Mai multe organizaţii civice i-au transmis astăzi o scrisoare preşedintelui României, prin care solicită consultarea societăţii civile înainte de numirea noului prim-ministru. Organizaţiile au solicitat ca noul premier să fie numit doar dacă îşi va asuma public garantarea independenţei justiţiei şi va renunţa la orice demers de a vulnerabiliza lupta anticorupţie, incluzând dezincriminarea infracţiunilor de corupţie şi serviciu, reducerea pedepselor pentru acte de corupţie, graţieri colective sau amnistie.
Autorii scrisorii cer îngrădirea accesului, adică demiterea persoanelor condamnate penal pentru infracţiuni de serviciu, numite politic de Guvern în funcţii de consilieri, şefi de cabinet ai membrilor guvernului etc. şi aplicarea pentru funcţionarii publici a incompatibilităţilor prevăzute în art. 54 din Legea privind statutul funcţionarilor publici.
Reprezentanţii societăţii civile doresc reforma legislaţiei electorale şi a finanţării partidelor politice pentru transparentizarea competiţiei politice în maxim un an prin: revenirea la două tururi de scrutin pentru alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene şi schimbarea modalităţii de finanţare a partidelor şi a campaniilor electorale. Contribuţiile financiare (cotizaţii şi donaţii) ar trebui să se facă exclusiv prin plată electronică, iar intrările şi ieşirile de bani din conturile partidelor sau cele de campanie să se publice în timp real, pe durata şi în afara campaniilor electorale.
Autorii cer scăderea numărului de semnături necesare independenţilor şi partidelor care doresc să candideze la orice tip de alegeri de la 1% la 0,25% pentru partide şi la 0,1% pentru independenţi din totalul de alegători din circumscripţie şi eliminarea pragului electoral pentru alegerile locale şi naţionale pentru o mai bună reprezentare a comunităţilor locale şi pentru oprirea tendinţelor de concentrare a puterii politice. Totodată, solicită introducerea votului electronic la distanţă pentru toate tipurile de alegeri, începând cu cele pentru Parlamentul European din 2019 şi continuarea demersurilor de informatizare şi monitorizare a alegerilor începute în 2016.
Organizaţiile civice guvernarea deschisă şi transparenţa actului de guvernare locală sau centrală şi participarea comunităţilor la decizia publică prin publicarea în format deschis, în timp real, care să permită procesarea automată a datelor, a contractelor publice (licitaţii, achiziţii directe) pe site-ul Guvernului şi ale instituţiilor publice; a proiectelor de investiţii publice (inclusiv stadiul de execuţie şi plăţile aferente); modificarea modalităţii de completare şi publicare a declaraţiilor de avere şi interese.
Autorii cer dezvoltarea de către instituţiile de stat care interacţionează cu cetăţenii a unor platforme web publice, funcţionale, interconectate şi simple pentru utilizatori. Ei doresc crearea cadrului legislativ care să permită monitorizarea şi eficientizarea serviciilor publice de către cetăţeni şi încurajarea participării de către instituţii a cetăţenilor, comunităţilor, ONG-urilor, organizaţiilor profesionale şi patronale şi sindicatelor la decizia publică locală şi naţională (şedinţe de consilii locale deschise, agende de lucru publicate din timp, proiecte de lege cu calendare de consultare). Ei cer identificarea priorităţilor de acţiune conform cu necesităţile situaţiei actuale din ţară, prin introducerea unui sistem public de consultare periodică a cetăţenilor.
Reprezentanţii societăţii civile doresc respectarea valorilor şi angajamentelor europene asumate de România şi menţinerea direcţiei euroatlantice a României, garantarea drepturilor prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a UE prin: susţinerea activă a unui mecanism european de monitorizare şi cooperare pentru respectarea principiilor statului de drept în statele membre; înfiinţarea instituţiei Procurorului European; continuarea şi întărirea parteneriatului strategic cu SUA; integrarea şi mai profundă în Uniunea Europeană prin adoptarea euro ca monedă după ce economia ţării va fi compatibilă cu zona euro şi adoptarea urgentă de măsuri în vederea realizării unei astfel de economii, bazate pe principiul dezvoltării durabile.