie europeană încă de la început, de la respingerea Europei apărării de Adunarea Naţională franceză în 1954, a devenit o prăpastie periculoasă în care sfârşesc toate proiectele de reformă a Uniunii. Iar referendumul, ca instrument, stimulează mai degrabă reactivitatea, decât participarea conştientă.

Nu se pune problema de a stigmatiza Irlanda, dar cazul trebuie analizat cu responsabilitate. După aflarea rezultatului referendumului irlandez, preşedintele francez Sarkozy, co-autor, alături de Angela Merkel al acestui micro-tratat iar din 1 iulie preşedinte al UE pentru un semestru, vorbea de "un incident". Ideea, împărtăşită de majoritatea politicienilor, că Europa este un fel de mecanism care poate fi reparat atunci când, din cauza utilizării lui abuzive, se mai şi strică, a dus însă la actualul impas. Căci refuzând să dea un sens Europei actuala clasă politică europeană, cu predilecţia ei pentru abordarea interguvernamentală şi negocieri în spatele uşilor închise, a generat o reacţie de respingere generalizată. Şi pentru că la întrebări esenţiale, - "La ce foloseşte Europa?" sau "Pentru ce să creadă cetăţenii în Europa?" - nu există răspunsuri convingătoare, mulţi europeni sunt tentaţi să spună NU.

Fractura instituţionalizată dintre Europa oficială şi Europa populară a devenit un fapt. Şi, câtă vreme politicieni, lipsiţi peste tot de credibilitate, vor încerca să dea soluţii, de cele mai multe ori arbitrare, reacţia de ostilitate faţă de Europa se va amplifica. Cum bunele intenţii ale eurocraţilor nu mai conving pe nimeni, rezolvarea crizei trebuie căutată în altă parte. Cum între Europa statelor şi cea a popoarelor nu mai există comunicare, e rândul Europei cetăţenilor să intervină. Doar astfel fricile naţionale, sociale sau individuale care au stimulat cel mai primar egoism vor putea fi depăşite. O Europă fortăreaţă, închisă în faţa celor din afară, temătoare în faţa crizelor economice sau politice, a reacţionat instinctiv în faţa necunoscutului nu doar acum în Irlanda, ci şi în Danemarca cu ocazia ratificării Tratatului de la Maastricht, tot în Irlanda la referendumul privind tratatul de la Nisa, sau în Franţa şi Olanda în privinţa Constituţiei europene. Se resimte acum absenţa unui spaţiu public european, structurat supranaţional, în care o autentică politică europeană să poată fi dezbătută. În absenţa sa unde şi cum să se formeze opinia publică europeană? În biserica sau în pub, precum în Irlanda?