Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, despre schimbul de atacuri între PNL şi PSD, în interiorul coaliţiei, că trebuie să depăşim zona de declaraţii politice şi de fandoseli, informează news.ro.
"În acest moment, România, în afară de pandemie, se confruntă şi cu o criză energetică majoră", a spus liderul PSD, precizând că încercările de a dusce discuţiile în altă zonă îl lasă rece.
"Haideţi să depăşim zona de declaraţii politice şi de fandoseli, românii aşteaptă de la noi lucruri concrete şi serioase. În acest moment, România, în afară de pandemie, se confruntă şi cu o criză energetică majoră, care va afecta întreaga economie, dacă Guvernul României nu este unul eficient", a spus preşedintele PSD.
Ciolacu a precizat: "Declaraţii politice şi de încercări de a duce discuţiile în altă zonă, mă lasă rece şi nici nu mă interesează",el precizând că Guvernul a început să livreze şi nu numai pompieristic, pe zone, cum era şi la pandemie, când se intervenea când apăreau focarele.
Preşedintele PSD a arătat că Ordonanţa dată de Guvern, pe energie, obligă la refacerea celor aproape 4 milioane de facturi greşite. "Pe luna ianuarie, este o zonă acoperită de fosta lege. S-a venit cu o părere juridică că este retroactiv, şi nu se poate aplica. Dacă s-ar fi introdus şi luna ianuarie în această Ordonanţă de urgenţă, atunci am fi riscat să nu se pună în aplicare şi rămâneam descoperiţi pe două luni", a mai spus liderul PSd, Marcel Ciolacu.
El a ţinut să precizeze că nu există un vid legislativ, în privinţa facturilor pe ianuarie, pentru că ordonanţa prevede obligativitatea recalculării acestora. "Nu cred că facturile refăcute pe luna ianuarie vor fi tot greşite", a spus Ciolacu.
PSD a transmis, miercuri, într-un comunicat oficial, că "afirmaţiile tuturor corifeilor de dreapta din guvernările 2020-2021, potrivit cărora liberalizarea va scădea preţurile de vânzare sau că liberalizarea va scădea facturile românilor s-au dovedit simple lozinci, bune doar de postat pe Facebook", şi că, "în viaţa reală, vedem că liberalizarea la gaze începută în iulie 2020 a adus românilor preţuri aproape duble".
"Tot ceea ce au reuşit artizanii liberalizării total nepregătite a fost să ducă România în cea mai mare criză energetică de după 1989! Ei poartă răspunderea uriaşă a exploziei facturilor în plină iarnă. Ei sunt cei vinovaţi de producerea unor situaţii aberante, deoarece au oferit unor companii posibilitatea de specula în voie, la preţuri care converg întotdeauna spre valoarea maximă a pieţei. Adică exact invers decât au promis românilor! PSD le cere acestor lideri politici să-şi recunoască greşelile şi să susţină, măcar în ceasul al 12-lea, revenirea la un sistem reglementat. Este unica măsură ce garantează românilor şi companiilor locale şansa de a trăi fără povara unor facturi energetice prohibitive!", mai spunea PSD în comunicat.
În replică, preşedintele PNL Florin Cîţu a spus că "e ciudat să fii într-o coaliţie şi cineva să te acuze de aşa ceva".
"Dacă ei cred că noi suntem partizanii, pot să stea în Opoziţie din nou", a menţionat preşedintele PNL.