MAP, ANM, ANAR şi INHGA s-au întânit pentru a analiza prognoza hidro-meteorologică pentru perioada următoare

A.C.
Miscellanea / 3 iulie 2017

MAP, ANM, ANAR şi INHGA s-au întânit pentru a analiza prognoza hidro-meteorologică pentru perioada următoare

Având în vedere situaţia şi prognoza hidro-meteorologică pentru perioada următoare, la sediul Ministerului Apelor şi Pădurilor, a avut loc o nouă şedinţă de analiză la care au participat reprezentanţi ai Ministerului Apelor şi Pădurilor (MAP), Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) şi Institutului de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), potrivit unui comunicat de presă.

În comunicat se precizează: "Din punct de vedere meteorologic, în după-amiaza acestei zile şi la noapte, în jumătatea de sud-est a ţării va mai ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi 35-40 litri/mp în Muntenia, Dobrogea, local în Moldova şi pe arii mai restrânse în Oltenia şi Transilvania. Ploile vor fi sub formă de aversă, vor fi descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În prima parte a zilei de mâine, marţi 4 iulie 2017, vremea se va ameliora semnificativ şi doar izolat în sud şi sud-est există posibilitatea să mai plouă, în general slab".

Având în vedere evoluţia şi prognoza meteorologică, Institutul de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare cod galben şi cod portocaliu, care a intrat în vigoare în cursul zilei de astăzi, la ora 16:00.

Conform acestei avertizări, fenomenele vizate sunt: scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare care se pot produce cu probabilitate mai mare în intervalul 03.07.2017, ora 18.00 - 04.07.2017, ora 02.00, pe unele râuri din judeţele Gorj, Vâlcea şi Olt, iar în intervalul 03.07.2017, ora 22.00 - 04.07.2017, ora 10.00, pe unele râuri din judeţele Argeş, Olt şi Teleorman.

Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională "Apele Române", a luat măsuri de menţinere a monitorizării cursurilor de apă şi a lucrărilor hidrotehnice din administrare, asigurându-se volumele necesare atenuării unor eventuale viituri, potrivit sursei citate.

Pentru municipiul Bucureşti s-au corelat acţiunile de drenare-tranzitare cu Apa Nova pe râul Dâmboviţa, debitul evacuat din Acumularea Lacul Morii reducându-se de la 3 la 0,5 mc/s, se mai arată în comunicat.

Pe baza datelor existente se estimează că mai pot apărea probleme cu caracter local din băltiri şi scurgeri pe versanţi.

În funcţie de evoluţia fenomenelor, vor fi dispuse măsuri de intervenţie operativă suplimentare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb