MARCEL CIOLACU: ''Suspendarea internărilor şi operaţiilor pentru pacienţii care nu sunt cazuri de urgenţă este o crimă''

G.U.
Politică / 6 octombrie 2021

''Suspendarea internărilor şi operaţiilor pentru pacienţii care nu sunt cazuri de urgenţă este o crimă''

Suspendarea internărilor şi operaţiilor pentru pacienţii care nu sunt cazuri de urgenţă este o crimă, afirmă astăzi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, informează Agerpres.

Acesta le cere, într-o postare pe pagina sa de Facebook, preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, Anca Dragu şi, respectiv Ludovic Orban, să convoace "urgent" şedinţa conducerii Parlamentului ca să poată fi anulată "această decizie aberantă luată de Cîţu, în ultimele ore ale guvernării sale eşuate".

"Efectele vor fi dramatice şi pe termen lung: vorbim despre condamnarea la moarte cu premeditare a mii de români. N-a fost suficient că, de un an şi jumătate încoace, zeci de mii de pacienţii cronici, în special cei din zona de oncologice, n-au avut acces la tratamente sau diagnostic. Iar rezultatul a fost că 88% dintre bolnavii de cancer trataţi în România în 2019 au murit într-un singur an. Acum, au anulat, practic, dreptul la sănătate al tuturor românilor, drept prevăzut în Constituţie. Orban şi Dragu, convocaţi urgent şedinţa conducerii Parlamentului că să putem anula această decizie aberantă luată de Cîţu, în ultimele ore ale guvernării sale eşuate", a scris Ciolacu.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat luni că va fi emis un ordin conform căruia, pentru o perioadă de 30 de zile, vor fi suspendate internările şi intervenţiile chirurgicale, precum şi alte tratamente şi investigaţii medicale care nu reprezintă urgenţe şi care pot fi reprogramate.

Raed Arafat a arătat că, din cauza infecţiilor cu SARS-CoV-2, în acest moment există o presiune asupra sectorului de urgenţă şi a celui sanitar.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Eroii din prima linie sustin ca pentru rezultate mai bune o boala tratata in faza de inceput. Dementul arahat ii impiedica pe oameni sa se trateze, adica exact invers decat sustin eroii din prima linie. Asta este regimul iohanis/catu/arahat/pnl/usr.

    de ce nu faci plingere penala golane , daca esti asa de indignat ? iti este frica ca se strica intelegerea cu johanis si pdl ? la flecarit pe la ciutacu si gadea esti bun , dar cam atat !

    1. Ai gasit vinovatul. Baga ceva si cu dracnia si bolnavii de care isi bate jos arahat sunt salvati.

      nu bag de dracnia si nu spuneam ca-i vinovat , intrebam de ce nu face plingere penala , sau esti analfabet functional si nu intelegi ce citesti ?

      Plangere penala poate sa faca oricine deci si tu, insa, pentru anumite persoane, plangerea se face inutil. Sunt cateva plangeri facute pentru unele prosteli facute de acesti golani de la pnl si nu se intampla nimic. Nu ai auzit de ele sau esti prostalau?

      de ce nu te spanzuri daca totul este in zadar ! mi-ai confirmat ca esti analfabet functional , daca compari o plingere penala facuta de un anonim cu una facuta de liderul opozitiei care are in spate un million de oameni !

      Poti sa te arunci in fata metroului daca esti un anonim care nu conteaza.

      Daca ai confirmarea, poti sa bei o bere inainte sa te arunci.

      Liderul nu are in spate un milion de oameni, poate eventual sa tina un om in spate.  

    Se poate ușor constata ca sistemul de stat al sănătății ca și învățământul se staț din învățământ intra in faliment dar nici nu se crează condiții pentru ca sistemele private sa se poată dezvolta!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb