MAI respinge proiectul descentralizării conceput de vicepremierul Dragnea

F.A.
Politică / 1 octombrie 2013

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, respinge proiectul descentralizării conceput de vicepremierul Liviu Dragnea, care prevede înfiinţarea unor servicii rutiere care să funcţioneze în subordinea administraţiei publice.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) îndeamnă la dialog, printr-un comunicat de presă, factorii decidenţi din problema descentralizării, precizând, totodată, că nu poate accepta forma actuală a proiectului.

"Proiectul de ordonanţă de urgenţă la care se face referire nu a fost transmis Ministerului Afacerilor Interne, cu atât mai mult cu cât, în situaţia unei asemenea iniţiative legislative, MAI ar trebui să fie co-iniţiator. MAI apreciază că ideea descentralizării se poate materializa numai în urma unor consultări cu toate ministerele, instituţiile publice, organismele abilitate şi partenerii sociali, respectiv organizaţiile profesionale sau sindicale. Referitor la această temă, în ceea ce priveşte descentralizarea unor componente ale Poliţiei Române, conducerea MAI consideră că orice iniţiativă de acest tip trebuie să aibă în vedere toate efectele care ar putea fi generate, inclusiv asupra siguranţei cetăţeanului. În aceste condiţii, MAI nu poate susţine o astfel de viziune asupra descentralizării, neasumată de altfel nici de către Guvernul României", se arată într-un comunicat al MAI.

Proiectul lui Dragnea presupune modificarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi se va propune ca "aplicarea şi executarea controlului privind respectarea normelor referitoare la circulaţia pe drumurile publice să se realizeze de către autorităţile administraţiei publice locale prin servicii rutiere organizate în subordinea acestora".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb