Marea strategie

Pentru un moment, am ezitat cînd a fost vorba să aleg subiectul zilei. Franţa ne oferea un "Parteneriat strategic" exact în momentul în care Preşedintele Statelor Unite anunţa un buget de 3,1 trilioane de dolari pentru anul 2009 şi asta tocmai înaintea "super-zilei de marţi", cînd alegerile preliminare, ţinute simultan în 20 de state americane, fac trierea finală între candidaţii ce se înfruntă pentru singurul loc disponibil, în calitate de chiriaş, la Casa Albă. Între altele, pentru gestiunea publică a celor 3,1 trilioane de do­lari, pe care actualul Preşedinte, prevăzător, i-a pus deoparte, ca să aibă ce cheltui viitoarea Administraţie. După ce mi-am făcut, în gînd, traducerea sumei, realizînd că este vorba doar de 3,1 mii de miliarde dolari, am decis că mă voi ocupa de parteneriatul strategic dintre Franţa şi România!

Prima întrebare pe care mi-am pus-o este dacă şi între România şi Franţa s-ar putea vorbi despre un parteneriat strategic? Răspunsul este, din păcate, NU! România nu are nimic strategic de propus Franţei. Parteneriatul strategic este, prin urmare, un vehicul construit de Franţa, aparţinînd Franţei şi gestionat de ea, în care ne propune, nouă, să ne suim. Desigur, ţinta o stabileşte proprietarul mijlocului de transport, nu călătorul; ţinuta la bord este obligatorie, ca şi respectarea regulilor casei, după cum obligatorie este şi achiziţionarea unui bilet de călătorie, la preţul zilei, desigur. Ce fel de vehicul? Ar putea fi un Airbus 320, un TGV capabil să meargă cu pes­te 700 km/h, pe nişte şine convenţionale, sau o rachetă Ariane, din cele capabile nu doar să poarte niscai ogive nucleare, ci şi să ducă la Staţia Internaţională Orbitală tot felul de materiale, aparate şi componente de construcţie. După cum ar putea să fie doar o construcţie conceptuală, o ficţiune, o simplă găselniţă mediatică, fără şansa de a-şi găsi un corespondent în realitate.

Aşadar, din ce vagoane (componente) ar urma să fie alcătuit parteneriatul?

Consultări politice!

Credeţi că vom avea niscai şedinţe comune ale celor două Guverne, alternativ, la Bucureşti şi Paris, în care să se ia hotărîri de importanţă istorică pentru Europa? Şi chiar dacă ar avea loc, hotărîri tot n-ar putea să ia, nici măcar în privinţa amenajării Haltei Periş, pentru motivul, evident, că invenţia aceasta, folosită în relaţiile româno-maghiare, după modelul utilizat pe la începuturile istorice ale construcţiei europene de Franţa şi Germania, este doar o "metaforă", un simplu joc de imagine. Guvernul României nu poate func­ţiona, legal, decît pe teritoriul României şi nu poate lua decizii decît în condiţiile stabilite de lege, iar legea nu prevede prezenţa demnitarilor străini în şedinţele de guvern de la Palatul Victoria, fie ei şi miniştri în guvernul Atlantidei! Nu-mi închipui că Preşedintele Sarkozy, cînd va lua decizia de a reintegra Franţa în structurile militare ale NATO, dacă va lua această decizie, va trimite la Bucureşti o depeşă, în care să solicite părerea părţii române, în privinţa aceasta. Nici că, atunci cînd va decide să mai construiască o centrală nucleară, în Libia ori Iran, îl va deranja pe Premierul României cu întrebarea dacă este sau nu convenabilă mutarea pentru Bucureşti.

Cooperare în domeniul energiei!

Cu siguranţă, Franţa ar putea investi în dezvoltarea capacităţii nucleare româneşti, la Cernavodă, dar chestiunea este pe bani! Mulţi! Nu cred că ni s-a oferit, în cadrul parteneriatului strategic, un preţ preferenţial! Or, poate, partea franceză s-a gîndit la nişte condiţii preferenţiale, dar în favoarea furnizorilor ei, desigur, aşa cum a făcut şi în cazul privatizării de la Dacia. Ar mai fi şi celebrul proiect Nabucco, unde România a devenit, dintr-o dată, marele sponsor politic al Franţei. Adică Franţa n-a fost capabilă să se apropie de Nabucco, dar nu-i nimic, îi facem noi "lipitura"! Preşedintele Sarkozy nu este străin de acest eşec, provocat de Turcia. Turcia, despre care actualul locatar al Palatului Elysee a spus răspicat şi repetat că nu are loc în Uniunea Europeană, niciodată! La margine, DA! Noi, pe de altă parte, parcă eram cei mai ardenţi "sponsori" ai integrării Turciei! Contradicţia nu pare să fi supărat niciuna dintre părţile care s-au vizitat recent la Bucureşti, care rămîn convinse că Nabucco va fi parte din relaţia lor strategică!

Cooperare Culturală!

E posibil ca, în urma intrării în vigoare a Parteneriatului Strategic, să vedem jucîndu-se, din nou, pe scena Naţionalului, piesele lui Moliere, deşi nu sunt sigur că textul Preţioaselor ridicole ar fi foarte bine prizat de noua burghezie de la Bucureşti, ba chiar mă tem că Les fammes savantes ar putea crea unele animozităţi la nivel înalt. Caragiale, însă, ştiu sigur, nu va ajunge pe scena Comediei Franceze. E "prea contemporan", nu doar la Bucureşti! În rest, cooperarea culturală la nivel de tarafuri şi alte chermeze de care se ocupă "institutele de specialitate" ar putea înflori, spre delectarea iubitorilor francezi de sarmale şi a celor români de şampanie şi stridii, pe bani publici.

Libera circulaţie a persoanelor!

Reprezintă o curiozitate. Ce ne poate acorda Franţa mai mult decît ne acordă, deja, legile Uniunii Europene în materie? Nimic, pentru că ar fi ilegal. Teamă mi-e că în spatele acestei etichete stă politica dură dusă de fostul ministru de interne Sarkozy, care îi asimila cu aroganţă pe toţi românii cu acei cetăţeni ai Româ­niei, în mare parte de origine rommă, pe care i-a expulzat din Franţa pentru a-şi face campanie electorală, aruncînd cu noroi, fără ezitare, în obrazul unei ţări de care Franţa este legată printr-o istorică prietenie.

Securitatte şi Apărare!

Un parteneriat strategic pe securitate şi apărare este total împotriva realităţii. Securitatea României este asigurată, în componenta ei cea mai importantă, dacă nu în totalitate, prin sistemul Alianţei Nord Atlantice, din care Franţa face parte, dar nu cu forţele sale militare! Este gata Republica Franceză să acorde României alte garanţii de securitate, suplimentare, faţă de cele din NATO? În ce-ar putea consta ele? Iar, dacă nu e vorba de garanţii de securitate, atunci ce substanţă ar mai putea avea parteneriatul strategic oferit? Ori poate este vorba doar de interesul Franţei de-a găsi noi achizitori pentru materialul industriei sale de apărare, aflată într-un masiv proces de restructurare, recalibrare şi reducere? Tot ce se poate, dacă ne uităm că acolo unde Franţa a oferit contracte importante pe energetic, ele au fost însoţite de contracte pentru furnizarea de materiale ale industriei de apărare. Desigur, poate să fie o simplă coincidenţă!

Cu gîndul la cele 3,1 trilioane din bugetul Statelor Unite, stau şi mă întreb cam cîte parale ar fi dispusă Franţa să cheltuie pe seama "Parteneriatului Stategic" cu România?