"Marcel Gentoiu", campanie inedită a Poliţiei Române, privind furturile de bagaje

Elena Deacu
Miscellanea / 26 aprilie 2015



Poliţia Română a lansat, sâmbătă, în incinta Gării de Nord, o campanie de prevenire a furturilor de bagaje, din trenuri şi din gări, numită "Marcel Gentoiu", fiind vorba despre un geamantan vorbăreţ care s-a deplasat printre călători şi le-a comunicat mesaje de atenţionare.

Marcel Gentoiu" le-a adresat oamenilor sfaturi, recomandări şi informaţii despre statisticile Poliţiei Române privind furturile de bagaje şi cauzele care favorizează comiterea unor astfel de fapte, respectiv neatenţia sau neglijenţa celor care devin victime, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

În cadrul acestei campanii, poliţiştii de la transporturi şi cei de la prevenire au distribuit pliante şi au adresat sfaturi şi recomandări persoanelor aflate în Gara de Nord din Capitală.

Conform unui studiu realizat anul trecut de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, furturile comise în perioada 2012-2013 asupra călătorilor, în trenuri şi gări, sunt favorizate fie de neatenţia acestora, respectiv de adormirea sau lipsa de supraveghere a bunurilor, în proporţie de 70,7 la sută, fie din cauză că le-au uitat în diverse locuri, fiind înregistrat un procent de 12,2 la sută dintre situaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb