Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat miercuri seara, într-o emisiune la România TV, că a depus un proiect de depolitizare a Curţii Constituţionale a României (CCR), potrivit căruia pot face parte din acest organism doar cei care nu au fost membri într-un partid politic, în ultimii opt ani, notează Agerpres.
"Astăzi am propus cu CCR-ul. Nu poţi să fii propus membru al CCR dacă în ultimii opt ani de zile ai făcut parte dintr-un partid politic. Comisia de la Veneţia spune că nu poţi să barezi de tot accesul unei persoane, poţi să pui restricţii până în zece ani. (...) Domnule, de opt ani nu ai făcut politică, poţi să faci parte din CCR. (...) Vrem să continuăm reforme? Că am ajuns noi, PSD, să punem reformele necesare. Trebuie depolitizat CCR-ul, ăsta este adevărul. Trebuie văzut unde s-a greşit", a declarat Marcel Ciolacu.
Acesta a pledat pentru depolitizarea cel puţin a instituţiilor esenţiale din statul român şi a criticat faptul că Guvernul nu pune în aplicare reformele promise, notează sursa citată.
"Marea problemă este că eu nu-i mai văd cu reformele. Nu e nicio reformă, sunt aproape doi ani de când sunt la guvernare, vedeţi dumneavoastră vreo reformă? Am venit noi cu reforma lor 'fără penali în funcţii publice', am trecut-o noi, PSD, când aveam majoritate, am trecut-o prin Cameră. E la Senat, au blocat-o", a mai spus liderul PSD.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.09.2021, 10:26)
FOARTE BINE!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.09.2021, 10:28)
i-ai reprosat lui dragnea de ce nu a rasturnat masa lui helvig si coldea cand i-au spus sa-l puna premier pe jigodia de dancu ? e buna intrebarea , dar nu pusa de tine , pentru ca daca erai tu , nu numai ca nu rasturnai nimic , dar si executai ordinul , asa ca lasa-ne cu proiectele tale , esti un fricos care executa ordinele altora .
3. Daca
(mesaj trimis de sabin în data de 23.09.2021, 13:36)
tot vroiati sa faceti ceva bun, trebuia sa propuneti ca din CCR sa faca parte cei care nu au fost niciodata in vreun partid!