Marea Britanie anunţă un ajutor de peste 60 de milioane de euro pentru sirieni

R.S.
Internaţional / 15 decembrie 2024

Marea Britanie anunţă un ajutor de peste 60 de milioane de euro pentru sirieni

Guvernul britanic va debloca 50 de milioane de lire sterline (60,1 milioane de euro) pentru a-i ajuta "pe cei mai vulnerabili sirieni" din Siria, Liban şi Iordania, a anunţat duminică Ministerul britanic de Externe, conform AFP.

După căderea preşedintelui Bashar al-Assad, "suntem hotărâţi să sprijinim poporul sirian în timp ce îşi trasează o nouă cale", a declarat ministrul britanic de externe David Lammy într-un comunicat.

Această contribuţie financiară, care va fi plătită în principal agenţiilor ONU, este menită să "întărească urgent asistenţa umanitară" pentru populaţia siriană, în special bunurile esenţiale şi "reabilitarea" serviciilor vitale, cum ar fi spitalele şi şcolile.

În acelaşi timp, Londra a anunţat o contribuţie financiară de 120.000 de lire sterline (144.300 de euro) către Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), pentru a sprijini activitatea acesteia de eliminare a armelor chimice din Siria.

În plus, Londra intenţionează să "lucreze diplomatic pentru a ajuta la asigurarea unei mai bune guvernări pentru viitorul Siriei", a spus Lammy, adăugând că este "vital ca viitorul guvern sirian să reunească toate părţile pentru a crea stabilitatea şi respectul pe care poporul sirian le merită", potrivit AFP.

În acelaşi timp, potrivit lui Lammy, Marea Britanie are "contacte diplomatice" cu grupul islamist sirian HTS, care a condus rebeliunea ce l-a răsturnat pe preşedintele Bashar al-Assad.

HTS "rămâne o organizaţie teroristă interzisă (în Marea Britanie), dar putem avea contacte diplomatice, aşa că avem contacte diplomatice", în special pentru a asigura stabilirea unui "guvern reprezentativ" şi securizarea stocurilor de arme chimice în Siria, a declarat ministrul de externe pentru presa britanică.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8347
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3037
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9018
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.8502

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb