Marcel Ciolacu - imposibila întoarcere

Degeaba îşi propune preşedintele PSD să se ia cu mâinile de cap, trezit brusc la realitate de amploarea preţurilor la energie. Nu are cum. Mâinile lui Marcel Ciolacu sunt legate. La spate. Şi le-a legat singur. Atunci când le- odonat parlamentarilor săi să nu voteze moţiunea simplă de cenzură a USR. Împotriva lui Virgil Popescu. Va realiza prea târziu că cine poate mai mult, poate şi mai puţin. Iar PSD a ratat o şansă.

Când s-a pus problema dărâmării ditamai Guvernului Cîţu, Marcel Ciolacu nu a ezitat prea mult pentru a alinia PSD alături de USR şi de AUR, asigurând astfel succesul moţiunii de cenzură. Atunci nu au funcţionat scrupulele invocate acum şi care, vezi Doamne, ar împiedica PSD să voteze nu pentru căderea unui Guvern, nici măcar pentru căderea unui ministru, ci pur şi simplu pentru a i se bate acestuia obrazul în Parlamentul României. Şi care sunt mă rog aceste scrupule? Primul invocat este că PSD, fiind la guvernare, din punct de vedere moral, nu poate să sancţioneze în Legislativ un membru al Cabinetului. Este fals. S-a întâmplat de mai multe ori în istoria recentă. Ba chiar s-a întâmplat - şi nu o dată, ci de două ori - ca PSD să-şi dărâme propriul Guvern prin moţiune de cenzură. Eu nu afirm că a fost bine ce a făcut PSD atunci. Dar nici nu s-a făcut gaură în cer. Deşi noutatea a fost absolută la nivel mondial. Al doilea scrupul ar fi că doar premierul poate decide remanierea unui ministru. Aşa e. Dar dacă premierul e prea moale, voinţa lui trebuie "întărită" de partenerii de coaliţie, prin atenţionări ultimative.

Acum însă, PSD se confruntă cu o situaţie atât de gravă, încât tot PSD trebuie să găsească o ieşire. Ieri, Marcel Ciolacu a afirmat că s-a luat cu

mâinile de cap, după ce a primit informaţiile esenţiale legate de preţurile la energie plătite de români. A descoperit domnia sa abia ieri ceea ce presa şi analiştii economici demonstrau de mult. Şi anume că românii plătesc la gaze şi la energie electrică preţuri mult mai mari decât în celelalte state ale Uniunii Europene, mult mai sărace din perspectiva resurselor. Şi brusc preşedintele PSD se miră. Dacă nu a crezut ce scrie presa, dacă nu a crezut în informaţiile furnizate de analiştii economici, putea bine-merci să solicite aceste date mai de mult. Nu a făcut-o. A aşteptat ca, în prealabil, românii să se ia cu mâinile de cap. Şi managerii societăţilor comerciale. Iar în plan politic a aşteptat ca alţii să aibă iniţiativa. Vezi Doamne, din solidaritate guvernamentală. Şi s-a întâmplat că această iniţiativă să-i revină unui partid în cădere liberă, USR. Şi ca, pe ultima sută de metri, ştafeta să fie preluată în mare viteză şi extrem de eficient de către AUR. PSD a rămas astfel cu ochii în soare. Milioane şi milioane de familii de români aşteaptă să le vină dreptatea din partea clasei politice. Iar în acest moment, singura formă de dreptate nu poate veni decât din Parlament. Parlamentul este cel care poate sancţiona Guvernul, în primul rând pe Virgil Popescu şi în al doilea rând pe premierul general cu patru stele Nicolae Ciucă, cea mai înaltă autoritate a Executivului, care recunoaşte în mai multe rânduri în mod oficial că românii au fost înşelaţi la facturi, că acest fenomen este cvasi-general şi care, în acelaşi timp, nu a luat nicio măsură petru ca cei înşelaţi să-şi primească banii înapoi, iar cei care i-au înşelat să răspundă conform legilor în vigoare. Dacă Marcel Ciolacu îşi imaginează că PSD nu va deconta această mizerie, se înşală amarnic. Iar dacă-şi imaginează cumva că va avea şi vreun câştig în plan electoral de pe urma acestei false liberalizări iniţiată de PNL, atunci vom trage concluzia că are o imaginaţie mult prea bogată în raport cu realităţile din România.

Numai că întoarcerea a devenit imposibilă. Dacă George Simion nu ar fi explodat în Parlament, dacă nu s-ar fi repezit de două ori la gâtul lui Virgil Popescu şi nu l-ar fi bătut pe acesta pe epoleţii de sub haină, atunci încă pe ultima sută de metri Marcel Ciolacu ar fi putut să-şi schimbe decizia. Şi să-i lase pe parlamentarii săi să voteze conform propriei conştiinţe. Iar aceştia ar fi votat cu două mâini moţiunea simplă, conformându-se opiniei cvasi-unanime a celor care i-au ales. Şi ce ar fi însemnat? Ar fi însemnat pur şi simplu să recunoască implicit că şi USR, cu oricâte păcate s-ar fi încărcat în anii în care a guvernat alături de PNL, mai poate să aibă din când în când şi dreptate. Cum, în paranteză fie spus, a avut dreptate atunci când a pornit tăvălugul împotriva Guvernului Cîţu. Acum însă, Marcel Ciolacu ar fi silit să admită că nu numai USR poate să aibă dreptate, ci şi celălalt partid din opoziţie, AUR, care îi suflă electoral în ceafă. Cu o mână, Marcel Ciolacu a semnat ieri un proiect de modificare a regulamentului de funcţionare a Parlamentului, prin care schimbă practic regulile jocului, astfel încât lideri mai nonconformişti, personalităţi mai accentuate cum este George Simion, să aibă un spaţiu de manevră mai restrâns. Cum ar putea cu cealaltă mână să le dea încuviinţare proprilor parlamentari să voteze conform propriei conştiinţe? Întoarcerea pentru Marcel Ciolacu este imposibilă.

În plan electoral, rezultatul acestei încordări a muşchilor de ieri şi de azi din Legislativul României poate încetini aproape insesizabil inevitabila prăbuşire a USR, dar în mod cert propulsează cu câteva procente bune credibilitatea AUR. Pentru că cei mai mulţi români nu sunt dispuşi să sancţioneze semiviolenţa manifestată de George Simion la tribuna Parlamentului, în schimb sunt dispuşi să aplaude faptul că, în fine, un lider politic are curajul să-i ia de gât pe politicienii corupţi.