Marea Britanie va acorda un vot favorabil Palestinei la ONU

F. A.
Internaţional / 28 noiembrie 2012

Marea Britanie a declarat în cadrul şedinţei ONU că va acorda un vot favorabil recunoaşterii statului palestinian, dar acest lucru se va întâmpla doar dacă palestinienii vor fi de acord să revină la masa negocierilor de pace cu Israelul, relatează sursele de presă.

William Hague, Ministrul britanic de Externe, a susţ în faţa parlamentarilor că Marea Britanie "doreşte să voteze în favoarea Palestinei, ca aceasta să obţină statutul de stat non-membru în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite", dacă liderul palestinian, Mahmoud Abbas, va fi de acord să reia dialogul cu Israelul, fără a impune precondiţii, se arată în presa internaţională.

Abbas consiedră că sprijinul din partea britanicilor este esenţial, având în vedere relaţia istorică a Regatului Unit cu Palestina.

Politicienii palestinieni fac lobby pe lângă cancelariile europene pentru a primi suportul necesar în tentativa de a obţine mult râvnitul statut la ONU.

În timp ce Israelul se opune în continuare cu vehemenţă acestei iniţiative, cele mai multe ţări dezvoltate şi membre ONU şi-au declarat simpatia faţă de cauza palestiniană.

Alături de Franţa şi Marea Britanie, Elveţia a anunţat la rândul ei, că va acorda un vot favorabil emisarilor palestinieni, care vor fi prezenţi la ONU

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb