Mara Mareş depune un proiect de lege care elimina taxa de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate

A.C.
Politică / 1 octombrie 2017

Mara Mareş

Mara Mareş

Deputatul liberal Mara Mareş a anunţat că va depune un proiect de lege prin care taxa de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate să fie eliminată, iar următorul pas va fi digitalizarea procesului de recunoaştere şi echivalare, potrivit unui comunicat de presă.

"Este un gest simbolic, dar absolut necesar: birocraţia din sistemul de învăţământ trebuie redusă", a afirmat deputata PNL.

Mara Mareş a menţionat: "Birocraţia din sistemul de învăţământ este un impediment pentru beneficiari şi este absolut esenţial ca această să fie redusă. În timpul campaniei electorale, am promis că voi veni cu un pachet legislativ pentru a facilita echivalarea şi recunoaşterea diplomelor obţinute în afară şi, de aceea, ca un prim pas, voi depune o iniţiativa legislativă prin care să fie eliminată taxa de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate. Taxa este complet inutilă, are o valoare doar de 50 de lei şi, după cum puteţi intui, nu aduce încasări semnificative la bugetul de stat. Din propria mea experienţă, dar şi din discuţiile pe care le-am avut cu studenţii români plecaţi la studii în afară, acesta este un prim pas şi un gest simbolic necesar pentru aceştia. Întregul mecanism birocratic reprezintă o pierdere de vreme şi este complet inutil. Este necesar ca birocraţia din sistemul de învăţământ să fie redusă, iar cel de-al doilea pas este digitalizarea procesului de recunoaştere şi echivalare".

Mareş a conchis: "Aşa cum punctăm, având în vedere că taxa în cauză are o valoare de doar 50 de lei, eliminarea ei are o semnificaţie mai degrabă simbolică, dar reprezintă un pas important în a demonstra că, într-adevăr, suntem interesaţi de reducerea birocraţiei. De aceea, sper ca Guvernul şi majoritatea din Parlament să nu respingă această măsură, argumentând că avem nevoie de bani pentru buget. Ar fi un semnal de deschidere atât pentru studenţii români care doresc să revină în ţară, dar şi pentru cetăţeni ai altor state care vor să vină în România. Eliminarea taxei reprezintă, înainte de toate, o expresie a deschiderii şi diversităţii. În scurt timp, intenţionez să propun un întreg pachet legislativ prin care birocraţia din sistemul educaţional să fie simplificată; această este o problema care mi-a fost semnalată deseori de beneficiarii sistemului de învăţământ din România".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb